Exercitiul ratat al bravilor „statalisti” moldo-ivani

Exercitiul ratat al bravilor „statalisti” moldo-ivani (Mihai Dascălu / 26 noiembrie 2013)
http://eternamoldova.wordpress.com

Dedic modesta lucrare „clasei muncitoare” din slavitul oras Chisinau, care “descopera” Europa, devansand realizarile geografice ale marilor exploratori Marco Polo, Fernando Magellan, Vasco da Gama – conte de Vidigueira, Cristofor Columb, chiar a cucoanei Chirita ot Barzoeni; ba mai fac si o “enorma” jertfa de sine prin elucubratiile cu respectivul vector in dezvoltarea „terii”. MD

***

Cand a facut lumea, Dumnezeu consacra poporului moldovean, Tara Moldovei.

Harul Lui si slava Lui sunt insa ignorate brutal de nedemnii urmasi ai moldovlahilor, care la anul 2000 d. Hr. nu percep sa onoreze sfanta lucrare si sa lupte pentru integralitatea Patriei incredintate.

Asemenea, cum arata scriptura ca El „A venit la ai Sai, si ai Sai nu L-au primit.” ( Ioan. 1.11), tot asa, Dumnezeu ne-a juruit Moldova, si noi nu o primim, declarandu-ne multumiti cu faramitura scapata de agresor printre degete.

***

Nimeni si nimic nu poate tagadui ca mandra Tara de odinioara a Moldovei e sfasiata violent in 5 fragmente:

1 – Moldova istorica;

2 – nordul Bucovinei cu Tinutul Herta;

3 – Transnistria;

4 – Bugeacul-vechea Basarabie, cu Insula Serpilor si o parte a deltei Dunarii;

5 – Republica Moldova.

***

Odioasa stare a lucrurilor constituie dovada cea mai peremtorie ca in cot il doare pe „eliberator” de soarta partenerului de la Lutk, 2 aprilie 1711. Ba nici sa aiba pricopseala din palma de pamant cucerita in a.1812 nu tinde, risipind-o in patru vanturi. Cu adevarat, la ce iar trebui, in raport cu imensitatea spatiului pe care s-a intins, atingand tocmai doua continente.

Si atunci, care-i sensul tiranicului dezmat „pe un picior de plai” mioritic?

***

Doua sunt ipotezele ce scot in lumina tragicul destin al indigenilor:

1. Tendinta rusilor de a se impune in problemele Europei; cu toate ca in ultima vreme nu mai e vorba de intangibilul deja Constantinopolis sau de stramtorile ce le-ar scoate in obiectiv Mediterana. Prin dispersarea unui stat, a unei natii – va mai amintiti, machiavelicul divide et impera? – cotropitorul si-a asigurat prezenta (si dominatia) in directia operativa a platoului balcanic. Regulile jocului sunt dictate apioric si nu permit vreo aluzie la refacerea strabunei Moldove. Nu numai bastinasii, intreaga Europa asista molcum la jocul infernal de la gurile Dunarii.
2. Lasitatea si Tradarea protozaurilor autohtoni – zambitori in cele 25 de ore ale zilei si gata la orice concesiuni pentru a se randui la putere. Din care motive, iluminatii promulga activ mizeria proaspetilor „iubareti de Maldova”, ridicand la nivel oficial stigmatele despre albeata negrului. Intelegem cuminti ca nu renasterea Tarii le bulverseaza somnul, ci stoarcerea profitului din nenorocirea ei. Caci daca pe ulitele Chisinaului se vocifereaza astazi despre marea „dragoste” fata de „Maldova”, de departe nu pentru intregirea Tarii, ci in unicul scop de a prinde peste in haosul instalat.

***

Desi responsabil de integritatea Basarabiei, Chisinaul e fermecat de culoarea rublei rusesti:

-         n-a ripostat la hacuirea teritoriului ce-i apartinea de drept, din 2 august 1940;

-         nici la cea de jure, din noiembrie 1940;

-         nu riposteaza – a.1991 – la rapturile in continuu, mascate sub voalul sofisticatelor „unitati teritoriale autonome”;

-         originea sa o stramuta sub vechiul Arkaim – sub Celeabinsc – indepartandu-se trufas de Arca Carpatina;

-         ca sa fie deplina batjocura, isi asuma ne-rugat numele mumei ce l-a nascut. Fara pic de gena, toate mahalalele municipiului se autointituleaza somptuos “Moldova”, ignorand realitatea.

***

Si daca s-au plodit multime de „Moldove” imprejur, stupiditatea ne urmareste angro. Doar cateva exemple, mai sensibile:

- Academia de Stiinte din Republica Moldova isi asuma, bine merci, calificativul inadecvat “a Moldovei” – http://www.asm.md.

Daca si aici nu cunosc frontierele exacte ale Moldovei, apoi, iarta-ma, Doamne. Ori, tocmai forul enciclopedic nu poate sa nu aiba un cuvant de spus in dramatica chestiune a intoarcerei vetrei stramosesti. In fine, interesant, cum vad Dumnealor Moldova viitorului sau ce ganduri ii poarta vizavi de soarta vitrega a etniei, atunci cand toate legile Chisinaului sunt contra bunului simt al naturei?

- Surpriza instanta la Uniunea scriitorilor din Republica Moldova, adresa electronica a careia - http://www.uniuneascriitorilor.md/ - ofera textul major: “1.7. Uniunea Scriitorilor din Moldova  este constituita in scopul… ” (Din Statutul A. O. “Uniunea Scriitorilor din Moldova”).

Citeste mai mult aici: http://eternamoldova.wordpress.com

Independenta, ce nu ne aparține

Independenta, ce nu ne aparține
(http://eternamoldova.wordpress.com)

“Desteapta-te pamant roman si biruieste-ti durerea. E vremea sa iesi din amortire, semintie a domnitorilor lumii. Astepti oare, spre a invia, ca stramosii sa se scoale din morminte? Ei s-au sculat, dar tu nu i-ai vazut, ei au grait, dar tu nu i-ai auzit. Cauta si asculta: cu cat mai mult pleci capul, cu atata cei nelegiuiti isi bat joc de tine si sug sangele tau. Dar ziua dreptatii se apropie.”

Aleco Russo / Cantarea Romaniei

***

Rusinoasa prabusire a Uniunii Sovietice a facut ca fostele republici-„surori” sa purceada in graba la declararea independentei – dovada peremptorie a subrezeniei mult-trambitatei „prietenii” a popoarelor, adunate violent sub steag rosu. De altfel, un proces obisnuit la distramarea oricarei creaturi totalitare si valid -absolutamente- tarilor care au fost, pana la caderea in captivitate, subiecte ale dreptului international. Nu si pentru rapturi din patrimoniul unui stat, care dupa eliberare, in mod normal, revin la starea initiala, adica se reintegreaza cu Patria. Tot asa, cum la eliminarea manifestarii prejudiciabile, copilul rapit de raufacatori, inevitabil, se intoarce acasa. Cei cu 7 ani de acasa pot observa reiterarea axiomei in intreaga lume animala. 

Dex-ul interpreteaza notiunea de independenta, dupa cum urmeaza: ”1. Situatie a unui stat sau a unui popor care se bucura de suveranitate nationala; stare de neatarnare si drept de a rezolva liber (cu respectarea drepturilor altor state si a principiilor dreptului international) problemele sale interne si externe, fara amestec din afara; autonomie. (…)“[1] Pe cat de aplicabila e definitia la specimenul Chisinaului?

Subliniem personajele definitiei – statul / poporul – si, pe cale de exercitiu, le suprapunem stralucitelor palate ale Presedentiei, Parlamentului si Guvernului din centrul urbei. Contureaza ele imaginea unui stat? Daca da, atunci cand si-a pierdut independenta? Sau reprezinta un popor? Daca da, care o fi acesta?

Optiunile denota angajarea unui opus de nivelul grupei mari, gradinita de copii. Pretinsa lui statalitate – vai, de sorginte artificiala -  intruchipeaza „protocolar”: a) o portiune – dar foarte diminuata; b) dintr-un spatiu – Basarabia; c) rapit de la un stat aflat la mare stramtoare – Principatul Moldovei. Istoriceste e documentat ca voievodatul si-a faurit Independenta pe calea armelor, in indepartatul an 1359. Dependenta, impusa mai tarziu de Imperiul Otoman, a fost depasita. Care-ar fi, prin urmare, necesitatea infiriparii unei parodii ticaloase in secolul XXI?

Contrar vaditei impertinente, Chisinaul exprima o minuscula singularitate din cea parte bunicica a habitatului moldovenesc – practic, o jumatate de Tara – rupta  / furata / anexata in a.1812. Realmente, domnia sa nu-i nici tara, nici popor. Adica, el nici nu putea pierde ceea ce nu avea. Criteriul e raportat oportun si la notiunea „popor”, caci ce daca nu o sectiune din nenorocitul popor moldovenesc – hacuit fara mila de cotropitor – reflecta mahalaua Buiucanilor. Ba „imensul regat” din vecinatatea comunei Bacioi se mai da el insusi cu milostivenia, nascand fel de fel de monstruozitati, cum ar fi „minunatele” Unitati Teritoriale Autonome. Iar miraculoasele visuri, amplificate la maximum de intrus, ii alina deja ambitia cu nemaipomenitul vreodata “federation maldavanschii” – bucuria desavarsita a nebunilor.

Pagubos din calea-afara pentru teoria sovietica a „moldovenismului” – antrenata angro de bravii „statalisti” contemporani – apare faptul ca, desi decimat, Principatul ramane subiect al relatiei de vasalitate cu Sublima Poarta pana la binecuvantata unire din ianuarie 1859. Aici si acum Principatele Unite isi redobandesc suveranitatea, rotungind forta neamului. O confirmare precoce a principiului vitalitatii umane – natiunea trebuie sa traiasca intr-un stat national.

Pana la ginduita Independenta mai ramaneau 19 ani. Dar si dupa aceasta, prezenta perpetua - de jure si de facto - a statului Moldova pe arena mondiala nicicum nu poate fi ignorata, deoarece el consacra unul din componentele statului modern, Romania.

„Suntem independenti, suntem natiune de sine statatoare!” - aclama Mihail Kogalniceanu evenimentul de acum 135 de ani, cand „La 10 maiu (1877-n.a.), Camerele proclamasera independenta Romaniei, pe care nu intelegeam a o primi in dar, ca altii, de la Puternica Rusie.”[2]. Era rodul unor indelungate si abile manevre pentru a castiga in sfarsit Neatarnarea de Turcia si a incerca norocul Independentei. Atunci razbate dreptul national al romanilor, care cu mult sacrificiu au reusit sa se ridice in picioare.

Circumstantele invocate categoric nu ingaduie promulgarea “independentei” unei portiuni din teritoriul Tarii. In alt mod, ne ciocnim de o fatala aberatie – dezicerea de origini – pacatul satanic ce ne-am asumat. Fenomenul divulga o culpa grava si “iluminatii” n-au sorti de izbanda in ademenitoarea aventura de a se infatisa calif pe o ora. Mai mult, se observa lejer ca intr-o fireasca inversare a ipostazelor, tampita ecuatie Chisinau vs Bucuresti si-a gasit extrapolare pe masura in tragica dilema Chisinau vs Tiraspol. Astfel, propria elaborare devine arma adversarului, difera doar scara intinderii operative.

Ce concluzie putem trage din judecatile expuse? Secretul e simplu: daca pe vremea gulagului bolsevic, Chisinaul purta pecetea prizonieratului, respectiv, dupa a.1991 incoace protozaurii autohtoni pun la indoiala interpetarea biblica despre fiul risipitor. Prea legate de trecutul aservit comunismului se arata notiunile “enciclopedice” (unele, chiar “constitutionale“), definite prin vot arbitrar. De altfel, calea sinusoidala a vesnicului scandal intr-o societate instabila. Cert este ca proaspatul „subjectum” de drept international - “Statul Republica Moldova” – nu poseda o infima macar capacitate de-a etala mandra Moldova de odinioara, mai si afisand la mezat o deplorabila realitate.

In context, independenta lui poate si trebuie privita sub o singura fateta: independenta fata de ultimul suzeran. Cat priveste corespondenta cu Principatul Moldovei, salvatoarea revenire la vatra nu admite vreo alternativa. Ori, exemplul Actului din 24 ianuarie 1918 e dat, fatalmente, uitarii. Basarabia de asemenea isi declarase independenta, doar ca logica acesteia rezuma din esenta inevitabilei reintregiri de la 27 martie 1918. Demnitatea noastra, acum, unde-a disparut?

Citeste mai mult aici: http://eternamoldova.wordpress.com/

Disciplina restantă a Executivului

Legislația românească deține o proprietate uluitoare a conservării în timp. Incoloră, inodoră, purtând pe umerii săi totul și în același timp, nimic. Ce îi lipsește? Care să fie oare taina în virtutea căreia punerea-i în practică trădează un caracter extrem de selectiv al beneficiilor, valabile doar pentru unii, cu totul insignifiante însă, pentru alții?

Am hotărât într-un final, să o absolv de orice vină. Ea definește doar un product conceptual, brand personal al celor care i-au dat naștere. Nu am să le pun sub semnul întrebării profesionalismul. Departe de mine acest gând. Trebuie să fiu însă obiectivă, prin urmare, dualismul sine qua non revelării a ceea ce semnifică pe drept cuvânt inteligența se impune, fără doar și poate, consemnat.

Primordial-oficial, nota definitorie aparține cunoștințelor asimilate în perimetrul domeniului de pregătire. Cu cât știi mai multe, cu atât vei fi considerat mai iscusit la minte, beneficiind de stima și respectul unanim.

În plan subsidiar, situată la periferia importanței ori aprecierii, își află locul cunoașterea vieții. Așa cum este ea. Fără prefaceri, fără sublimări, fără prejudecăți și etichete de valoare, deoarece, epicentrul inadvertențelor legislative vizavi de suma situațiilor ce definesc traiul comun, de fiecare zi, rezidă tocmai de aici.

Da. Viața nu este o cale ferată cu sens unic, la fel cum noi, cetățenii, nu suntem înrudiți întru dorințe și priorități. Ba chiar din contră, acestea sunt atât de diferite încât nu dețin nici măcar puterea de a tranzita imaginația cuiva care a avut întotdeauna parte de un trai fericit și însoțit (precum se înțelege) de o precară simțire și luare aminte la ceea ce se desfășoară împrejurul său. Privind prin intermediul binoclului, panorama se comprimă la generoase cote. 

Câtă vreme destinele unei națiuni nu cad sub directa-ți responsabilitate, totul e în regulă. Altminteri, lucrurile se schimbă radical. Proiectezi legi peste legi, finalizate într-un noian al unilateralului, lipsind miezul, esența, ori altfel spus, știința de a pune în practică soluții viabile, capabile să amelioreze problemele pe care le dictează situațiile de viață, atât de diferite de la caz la caz.

Cu toții suntem plătitori de taxe și impozite. Cu toții existăm într-o egală măsură. Ar trebui astfel să facem parte din socotelile legislative unanim, nu selectiv. Iată de ce s-ar dovedi imperios necesar ca aspiranții la fotoliul guvernamental să fie supuși unor riguroase teste de viață. Să li se determine profesionalismul și la acest capitol. Câte puncte câștigătoare ar obține? Câte nuanțe din spectrul diversificat al existenței ar fi capabili să distingă? Metodologia aplicată în practica de până acum hrănește argumentul potrivit căruia liderii politici sunt susceptibili de a detecta, invariabil și exclusivist, clasicul tandem alb - negru. Pentru ei, modalitatea de percepție a cetățenilor trădează o structură uniformă. Aceeași inimă, același intelect, aceleași conjuncturi, preocupări, ierarhizări valorice. Negreșit, prevederile oficial impuse ar trebui să își răsfrângă beneficiile asupra tuturor. Dar ce păcat, viața nu e o combinație alb - negru. Întregul spectru coloristic se reunește sub apelativul său, situațiile-i caracteristice dobândind proprietatea interpretărilor multiple. Ceea ce este potrivit pentru mine, poate reprezenta o tragedie pentru tine, sau un fapt divers pentru el. Soluționările prin intermediul unor prevederi de esență unică se bat astfel cap în cap cu adevărata realitate, deoarece, paleta avantajelor nu va fi niciodată echitabilă pentru totalitatea ”oamenilor de pe zebră”.

Axioma matematică și viața sunt incompatibile. În fapt, aceasta poate fi asemuită unei alambicate discipline filozofice, iar până când guvernanții nu vor obține și aici calificativul maxim (pasibil de a-i înzestra cu abilitatea discernământului corect, șansele promovării prin fraudă fiind pur și simplu nule) ordinea lucrurilor va rămâne neschimbată. Să nu ne facem așadar iluzii. Să nu tragem nădejde de mai bine. Să nu credem orbește în formațiuni politice. Doar simpla lor schimbare nu va conduce la nimic. Tot ceea ce contează este măiestria guvernantului în tălmăcirea faptelor de viață, tradusă prin gestionarea și soluționarea obiectivă a situațiilor cu care zi de zi, ne confruntăm.

Închei prin semnalarea unui paradox. Printre peiorativ numiții ”oameni de pe zebră”, necunoscuți iluștri, demni poate numai de zâmbetul îngăduitor al celor care au beneficiat de conjuncturi și situații favorabile, se numără specialiști de marcă în disciplina pe care stimații noștri guvernanți o stăpânesc atât de precar. Cine ar merita prin urmare, titulatura ”omului de pe zebră”?

Autor: Roxana-Luiza Moldovan

Opinii: Ideologia şi democraţia

  Vestitul Machiavelli spunea undeva că vrea să  nimerească în iad și nu în rai. Motivul: „ în iad se va putea delecta în societățile papale și regale, iar în rai vor fi  săracii, călugării și apostolii...”
   Continuând ideea  prin asocierea la noțiunea de „ civilizație” mă întreb: „Dar ce presupune  o civilizație ? Logica  zice că fără cultură și moralitate poate  exista numai societatea primitivă. Cu cât societatea este mai dezvoltată ,iar nivelul tehnic de dezvoltare este mai înalt, cu atât este mai periculoasă pentru o astfel de societate lipsa culturii și moralității. Deci, simplu spus, civilizația este automobilul, moralitate și religie, un șofer.
    Astăzi, cea mai mare ruptură  se  observă  între  progresul tehnico-științific  și valorile morale. Un  exemplu. Toate religiile lumii spun că hoțiile sunt un păcat. Dacă omul n-a muncit, iar banii i-au venit ușor, sufletul lui va înceta să mai emane energie. Începe degradarea sufletului, apoi și a soartei. Banii , necâștigați prin sudoarea  frunţii, omoară prin faptul că se distruge potențialul energetic al individului.
     Despre suflet și  emanarea de energie  mai citisem undeva precum  că „ plângăreții și nemulțumiții”  trăiesc mai puțin și se îmbolnăvesc mai des. De ce? S-a dovedit  că un om veșnic nemulțumit de situație, va cheltui mai multă energie pentru a o schimba ori a o învinge. Când încerci să oferi mai mult decât consumi este mai bine, spun învățații.

      Cunoaștem cu toții acele 10 porunci din Biblie. Dacă stai să le analizezi, apoi vezi că ele toate sunt îndreptate la întărirea unității noastre cu Dumnezeu, adică  la  mărirea dragostei din suflet și restituirea energiei.

    Cine fură ceva străin? Doar acela care se lenevește  să câștige ce este al său. Cine invidiază? La fel, doar acela, care lăuntric țintește să ia , nu să-și facă singur. Pentru ce e nevoie să-ți onorezi părinții? Stima fată de părinti  mai întâi presupune grija față de ei, celelalte vin de la sine.. Pentru ce o zi în săptămână trebuie să ne odihnim? Pentru ca energia depusă în decursul săptămânii să nu ne lege prea mult de partea materială, deoarece acesta duce la degradarea morală. În care cazuri, se produc omoruri? Cauza e  aceeași- consumul. Consumul este sclavul cerințelor noastre. Pentru a-și îndeplini cerințele individul este gata să fure, să mintă, să omoare chiar. Cunoașterea acestor porunci stau în subconștientul oricărui om și bate ca un ceas:-- nu ucide, nu fura, nu invidia, fii grijuliu... Prin aceasta cerințele animalice se transformă în cerințe omenești și Dumnezeeşti. De aici, concluzia: o credință curată înnobilează civilizația.
     Acum să vedem ce-a făcut  socialismul şi comunismul.

       Oficial socialismul s-a dezis de  religie, dar în realitate s-a întors la religia păgână prin tinerea lui Lenin în mausoleu. Ascunzând păgânismul sub denumirea de creștinism, socialismul a pus păgânismul sub drapelul ateismului. În acest păgânism era și partea sa  spirituală: conștiința colectivă, proprietatea comună, gândirea strategică.Comparativ cu păgânismul european, păgânismul socialist a fost ceva mai progresist ,deoarece  moralitatea și unele idealuri au fost puse mai sus de interesele materiale.
     Dar, odată cu  progresul civilizației occidentale, și în  socialism a început degradarea morală. Au  schimbat-o prin  ideologia comunistă. Presupun că, comunismul este o reacție la adâncirea slăbirii creștinismului de pe vremea aceia, cu toate că în acele vremuri peste tot ni se băga pe gât ateismul. Lumea sa dat cu confortul material, tot mai mult uitând de morală și suflet.
       Religia și-a pierdut  puterea, fiind marginalizată, n-a fost în stare să lămurească nimic, iar  lumea  o luase deja  pe o cale greșită.
   Bolșevicii ne-au demonstrat că, pentru fericirea tuturor este nevoie de distrus statul ca organ al violenței. Dar când statul a fost distrus au fost nevoiți să creeze un aparat și mai dur și mai represiv...
  Până la urmă socialismul s-a destrămat. Să ne întrebăm, însă:-- oare s-au învățat oamenii să cugete, să gândească? Experiența ne dovedește contrariul. Acel mare stat-- URSS  a fost distrus din nou, dar de data aceasta distrugerea s-a produs nu numai la nivel fizic, ci și spiritual- moral.
      Atunci, în primii ani  de libertate și democrație  majoritatea credeau și mai cred și astăzi, că democrația e lipsa voinței, că democrația ne este slugă în marele noastre pofte materiale  și poate funcționa fără o disciplină severă, și  în  lipsa dictaturii legii.

   În Occident, democrația   a apărut ca un instrument  pentru a apăra proprietatea privată. Prin părțile noastre, atât în Rusia după 1917, cât și pe timpurile  fostei URSS  proprietatea privată lipsea, deci apărarea drepturilor personale nici nu exista. De aceea nici nu  era vorba de democrație.
   Abia M. Gorbaciov a înțeles că democrația fără o ideologie se termină cu hoții și distrugeri, că  democrația este cu neputință fără un cod bine gândit de legi, fără libertatea presei, fără controlul asupra demnitarilor de orișice factură și rang, și înlocuirea lor, dacă ei  nu-și îndeplinesc  funcțiile ori  aduc prejudicii societăți și statului prin acțiunile lor.

    Toate acestea le avem  și astăzi în societatea moldovenească. Deci, este nevoie să scăpăm pentru totdeauna de această ideologie totalitar- comunisto-bolșevică. Avem nevoie de o nouă  ideologie statală, prin care să putem schimba mentalitatea noastră . Desigur, și cu ajutorul religiei  creștin-ortodoxe curată ca lacrima și fără impuneri politice și imperiale.

 

Articol trimis de d-na Herţa Maria

MAREA SCHIMBARE, CU ” IlICII ” VINE, OARE ?..

   Lenin se ridică sau cade?!

Partidul comuniştilor din R Moldova  ordonă primarilor și președinților de raioane comuniști să boicoteze Referendumul din 5 septembrie curent, privind modul de alegere a şefului statului...

 Cum n-o dai, comuniştii de la noi, tot caută „nod în papură „.Ca să înţelegi ce zeamă de peşte sunt aceştia  cu utopia lor comunistă, trebuie  să trăieşti şi să munceşti în  acest sistem comunist încărcat  ideologic şi plin de minciuni propogandistice.
 Noi, copii fostului imperiu URSS, cunoaştem destul de bine acel sistem. Ne-am trezit în el datorită “ dictaturii proletariatului”, ca mai apoi pe parcursul anilor, să ne mişcăm înspre comunismul înfloritor cu ajutorul dictatului şi ordonanţelor, după care, mulţi dintre noi, au rămas şi astăzi  prizonierii acelei ideologii.
       Leniniştii de ieri ne-au bâcşit atât de bine mintea cu istoria PCUS, cu faptele măreţe ale „ dictaturii” unui singur partid şi a unui singur popor, ca abia mai încoace, mai luminându-ne,  am început şi noi să mai punem întrebări, să mai  deschidem gura tare pentru a ne mai răsufla.
       Abia  mai încoace, în timp, ne-am putut da seama că  acea  patimă de mari cuceritori ale celor  cu „ lucoarea de la răsărit”, nu se prea dă analizelor logice nici pînă astăzi. Abia peste ani ne putem întreba în glas:- de ce  Lenin şi Troţki au jertfit milioane de ruşi pentru a distruge  prin sărăcie şi disperare alte milioane de ruşi, kazahi, ucraineni, români etc.
     Leniniştii de astăzi, chiar dacă se „tem  de referendum”, încă din anul trecut nu se mai pot opri din campania electorală. Aceşti Ilici , roşcaţi până la mausoleul lui Lenin, tot plini de SINE, au luat-o de-a dreptul în teritorii, la întâlnirile  cu „cei mărunţi”, tot  dictându-le ce să facă.
    Poate, nu-i nimic ieşit din  comun — întotdeauna, pe politicieni, în preajma alegerilor, îi apucă dorul de popor şi încearcă să-l aline prin vizitarea  electoratului. Este timpul potrivit să te duci cu pomenile, să-i mai  vezi  pe acei mulţi şi necăjiţi, dar destul de stabili în viziunile lor electorale.
    Gata, îşi zic ei ! Trebuie să acţionăm cumva, şi-ntr-o minută de slăbicune, încearcă să vadă la faţa locului ce se mai poate face acum, urgent, căci , prin făgăduelile lor de ani  şi ani  trăim tot mai bine. Acum, iarăşi, tot ei n-au răbdare să-i „ măture” mai repede pe ăştea de astăzi,  care  abia de-au împlinit anişorul.
        Vrem să credem că ne mişcăm înainte, că avem  performanţe, că noile alegeri ne vor scăpa de nevoi, că lumea va fi mai perfectă şi  mai bună.
        Scena politică, moldovenească îi c-am ţine în vizorul său pe unii şi  aceeași personaje politice. Un Voronin cu comuniştii lui, care nu ştiu să piardă, care nu se mai văd în altă ipostază, decât a fi în prim-plan şi a spune brașoave. Trăncăneala lor politică  continuă şi astăzi, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic în ţara aceasta.
  De fapt, trăncănesc bine şi alţi  actori politici , despre  o viaţă  mai bună, despre reparaţia  drumurilor,   despre construcţia apeductelor din localităţile rurale etc. Ilicii s-au înmulţit, prind rădăcini adânci şi-n alte partide politice...
     Cât de mult şi pompos, la toate întâlnirile lor cu masele,  majoritatea personajelor politice,  ne fericesc cu promisiuni preelectorale  despre măriri de salari şi pensii, despre  noi locuri de muncă, despre condiţiile de trai mai bune, despre  „satele moldoveneşti „ renovate, despre Europa la noi acasă, despre  ieftinirea gazului şi a produselor de primă necesitate, despre rezolvarea conflictului transnistrean...
     Realizările devin şi mai „vizibile „, şi mai „ reale „, pe măsură ce ne apropiem de noi alegeri. Fermitatea şi încrederea  pe care ne-o insuflă ei pe la mitingurile lor, parcă ne ameţeşte la moment, pierzând uneori  din simţul realităţii.
     Nu ştiu cum se face, dar în ajunul alegerilor ai senzaţia că problemele noastre se vor rezolva cu mult mai repede. Când stai să-i asculţi  parcă cu toţii avem deja locuri de muncă, cresc salariile, se măresc pensiile, revin mamele  şi copii acasă...
  Uneori, am senzaţia că aşteptăm campaniile electorale doar  din simplul motiv pentru a ne  mai trezi din amorţire, pentru că aceste personaje politice,  ne fac să mai visăm, ne mai spun poveşti, iar noi mioritici din fire, îi credem pe cuvânt.
    Cred că n-aţi uitat  cu ce  revendicări au  defilat ăştea cu steagurile roşii şi cu pancardele „ Acţiunea socială „.?   Ocupase mai toată republica, nu cumva poporul să uite de ei, căci cum altfel --- în 8 ani noi n-am cerut nimic de la ei , nu le-am creat probleme, iar ei  trăiau în comunism deja. Acuma, când ne-au adus la sapă de lemn şi nu mai guvernează ţara, tot ei  ne  vor în stradă  deoarece pensiile ne sunt prea mici, deoarece nu avem  unde munci, pentru că gazul  este scump....  Să ne mai amintim despre  alegerile parlamentare din anul 2009. Atunci, Voronin şi gaşca lui  ce le spunea pedagogilor? Salariile vor fi majorate din ianuarie, în preajma alegerilor parlamentare. Truc electoral bun de urmat, strategie  electorală clasică, nu?
    Acuma umblă cu steagurile roşii că vor aduce comunismul mai înflorit şi mai roşcat. De parcă nu-i mai sperie nici criza mondial- financiară. Potrivit lor, totul este uşor de soluţionat, chiar nici banii de la FMI nu ne mai trebuiesc.
  Vor puterea deplină — ăsta-i marele lor scop , în rest vom fi şi mai fericiţi.
 N-ar fi rău, mi-am zis, ca starea aceasta de spirit şi visare să rămână cât mai mult, ca noi să trăim şi după alegeri tot aşa de  bine şi frumos ca în clipele de la mitinguri, iar acei aleşi să rămână la fel de sensibili cum se arată  în campaniile electorale.
   N-a mai rămas mult, de peste deal vine toamna, apoi alegerile—trebuie reglate mecanismele pentru ca motorul să funcţioneze bine. Obişnuiţi cu sălile primitoare de OAMENI  MARI- electori, cu aplauzele şi încuviinţarea lor totală, pe care nu vor să le piardă, iată că acum Ilicii- leniniştii, trebuie să se confrunte şi cu o lume mai disperată, mai flămândă, mai săracă , dar, incredibil, tot nu cu mari pretenţii faţă de cei cu pomenile şi promisiunele ...
    Nu ştiu ce le spune electoratul pe la întâlnirile lor, nu ştiu dacă le cer socoteala pentru „ trecutul înfloritor” şi prezentul sărăcăcios .
   Acum acest electoral, ”educat  corect” în toţi anii „democraţiei moldoveneşti”, va fi de mare ajutor. Acum, sunt la mare căutare şi la mare preţ, toţi acei cu nevoi, cu probleme şi care cred în gogoaşe electorale...


Articol trimis de D-na. MARIA  HERŢA

Sursa: www.tribuna-basarabiei.ro

ÎNCREMENIREA ÎN PROIECT A LUI MARIAN LUPU

Foto: Associated Press

ÎNCREMENIREA ÎN PROIECT

A LUI MARIAN LUPU

Când eram adolescent şi locuiam în oraşul florilor şi al parcurilor, capitala Banatului, Timişoara, am fost surprins să constat că fetele unui ofiţer de aviaţie, din blocul meu, pe lângă faptul că erau de o frumuseţe răpitoare vorbeau perfect limba rusă.

Asta până în ziua când am văzut-o pe mama lor. O rusoaică elegantă, sobră, demnă, care semăna izbitor de mult cu celebra actriţă Mireille Mathieu.

Chiar dacă viaţa de familie a pilotului respectiv era invidiată de mulţi colocatari, faptul că studiase la academia militară de la Moscova i-a limitat ascensiunea în cariera profesională.

Făcea parte din lotul de generali şi ofiţeri trimişi – majoritatea fără voia lor – să ocupe locurile rezervate de marele aliat de la Răsărit în diferite instituţii de perfecţionare profesională.
Reîntorşi acasă erau priviţi cu multă suspiciune, mai ales că unii dintre ei au fost ulterior dovediţi ca fiind racolaţi şi instruiţi de serviciile de intelligence ale U.R.S.S.

Cunosc chiar un general, acum în rezervă, care a avut neşansa să fie trimis la un curs, la Moscova, imediat după 1990. Chiar dacă a prins apoi şi trenul unui curs comparabil, la Londra, a fost trecut, fără rezerve, pe linie moartă şi cu prima ocazie…pus pe liber.

Teama de forţa malefică a K.G.B.-ului de ieri, F.S.B.-ul de azi a rămas un reper în evaluarea propozabililor la funcţiile înalte, din mai toate statele aflate acum la Vest de Ucraina.

Practic, ultimele două campanii electorale prezidenţiale de la Kiev au demonstrat că, atunci când există o speranţă puternică de schimbare, învinge candidatul care reprezintă o naţiune demnă, iar când rezultatele economice sunt dezastruoase, victoria celui sprijinit de Moscova nu mai este decât o simplă formalitate, pentru a salva aparenţele în faţa comunităţii occidentale. Care are o piaţă de desfacere ce nu poate fi deloc ignorată.

Acum zarurile viitorului vor fi jucate la Chişinău. Dintre candidaţii potenţiali, de data asta mă voi opri la Marian Lupu.

Şi voi afirma, de la bun început, că, dacă Voronin ar fi avut inspiraţia să nu mai fie tentat de ultimul său mandat şi l-ar fi susţinut pe Lupu, iar acesta ar fi fost în ultimii ani preşedintele Republicii Moldova, atunci Prutul, dar mai ales Nistrul ar fi curs azi molcom, fără revărsări, învolburări şi alte neputinţe lumeşti…

Marian Lupu ar fi fost un preşedinte fără enervările lui Vlad Filat, fără vicleniile lui Serafim Urecheanu, fără grandomania, de tip sovietic, a lui Voronin.

L-ar fi dominat pe Putin nu doar prin înălţimea fizică, ci şi prin capacitatea de a-şi controla perfect reacţiile, ceea ce intimidează pe mai toţi interlocutorii săi, colegi de parlament, sau jurnalişti.

Dar, în popasul lui printre sinistraţii ultimelor inundaţii, nu prea s-a simţit în largul său. Îi este peste mână să stea de vorbă cu oamenii simpli. Nu vine cu soluţii. Se documentează, ascultă şi cam atât. Exact cum proceda şi Ion Iliescu!

Pentru el, tehnocratul de mare a(l)titudine spirituală din Chişinău, asemenea popasuri printre conaţionalii loviţi de soartă nu îi regenerează capacitatea de a se adapta la Republica Reală, ci îl rup de Republica Sa. Una cu un preşedint mai presus de nimicurile lumeşti.

A rămas în memorie cu iluzia tatălui său – pe care a avut-o şi Ion Iliescu, în decembrie 1989 –, conform căreia partidul comunist poate fi revigorat.

Când a fost ales deputat în Parlamentul de la Chişinău, la 6 martie 2005, pe lista comuniştilor, deşi nu era membru al partidului lui Voronin a îndrăznit să spere, în sinea sa, la mai mult.

Iar când pe 24 martie, acelaşi an a devenit liderul Parlamentului i s-a părut firesc să mizeze pe condiţia de succesor natural – pe linie de partid, la funcţia supremă în republică -, după cel care l-a dorit şeful parlamentarilor de… protocol din Republica Moldova.

Un vis pe care i l-a ucis Voronin. Ca şi Ion Iliescu, Marian Lupu s-a decis cu greu să se rupă de partidul comuniştilor.

A negociat viitorul său cu aceia care credeau în identitatea, şansa şi viitorul Alianţei pentru Integrare Europeană.

La ora aceea, Mihai Ghimpu considera că parlamentul pe care îl va conduce va fi generatorul reformelor necesare modernizării republicii, Vlad Filat avea multe idei de pus în practică la nivelul guvernului, iar Serafim Urecheanu se bucura că face parte din careul de aşi ai democraţiei ce urma să se afirme între Prut şi Nistru.

Primul care şi-a dat seama că Marian Lupu este încremenit în proiectul unei republici care nu mai există a fost Vlad Filat, atunci când – prost consiliat – prezidenţiabilul Alianţei a declarat că el doreşte rămânerea în Constituţie a limbii…moldoveneşti!

În acel moment, actualul premier de la Chişinău a intuit că Lupu o ia în jos pe toboganul simpatiei opiniei publice şi simţindu-se mai tânăr decât Ghimpu şi mai dinamic decât Urecheanu şi-a acordat prima şansă…

A doua eroare a lui Marian Lupu, generată de convingeri interioare puternice este comentariul său irealist, dar care îl va costa mult în campania prezidenţială, dacă va mai candida, prin care poziţia pro-România a unor lideri politici de la Chişinău distrage atenţia acestora de la soluţionarea problemelor cu adevărat serioase din ex-republica sovietică.
Ce gogoriţă!?…

Un asemenea tip de discurs mergea pe vremea lui Gorbaciov, dar acum ne indică un orator care a uitat că trăieşte în 2010!

Şi a omis că Uniunea Europeană, deşi mimează fragilitate, nu are nici cea mai mică intenţie să permită Rusiei să treacă, cu planurile sale geopolitice, dincolo de Nistru.

Iar pentru NATO, Basarabia poate fi ani buni protejată cu trupele SUA din Dobrogea – care sunt parte a forţelor rapid dislocabile în orice colţ al lumii -, sau, în urma unei evoluţii democratice previzibile, va fi integrată în comunitatea euroatlantică, după modelul croat.

Încremenirea în proiect a lui Marian Lupu a fost confirmată şi de şocanta sa declaraţie, ca să nu scriu umilă, conform căreia defilarea soldaţilor din trupele de la Chişinău, la 9 mai a.c., în Piaţa Roşie este o mândrie pentru Republica Moldova!
Rezon?

Cred că atunci ambasadorul american, cel din capitala landului românesc dintre Nistru şi Prut a tras pe gât un pahar de whisky şi a raportat telefonic că ultima sa iluzie a muri în ceea ce îl priveşte pe ex-prezidenţiabilul Alianţei.

Singura funcţie pe care probabil că o mai poate negocia acum Lupu, cu partenerii săi din A.I.E. este aceea de preşedinte al viitorului Parlament.

Deşi s-ar putea ca şi Vlad Filat, în momentele sale de luciditate şi de calcul real al raporturilor noi de forţe în Alianţă să îşi dorească postul respectiv.

Faptul că Marian Lupu este căsătorit cu o rusoaică va avea sau nu relevanţă, pentru alegătorii din republică, doar în măsura în care va continua sau nu, să dea semnale conservatoare pro-Rusia, precum cele menţionate mai sus.

Au fost atitudini deloc populare în rândul tinerilor, care jinduiesc la condiţia lor de cetăţeni europeni, aşa cum tânjeau junii din Republica Democrată Germană.

*
Poate că, totuşi, soţia sa îl va sfătui cu înţelepciune, în câteva cuvinte:
- Mariane, du-te la Mihai…

Care Mihai?

Evident Ghimpu.

Autor: Colonelul (r.) dr. Ion Petrescu
Sursa: www.tribuna-basarabiei.ro cu referire la ionpetrescu.ro

Opinii: Pana cand trebuia sa mai asteptam?

Poate cândva, omenirea va progresa sau cine știe – regresa în plan de conștientizare etnica și poate va fi bine sau rău sa fim pur și simplu oameni ai planetei Pământ, fără rădăcini, fără identitate. Nu știu sa dau acum o apreciere, dacă se va întâmpla cândva acest lucru, dacă va fi bine, dacă va fi rau… dar știu sigur, ca acum, în acest moment, în epoca în care trăim, a-ți nega sau ignora identitatea, înseamnă degradare cel puțin….

In acest context, decretul semnat de președintele interimar Mihai Ghimpu despre ocupația sovietica și comemorarea victimelor regimului comunist este venit nu prea devreme, ci chiar cu întârziere, fiindcă pana acum niciun președinte al Moldovei nu a avut curajul sa-o facă. Dar mai bine mai târziu decât niciodată. Ori, despre faptul ca a fost o ocupație (altfel ce ar cauta trupele armatei 14 pana în ziua de azi pe teritoriul Republicii Moldova???) se menționează și în Declarația de independenta a Republicii Moldova, pe care comuniștii atât sau stăruit sa o facă dispărută… O parte din republicile, foste sovietice, demult au dat o apreciere acestei situații, punând punctul pe "i" . Doar Moldova, pana acum, n-a spus lucrurilor pe nume,  asa la nivel oficial. Ca sa nu mai zic de acea mare parte dintre concetățenii noștrii și urmașii lor care au fost duși în Siberia… ei cât trebuie sa mai astepte? când or sa fie recunoscute nedreptățile și faradelegile ce li s-au făcut?
  șiasa vine cu o mare întârziere acest decret… as fi vrut sa-l fi apucat și bunelul meu ridicat în Siberia de “eliberatorii sovietici”, și moșul meu “pierdut” în regiunea Arhanghelsc…

Păcat ca n-a fost susținut de ceilalți membri ai Aliantei, ma nedumereste si ma ingrijoreaza acest fapt...

Oare noi toti vom intelege vreodată, ca demnitatea este calitatea necesara unui popor pentru a ramane vertical?…

Oare vor inceta vreodată tradarile din partea celor ce-i alegem si-n care ne punem speranta?..

Autor: "Altcersenin"