Se afișează postările cu eticheta Germania. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Germania. Afișați toate postările

miercuri, 2 martie 2011

Berlinul propune Chisinaului sa studieze din interior organizarea statului german

Reprezentantul Ministerului Federal al Afacerilor Externe din Germania pentru Europa de Est, Caucaz si Asia Centrala, Patricia Flor, a propus Republicii Moldova si Transnistriei sa studieze din interior caracteristicile organizarii statului german.

"Participam la toate discutiile si putem oferi anumite proiecte. Noi v-am trimis o invitatie in Germania pentru ca, impreuna cu colegii din Republica Moldova, sa va familiarizati cu caracteristicile organizarii statului german, sa aflati, de exemplu, care sunt mecanismele pe care le folosim in solutionarea litigiilor", a spus Patricia Flor, potrivit Unimedia.

Flor a precizat ca din cauza conflictului transnistrean, sufera oameni, iar situatia socio-economica poate fi imbunatatita.

Potrivit diplomatului german, Germania, in calitate de membru al Uniunii Europene, sprijina ambele parti ale conflictului transnistrean si a indemnat la reluarea negocierilor oficiale.

In 2010, Germania a lansat o serie de initiative in vederea solutionarii dosarului transnistrean, care a devenit o prioritate pe agenda comunitatii internationale. In iunie, cancelarul german Angela Merkel l-a surprins pe presedintele rus Dmitri Medvedev cu o propunere neobisnuita - daca Rusia este interesata in cooperarea cu Europa, in special pe probleme de securitate, ar trebui sa ajute la rezolvarea conflictului din Transnistria, potrivit NewsIn.

Propunerea lui Merkel este ca Rusia, impreuna cu Ucraina, R.Moldova, Tiraspol, OSCE, Uniunea Europeana si Statele Unite sa relanseze negocierile in formatul 5 + 2.

Germania vrea ca Rusia sa-si retraga in cele din urma trupele din Transnistria, astfel incat R. Moldova sa poate castiga din nou controlul intregului teritoriu al tarii. In acelasi timp, Tiraspolului i s-ar putea acorda un anumit grad de autonomie. In schimb, Merkel ofera Rusiei ceva ce isi doreste de mult: infiintarea unui Comitet politic si de securitate UE- Rusia, unde Europa si Rusia ar conlucra mai strans in operatiuni de administrare a crizelor civile si militare.

Dupa oferta facuta de Merkel, Rusia nu si-a dat insa acordul de reluare a negocierilor 5 + 2, cu atat mai putin nu a luat in considerare retragerea trupelor.

Subiectul Transnistria a fost reluat insa de Merkel si Medvedev in octombrie. Ulterior, presedintele rus, Dmitri Medvedev, a declarat ca negocierile privind reglementarea conflictului transnistrean vor fi reluate dupa incheierea procesului electoral din Republica Moldova.

O runda de consultari neoficiale in formatul 5+2 a avut loc luna trecuta la Viena, insa, Tiraspolul si Moscova au lasat sa se inteleaga ca exista inca divergente pe aceasta tema. Noi negocieri privind conflictul transnistrean vor avea loc la Viena la inceputul lunii aprilie.Sursa: Ziare.com

joi, 24 iunie 2010

Ce a promis Germania ruşilor în schimbul retragerii trupelor din Transnistria

Germania a cerut Rusiei să-şi retragă trupele din Transnistria, promiţând Moscovei că va primi în schimb sprijin pentru iniţiativa preşedintelui rus Dmitri Medvedev privind un nou pact de securitate europeană, scrie cotidianul rus Nezavisimaia Gazeta, potrivit RL.

Potrivit ziarului citat de Agerpres, pentru început Berlinul doreşte ca Rusia să-şi retragă trupele din regiunea din stânga Nistrului şi numai după aceea va fi gata să discute cu Moscova noua arhitectură de securitate pe continentul european, în cadrul noului Comitet Rusia-UE pe probleme de politică externă şi securitate la nivel ministerial. Înfiinţarea acestui for a fost decisă de Medvedev şi cancelarul german Angela Merkel în cadrul întâlnirii lor din 5 iunie.
Directorul Programului Rusia-Eurasia din cadrul Consiliului german pe probleme de politică externă, Alexander Rahr, consideră că acordul Medvedev-Merkel poate însemna un răspuns al Uniunii Europene la iniţiativa preşedintelui rus de a încheia un nou pact de securitate europeană.

joi, 27 mai 2010

România, între coaliţia ruso‑germană şi alianţa cu SUA

Criza greacă a scos în evidenţă slăbiciunea UE. Cea mai mare putere europeană, Germania, se reorientează spre o alianţă cu Rusia, susţine George Friedman, preşedintele Stratfor.

Criza greacă scoate în evidenţă criza exis-tenţială a Europei, afirmă profesorul american. Ţările bogate, în special Germania, nu doresc să cheltuiască banii propriilor contribuabili pentru a veni în sprijinul ţărilor aflate în dificultate, dar, dacă o fac totuşi, doresc să aibă control asupra modului în care ele cheltuiesc aceşti bani. Dar, cum grecii resping controlul extern asupra finanţelor lor şi cum Tratatul de la Lisabona nu prevede astfel de prerogative şi obligaţii, există toate şansele ca Uniunea Europeană să involueze de la stadiul de proiect ambiţios de integrare economică şi politică la o alianţă de convenienţă construită în jurul beneficiilor economice ale ţărilor membre, scrie romanialibera.ro.

În aceste condiţii, Germania va deveni principala problemă a continentului. Deja Germania de-ţine o putere considerabilă în UE, chiar dacă această putere se rezumă la chestiuni economice. Criza elenă a scos în evidenţă faptul că Germania este principalul pol de decizie în UE, fără acordul căreia nu se poate face nimic şi, în această calitate, politica germană este definitorie pentru politica întregului continent. Or, în cazul unei fragmentări europene, Germania este singura ţară care poate crea coaliţii alternative care să fie, în acelaşi timp, puternice şi coezive.

O primă opţiune ar fi, desigur, Franţa, împreună cu care Germania a condus până acum UE. Dar, dacă UE ar intra în declin, la fel s-ar întâmpla şi cu parteneriatul franco-german. În afară de propria piaţă, Franţa are puţine de oferit Germaniei.

Nu acelaşi lucru s-ar întâmpla în cazul unei alianţe germano-ruse, o opţiune istorică pentru Germania. Din punct de vedere economic, este parteneriatul perfect. Pe de o parte, Germania consumă cantităţi mari de energie şi materii prime din care Rusia dispune din belşug. Pe de altă parte, industria germană are nevoie de forţă de muncă pe care nu şi-o poate asigura decât prin imigraţie. În schimb, Rusia dispune de forţă de muncă excedentară şi se află în plin proces de „modernizare'', înţeleasă la Moscova aproape exclusiv ca „achiziţionare de tehnologii occidentale''.

În ultimii ani, Germania şi Rusia au dezvoltat mai multe proiecte economice comune, cel mai semnificativ fiind gazoductul Nord Stream, proiect la care a fost invitată să participe şi Franţa. În plus, cele două state au un partene-riat strategic printre ale cărui roade concrete s-au aflat blocarea drumului Georgiei şi Ucrainei spre NATO şi recunoaşterea de către Europa a unei sfere de influenţă ruse în fostul spaţiu sovietic.

Prima ţară care are motive serioase să se teamă de alianţa ruso-germană este Polonia şi de aceea Varşovia a reacţionat prin întărirea alianţei cu Statele Unite. Instalarea de rachete Patriot în Polonia nu este decât un semn că Washingtonul este, la rândul său, îngrijorat de această perspectivă. Chiar dacă Administraţia Obama pare dispusă să recunoască Moscovei propria sferă de influenţă, nu este pregătită să abandoneze contraponderea est-europeană. În acest sens, turneul din toamna trecută al vicepreşedintelui Joe Biden la Varşovia, Praga şi, mai ales, discursul de la Bucureşti au fost considerate o încercare a SUA de a curta puterile europene aflate între Germania şi Rusia.

Următorul pas al Berlinului este ridicarea vizelor pentru ruşi, o decizie ce urmează să fie luată luni, la Summitul UE-Rusia de la Rostov pe Don, şi care va modifica echilibrul regional din Estul Europei în favoarea Rusiei. 
www.tribuna-basarabiei.ro / Romanialibera.ro
Blog din Moldova Display Pagerank toateBlogurile.ro