A devenit o tradiție în popor
ca unele lucruri sau persoane să fie denumite anapoda, cu poreclă. La
tot neamul românesc fenomenul nu mai trece. Nebunia s-a înrădăcinat
pretutindeni, destul de adânc – în localitățile rurale. Adesea un nume
oarecare nu spune nimic, supranumele explică totul. La noi, prin satele
din centrul Basarabiei, mai repede găsești persoana numind-o, frumos,
după poreclă. Astfel, de-alde Gheorghe Macovei se întâmplă câte doi,
trei în sat (după caz, și mai mulți). Care-o fi cel căutat? Dificilă
situație. Dacă-ai spus, însă, Ghiță a lui Cleampă, îl găsești imediat;
poftim – aista-i Ghiță a lui Sava lui Alexei Macovei, mahalaua din vale.
Iată că devenind porecla tot mai puternică în tradiţia populară, nu se
mai caută sub ea numele cel adevărat.
În viața cea de toate zilele poreclitura prevalează greu numele sau
codul personal din buletinul de identitate. Asemenea umbrei, ea te
însoțește până la moarte. Mai degrabă, lipsa poreclei provoacă o alarmă
serioasă – înseamnă că ceva nu-i în regulă. Şi de-o fi numai asta, mai
treacă – meargă. Principalul e că habar nu ai cine, când și de ce ți-o
lipește. Domnul Moldovei Ștefan al V-lea (1538 – 1540), spre exemplu, a
primit porecla datorită unei pustiitoare invazii a lăcustelor: ”…in
zilele acestui Ștefan-vodă, fost-au foamete mare și în țara Moldovei și
la unguri, că au venit lăcuste multe, de au mîncat toată roada, pentru
aceia l-au poreclit de i-au zis Lăcustă-vodă.”[1]
O situaţie aparte, când se acoperă chiar numele Ţării (nu ne
încumetăm a zice poreclă), întâlnim la Marele Basarab, după al cărui
nume personal s-a denumit uneori Ţara Românească. “Termenul Basarabia s-a
păstrat totuşi, dar în legătură numai cu posesiunea de la nordul
Deltei, câştigată asupra tătarilor, cu Bugeacul de mai târziu. De la
aceasta a fost extinsă apoi în mod abuziv în 1812 de către ruşi asupra
întregului ţinut dintre Nistru şi Prut.“[2] Deopotrivă, “După Bogdan, descălecătorul şi dobânditorul neatârnării Moldovei, ţara aceasta fu numită, mai ales de către Turci, Bogdania (Kara-Bugdania). Aceştia aveau obiceiul de a boteza ţările după numele celor ce domniau într’însele…” subliniează domnul profesor Ion Nestor[3].
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu