Istorie: Invatamatul si Cultura din Basarabia interbelica

 

Scoala de fete, Rezina, județul Orhei, Basarabia, România

Învățământul și Cultura din Basarabia interbelică

Fundamentalele deosebiri de concepții și de viata care existau intre populațiile romana și ruseasca  au dus la eșecul integrării basarabenilor in sistemul educational Moscovit. Încercările de rusificare prin introducerea limbi rusești in administrație, închiderea tuturor școlilor cu predare in romana și adoptarea sistemului de administrare, judecătoresc și fiscal ale Imperiului Țarist nu au făcut ca populația să își piardă limba, datinile și obiceiurile sale.

La începutul anului 1918 in Basarabia 10,5% dintre bărbații romani și 1,77% dintre femei știau să citească. Situația era cu totul diferita printre minorități, astfel: germanii 65%, polonezii 35%, evreii 35%, rusii 20% etc. Ultima statistica asupra scolilor a avut loc in 1911 si la o populatie de 2,5 milioane existau 1522 de scoli cu 101 mii elevi.

După Unire o deosebita problema a fost lipsa cadrelor calificate din toate domeniile, la fel ca și in celelalte teritorii nou integrate. Aceasta lipsa a fost suplinita parțial prin pregătirea mai multor specialiști dar in deosebi prin transferul celor existenți din vechiul regat. Totuși, chiar dacă au răspuns la apel in număr mare, voluntarii nu au fost suficienți și au fost folosite cadre de dinainte de 1918. Problema lipsei personalului calificat a fost compensata partial in timp datorita calificarii obtinute de localnici sau profesori din Transilvania, Bucovina sau din vechiul Regat. Unii profesorii rusi nu au dorit să depună jurământul de credință Romaniei si mare parte nu cunosteau limba romana dar totusi ei au putut fi folositi intr-o anumita masura.

 

Prima trupă a Căminului Cultural Rezina în piesa " Cine răspunde ?" de D. D. Pătrăşcanu (6 Mai 1933

A fost adoptata o noua lege a învățământului reorganizand și modernizând sistemul in 1924. Invatamantul primar era obligatoriu si gratuit si au fost infintate scoli speciale pentru copii debili si anormali educabili. Primii patru ani primari erau destinați culturii generale si urmatorii 3 pentru invatamant parctic utilitar.

Au fost incluse si gradinitile (scolile pentru copii mici) care aveau scopul de a completa educatia in familie, de a favoriza dezvoltarea normala a copilului si de a-l pregati pentru scoala primara. Gradinita era obligatorie pentru copii intre 5-7 ani si facultativa pentru cei intre 4-5 ani. In cartierele cu lucratori si in sate unde nu existau gradinite se organizau cămine pentru a supraveghea copii in varsta de 2-7 ani in timpul absentei parintilor.

In anul școlar 1923/24 nu existau scoli pentru copii mici pentru ca in 1932/33 numărul să crească la 323 apoi in 1939 să ajungă la numărul de 457 in întreaga Basarabie.

In 1940 erau 2628 de scoli primare cu 4653 de sali de clasa si un numar de 7581 invatatori si maistri. In 1918 existau in Basarabia 3 scoli normale pentru ca in 1926 sa existe 10 – 3 la Chisinau si cate una la Hotin, Soroca, Balti, Orhei, Tighina, Ismail si Cetatea Alba. Scolile secundare erau in 1924 in numar de 67 si numarau 434 de clase, 716 profesori si 15000 elevi.

 

Școala Eparhiala de fete Chișinău, Basarabia. România (~1924)

Cu scopul de a ajuta egal toti copii au fost infintate internale pe langa fiecare liceu si a fost pregatit un sistem de burse de merit.

Aproape inexistent pana la Unire, învățământul profesional din Basarabia a cunoscut o anumita dezvoltare. O activitate importanta a desfășurat Școala Națională de Viticultura din Chișinău. Cursurile durau 4 ani dintre care ultimul era destinat exclusiv activităților practice. Exista și un internat cu 100-120 de elevi, plantații și material didactic (cabinete și laboratoare), o stațiune experimentala de viticultura și vinificație (cu secțiunile viticultura, agrogeologie și microbiologie).

Învățământul privat a fost reglementat destul de flexibil. Astfel in 1922 existau 56 de scoli cu 5000 de elevi. De fapt aceste scoli aveau in mare parte personal slab calificat si nu tineau cont de reglementarile statului. Datorita acestui fapt statul a impus ca toti elevii sa dea examenele de absolvire in scolile de stat. In 1925 a fost votata legea privind scolile private, manualele, programele si corpul profesoral trebuia sa fie apropat de Ministerul Invatamantului. Astfel in 1938 erau in funtiunie 97 de scoli private dintre care 10 romanesti, 75 evreiesti, 5 germane, 4 poloneze, 1 ucrainiane si 2 rusesti.

In 1918 a luat ființa Universitatea Populara care avea trei sectii: literara, juridica si stiintifico-medicala. Aici predau cei mai distinși profesori din Chișinău și ocazional la matinalele duminicale erau invitați profesori din întreaga Românie. Universitatea a înființat si prima mare bibliotecă româneasca din Chișinău care edita şi un buletin al Universității primind in acest fel și subvenții de la stat. Învățământul superior muzical a fost dezvoltat cu trei instituții: Conservatorul “Unirea” in 1919, Conservatorul Național in 1928 și Conservatorul Municipal înființat in 1936. Facultatea de Teologie, care făcea parte din Universitatea din Iași, a fost înființată in 1926 prin decizia Ministerului Instrucțiunii Publice.

Unul din cele mai importante rezultate ale Unirii Basarabiei cu România a fost afirmarea scolii naționale românești. După unirea 1918 cultura poporului a progresat mult. Dacă sub stăpânire ruseasca nu exista nici o școală românească după 1918 s-a produs – după aprecierea lui Alexandru Boldur – o “adevărată revoluție culturală”. Numărul școlilor, învățătorilor și elevilor a crescut sensibil. Numărul profesorilor a crescut de la 2700 la 7600 și numărul elevilor a crescut de la 100 de mii la peste 350 de mii de elevi iar numărul școlilor aproape s-a dublat.

Sursa: prof. Ioan Scurtu - Istoria Basarabiei din cele mai vechi timpuri pana in 2003. / Articol trimis de Radu Burlacu
www.Tribuna-Basarabiei.ro