Primul presedinte al parlamentului Republicii Moldova,
Alexandru Mosanu, considera ca ar fi fost "firesc" sa avem o unire cu
Romania a statului de peste Prut, in momentul in care acesta si-ar
dobandi independenta.
Mosanu ca Republica Moldova ar fi putut ramane o parte a Federatiei Ruse, daca nu ar fi existat Miscarea de eliberare nationala care a contribuit la votarea independentei.
Au trecut 20 de ani de la proclamarea independentei Republicii Moldova. In ce context a avut loc acest eveniment?
In acea zi, asa-zisa Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca a incetat sa mai fie colonie sovietica, s-a desprins juridic de Uniunea Sovietica, de "imperiul raului", si a devenit stat independent, suveran si democratic. Insa, Miscarea de renastere nationala nu a inceput in anii optzeci. Ea a continuat pe parcursul intregii perioade sovietice. Cea mai buna parte a populatiei stia sau intuia ca suntem parte componenta a poporului roman, de aceea primul parlament din 1990-1993 a preluat simbolurile statale romanesti, precum drapelul si imnul. Miscarea a prins putere in conditiile cand conducerea sovietica in frunte cu Mihail Gorbaciov a fost fortata sa deschida o portita spre libertate. Acea miscare a fost forta care a impins parlamentul pentru a lua acea decizie privind proclamarea independentei. Ne gandeam atunci sa votam Unirea cu Romania, dar majoritatea participantilor la miscarea de eliberare nationala nu avea aceasta constiinta. Atunci exista valul de independenta care a cuprins intreaga Uniunie Sovietica. Atunci scopul era sa ne debarasam de jugul sovietic, desi Unirea ar fi fost solutia fireasca.
Credeti ca mai tarziu au fost oportunitati pentru a realiza aceasta apropiere?
Aceasta situatie nu a mai fost. Am suferit infrangere in Transnistria, s-a schimbat raportul de forte in parlament. Numarul antiromanilor a crescut. Acum exista o singura posibilitate - cea care a fost propusa de presedintele (Romaniei, Traian) Basescu - sa mergem in Uniunea Europeana. Acolo, situatia noastra s-ar putea schimba radical, bineinteles daca UE va mai exista in urmatorii ani.
Cum au evoluat relatiile dintre Republica Moldova si Romania pe parcursul celor 20 de ani?
La inceput au fost foarte bune si emotionale. Noi ne-am numit cel de-al doilea stat romanesc. Optzeci la suta din cei care locuiesc pe acest teritoriu sunt romani. Daca statul acesta va merge pe drumul democratic, al crearii statului de drept, economiei de piata, daca vom continua sa ne bazam sistemul educational pe valorile romanesti, avem toate sansele ca aceste relatii sa fie cat mai bune. Dar avem fortele rusofile care au fost pentru dezvoltarea relatiilor cu Rusia, participarea Republicii Moldova la CSI, etc. Apoi au venit agrarienii (Partidul Democrat Agrarar, in februarie 1994 n.red) la putere si au ratificat documentele de aderare la CSI, in aprilie 1994. Ulterior, relatiile s-au racit.
Credeti ca in cei 20 de ani de independenta, Republica Moldova si-a atins obiectivele?
Este greu sa raspund la aceasta intrebare, deoarece lucrurile au mers in zig-zag. Aud voci acum - ce ne-a dat noua independenta? Si ma intreb, oare faptul ca avem o presa libera nu este legat de 27 august 1991? Puteam sa devenim o parte a Federatiei Ruse, daca nu aveam constiinta de atunci. Nu trebuie sa diminuam rolul acelui act, dar sa se maturizeze noua clasa politica, sa se identifice cu interesul general al conationalilor. Fara interes national si moralitate nu poti face politica.
Care sunt cele mai mari esecuri si realizari ale Republicii Moldova in aceste doua decenii?
Cele mai importante decizii au fost cele care au respins regimul socialist - improprietarirea oamenilor, adoptarea codului funciar. Au fost batalii enorme. Republica Moldova a aderat la valorile juridice internationale. A fost introdus un nou sistem educational. Crearea statului de drept este cea mai grea opera. Statele de drept se creaza in sute de ani, dar noi am mers mai rapid, pentru ca am avut modelul Europei. Iar cel mai greu a fost in domeniul economic.
Legaturile economice dupa proclamarea independentei s-au rupt. In plus a fost sistemul agricol falimentar. Republica Moldova a fost ciopartita, cu o parte a teritoriului ocupat, fapt ce nu putea sa nu se rasfranga asupra factorului politic si economic. A impiedicat dezvoltarea si faptul ca nu am avut aliati pe linie politica si militara. Situatia actuala nu ne permite sa ne asiguram securitatea nationala. Republica Moldova inca oscileaza intre Est si Vest.

Sursa: AGERPRES / Ziare.com / Foto: Adevarul.ro