Istoria dezvaluita (continuare) : 70 DE ANI DE LA OCUPAREA BASARABIEI DE URSS. RAPORTUL COMISIEI COJOCARU PENTRU STUDIEREA ŞI APRECIEREA REGIMULUI COMUNIST TOTALITAR DIN REPUBLICA MOLDOVA
Chişinău, 2010
La 14 ianuarie curent, prin Decretul Preşedintelui interimar al
Republicii Moldova, a fost formată Comisia pentru studierea şi
aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova.
În urma valorificării istoriografei din perioada comunistă şi
postcomunistă, a literaturii istorice apărute în străinătate, precum şi a
unui vast volum de documente de arhivă, multe dintre care au fost
accesate în premieră, Comisia a propus o sinteză cuprinzătoare asupra
epocii totalitare comuniste cuprinse între anii 1917 / 1924 şi 1991.
Această epocă are ca puncte de reper instaurarea dictaturii
comuniste în Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească
(RASSM) din cadrul Ucrainei Sovietice, în stânga Nistrului, transplantul
de sistem comunist pe malul drept al Nistrului, în Basarabia, în 1940,
odată cu ocuparea militară a acestui teritoriu de către maşina de război
a Uniunii Sovietice, reocuparea acestui teritoriu în 1944, restabilirea
şi consolidarea regimului totalitar de tip sovietic, anchilozarea şi
năruirea acestuia odată cu ieşirea din captivitatea comunistă a
popoarelor însetate de libertate şi prăbuşirea URSS în 1991.
Potrivit constatărilor Comisiei, experimentul bolşevic totalitar a fost
iniţiat pe malul stâng al Nistrului, ca parte a URSS, în timp ce pe
malul drept, în Basarabia românească, se puneau bazele unei democraţii
incipiente, astfel că Nistrul a despărţit nu atât două maluri sau două
state, cât două sisteme: unul democratic şi altul totalitar.
Secolul XX a demonstrat că totalitarismul nu numai că este
incompatibil cu valorile democratice, el este duşmanul de moarte al
democraţiei. Un regim totalitar reprezintă antipodul unei democraţii.
Acest regim este unul opresiv şi represiv, cu o ideologie de stat
oficială, care se sprijină pe un singur partid politic, aşa-numitul
Partid Unic, în frunte cu „marele conducător”, pe o poliţie secretă
omniprezentă şi care deţine monopolul asupra economiei, culturii şi
informaţiei.
În pornirea dictaturii bolşevice de a întemeia o lume nouă, bazată
pe criterii de clasă şi pe ura de clasă, fostei Republici Autonome
Sovietice Socialiste Moldoveneşti i s-a rezervat un rol aparte. Formarea
acestei entităţi la frontierea pe Nistru cu România trebuia să
servească planurilor sovietice de anexare a Basarabiei şi, în acelaşi
timp, să contribuie la extinderea spaţiului revoluţiei mondiale
proletare în direcţia Balcanilor. O serie de mărturii documentare din
cele mai diverse probează cu toată claritatea atitudinea ostilă şi
agresivă a regimului bolşevic şi a Internaţionalei a III-a Comuniste
faţă de Basarabia românească, intenţia exportului de revoluţie pe orice
căi posibile.
Deşi prezentată ca o entitate de stat autonomă, RASS Moldovenească a
fost în realitate un „cap de pod” în planurile expansioniste sovietice,
evoluând din 1924 până în 1940 spre îngustarea drastică a
caracteristicilor proprii unei pretinse entităţi de stat, spre statutul
unei regiuni obişnuite a Ucrainei Sovietice.
În RASSM, ca peste tot în URSS, puterea partidului unic bolşevic, a
aparatului de partid şi administrativ, se baza pe o sumă de principii
care încălcau brutal drepturile fundamentale ale omului.
Între acestea fiind: anularea proprietăţii private şi „socializarea”
mijloacelor principale de producţie şi a produsului muncii, un vast
aparat represiv pentru constrângerea cetăţenilor şi menţinerea puterii,
inhibarea personalităţii, conştiinţei şi iniţiativei civice, un sistem
de control total şi denunţ general, izolarea de lumea externă.
La acestea se adaugă: atribuirea unui rol hipertrofiat ideologiei
comuniste şi promovarea unei multitudini de falsuri şi mituri, în scopul
educării maselor în spiritul credinţei oarbe în „conducătorul” unic, în
„justeţea” liniei partidului şi infailibilităţii acestuia, propaganda
privind caracterul temporar al greutăţilor, datorate „uneltirilor”
duşmanilor interni şi externi ai statului sovietic, promisiunea
minciunoasă privind „raiul comunist” care urma să fie construit cât de
curând.
Regimul totalitar bolşevic a transformat republica autonomă de peste
Nistru într-un adevărat poligon pentru efectuarea celor mai oribile
experimente politice, sociale, economice, culturale şi identitare.
Foto : Semnarea de catre Molotov a pactului de neagresiune sovieto –
german in 1939.
Comisia a efectuat o radiografie a acestor politici şi practici
totalitare, derulate în anii 1924-1940 în RASS Moldovenească, şi a
evaluat natura şi costurile lor.
Colectivizarea forţată de la începutul anilor `30, prin aplicarea
constrângerii şi violenţei în raporturile dintre regimul bolşevic şi
ţărănime, prin instrumentarea unor măsuri administrative şi de
excomunicare împotriva ţăranilor înstăriţi, prin asmuţarea ţăranilor
săraci şi mijlocaşi împotriva aşa-numitor „culaci”, s-a soldat cu
anularea proprietăţii private la sat, cu un nou război civil împotriva
ţăranilor, cu foametea înspăimântătoare din anii 1932-1933. La 7 august
1932, când foametea făcea ravagii în Ucraina, intra în vigoare faimoasa
Lege „despre cele cinci spice de grâu”, în redacţia lui I. Stalin, care
chiar şi pentru cele mai mici furturi prevedea împuşcarea şi, doar în
cazuri destul de rare, era prevăzută o pedeapsă mai „blândă” – 10 ani de
închisoare. Legea a lovit sălbatic în ţăranii înfometaţi care, în
situaţia disperată în care s-au pomenit din cauza politicilor criminale
de rechiziţie, erau condamnaţi să recurgă la furtul din averea
colhozurilor, pentru a se salva de la moarte. La 27 decembrie 1932 a
fost instituit sistemul de paşapoarte sovietice, dar, numai pentru
populaţia urbană, nu şi pentru ţărani, care erau condamnaţi să moară în
satele lor, rămase fără nici o rezervă de cereale.
Foametea cumplită, represiunile şi deportările operate de autorităţile
comuniste, au generat un exod masiv de populaţie – fuga peste Nistru, în
România. Pentru curmarea acestui exod, care constituia o dovadă
concludentă a eşecului catastrofal al politicilor promovate de
autorităţile comuniste, s-a recurs la fortificarea pazei frontierei
sovietice, însoţită de utilizarea armelor contra transfugilor
înfometaţi. În 1932, Comitetul pentru Ajutorarea Refugiaţilor
Transnistreni a expediat Ligii Naţiunilor, un memoriu în care se
menţiona: „… Neavând din ce alege, ei îşi părăsesc pământurile şi
căminele lor strămoşeşti şi în disperarea oarbă de a-şi salva singura
avere ce le-a mai rămas pe lume, darul lui Dumnezeu, viaţa, se
aventurează să fugă peste Nistru, în România. … Regimul sovietic, însă,
nu ştie de milă şi astfel moldovenii fugari sunt împuşcaţi în masă cu
mitralierele, cu zecile, cu sutele, fără nici o cruţare pe tot lungul
Nistrului…”.
Numărul victimelor foametei din anii 1932-1933 din RASSM n-a fost
stabilit, deocamdată, cu exactitate, fiind vorba de zeci de mii de
oameni.
Marea Epurare din anii`30 din URSS a lovit din plin şi în RASS
Moldovenească. Mecanismul terorii în masă nu făcea distincţii între
victime, nu admitea indulgenţe. Sub ghilotina aşa-numitei „Troika
speciale”, au căzut unii după alţii ţărani, intelectuali, muncitori,
preoţi, oameni nevinovaţi care nu au avut parte nici de un proces de
judecată, nici de o înmormântare creştină. Victime deveneau înşişi
responsabilii din ierarhiile de partid şi administrative. Originea
socială „burgheză”, statutul de „culac”, întreţinerea contactelor cu
rudele din „ţările capitaliste” serveau drept capete de acuzare ca
„duşman al poporului” la adresa oricui. Răspunzând comandamentelor
politice ale Partidului Comunist, organele de represiune ale regimului
se întreceau să condamne nu pentru infracţiuni reale, ci pentru
infracţiuni inventate, nesocotind legile şi dreptul uman, semânând în
urma lor moarte, durere şi umilinţă.
Comisia a demonstrat că regimul totalitar comunist se face responsabil
de crime culturale, împotriva spiritului şi identităţii moldovenilor de
peste Nistru şi, ulterior, după 1940, a celor din Basarabia, prin
impunerea unei „limbi” literare moldoveneşti contrafăcute, conform unor
principii aberante „de clasă”, şi prin inventarea, în lipsa oricăror
resorturi istorice şi etnoculturale, a unei „naţiuni” moldoveneşti,
distincte de cea română. Regimul comunist se face vinovat de reprimarea
şi mutilarea conştiinţei noastre naţionale, de suprimarea spiritului
nostru liber, de orchestrarea unui război cultural, identitar,
propagandistic şi informaţional în toată legea împotriva fraţilor de pe
cele două maluri ale Nistrului, împotriva fraţilor de pe cele două
maluri ale Prutului, cu consecinţe dramatice pentru integralitatea
noastră lingvistică şi etnoculturală. Or, nimic nu poate fi mai tragic
decât un război între fraţi, nimic nu poate fi mai criminal.
În 1989, când s-au împlinit 50 de ani de la declanşarea celui de-al
Doilea Război Mondial, Congresul Deputaţilor Poporului din URSS a
condamnat semnarea Protocolului adiţional secret sovieto-nazist din 23
august 1939 prin care se delimitau sferele de influenţă din Estul
Europei pe contul unor terţe ţări, declarându-l caduc din momentul
semnării. La 23 iunie 1990 Sovietul Suprem al RSS Moldova a denunţat
Pactul sovieto-nazist şi protocolul adiţional secret şi consecinţele lui
pentru Basarabia şi Nordul Bucovinei. Reiterând această poziţie, în
baza unor analize şi date riguros documentate, Comisia subliniază că la
28 iunie 1940 URSS a comis un atentat asupra integrităţii teritoriale a
României, un act de ocupare militară şi politică a Basarabiei, Nordului
Bucovinei şi Ţinutului Herţa, contrar voinţei populaţii din aceste
teritorii, prin dictat şi ameninţarea cu recurgerea la forţă, un act
nedrept de anexiune teritorială. În teritoriile anexate cu forţa la URSS
s-a realizat piesă cu piesă un transplant de sistem sovietic, s-a
reprodus regimul terorii, al propagării urii de clasă şi al ideologiei
inumane a Partidului Comunist Unic. Formarea Republicii Sovietice
Socialiste Moldoveneşti, printr-o decizie arbitrară formală a Sovietului
Suprem al URSS, în afara teritoriului naţional şi reducerea la tăcere a
vocii oamenilor, prin desconsiderarea literei Constituţiei sovietice,
care nu prevedea dreptul URSS de a forma noi republici, ci doar de a
admite în federaţia sovietică, a fost o consecinţă directă a acestui act
de ocupaţie. Ruperea în bucăţi a Basarabiei, a teritoriului şi a
corpului uman concrescut de secole cu spaţiul dintre Prut şi Nistru, în
contradicţie cu adevărul istoric şi cu realităţile etnice existente în
acea vreme, se înscrie în seria de acte abuzive comise de regimul
totalitar comunist împotriva unei mari colectivităţi de oameni.
Comisia a constatat că în 1940-1941 în Basarabia au fost repetaţi anii
1937 şi 1938, anii Marii Terori din Uniunea Sovietică, reluaţi apoi în
anii postbelici. Organele sovietice de represiune au lovit cu
bestialitate în puţinii intelectuali şi fruntaşi ai vieţii publice
rămaşi între Prut şi Nistru, condamnându-i la ani grei în gulagurile
staliniste, soarta scriitorului Nicolae Costenco servind drept exemplu
dramatic al modului în care Sovietele au urmărit să anihileze cugetul
liber, au efectuat execuţii sumare, dosind urmele asasinării a sute şi
mii de oameni nevinovaţi în subsolurile NKVD sau în gropile cu var.
Omorurile în masă, impunerea unor taxe şi impozite sufocante ţăranilor,
prigoana preoţilor şi Bisericii, anularea limbii române şi interzicerea
alfabetului românesc, inversarea scării valorilor şi instaurarea unei
atmosfere de frică şi teroare generalizate au fost alte efecte ale
actului de ocupaţie sovietică din 28 Iunie 1940.
În urmă cu aproape 70 de ani, în noaptea de 12 spre 13 Iunie 1941,
plânsetul şi jalea s-a aşternut peste Basarabia. Fruntea comunităţilor
locale, pilonii de rezistenţă din tată în fiu ai satelor noastre
moldoveneşti, ucraineşti, găgăuze, bulgăreşti, ruse sau mixte, ai
târguşoarelor evreieşti, familii întregi, bărbaţi, femei, copii şi
bătrâni, din Basarabia şi până în Nordul Bucovinei, au fost urcaţi cu
baionetele la spate în vagoanele de vite şi duşi spre întinsurile
Siberiei, de unde mulţi nu s-au mai întors. Documentele de arhivă
consultate de membrii Comisiei relevă date cutremurătoare: până şi
noi-născuţii în „bou-vagonul” sovietic erau trecuţi şi ei, alături de
părinţii lor, pe lista „duşmanilor poporului”(!…). Operaţiunea de
deportare a fost iniţiată, autorizată şi supervizată de Biroul Politic
al CC al PC(b) din toată Uniunea, iar structurile de partid, de
Securitate şi de Interne ale URSS şi ale RSSM au fost baza logistică a
mecanismului represiv. Cu regret, o parte din executanţii operaţiunii de
deportare din 12-13 iunie 1941 au fost recrutaţi dintre localnici, în
marea lor majoritate, delatori şi oportunişti, elemente declasate, care
urmăreau un beneficiu strict personal.
La indicaţiile exprese ale Biroului Politic al CC al PCUS, Consililui de
Miniştri al URSS şi al Ministerului Securităţii de Stat al URSS, maşina
totalitară sovietică de tocat oameni şi popoare va mai lovi încă de
două ori în plină forţă în populaţia din RSS Moldovenească: la 6 iulie
1949, în urma adoptării Hotărârii strict secrete a Consilului de
Miniştri al RSSM Nr. 509 din 28 iunie 1949 cu privire la deportarea din
RSS Moldovenească a familiilor chiaburilor, foştilor moşieri şi a
marilor comercianţi, şi la 1 aprilie 1951, în baza Hotărârii Consiliului
de Miniştri al RSSM din 24 martie 1951 cu privire la confiscarea şi
utilizarea averii celor deportaţi de pe teritoriul RSS Moldoveneşti,
fiind vizat aşa-numitul „contingent antisovietic” al confesiunii
„Martorii lui Iehova”. Operaţiunile de deportare au fost planificate de
organele de represiune ca nişte operaţiuni militare în toată regula
împotriva populaţiei civile. Culmea justiţiei de tip sovietic a fost că
oamenii mai întâi erau ridicaţi de la vetrele lor, deportaţi dincolo de
munţii Ural, după care li se dresau dosare penale de „duşmani ai
poporului”(!). Creierul acestor „crime împotriva umanităţii”, după cum
le-a calificat Sovietul Suprem al RSS Moldova la 23 iunie 1990, a fost
conducerea de partid, factorul oficial împuternicit cu luarea unei
decizii – Consiliul de Miniştri al RSSM, iar executanţi – organele de
securitate, de interne şi de justiţie ale URSS şi ale RSSM.
Comisia pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar a
evaluat numărul persoanelor deportate şi supuse represiunilor în anii
1929-1951 la peste 90 de mii de persoane.
Un efect scontat al deportării din 1949 a fost înregimentarea
accelerată şi masivă a ţăranilor în colhozuri, aşa-numita colectivizare
sau „ofensivă decisivă a socialismului asupra satului” dintre Prut şi
Nistru. Legarea ţăranului de glia colhoznică, prin dictatul regimului
bolşevic, a avut drept urmare lichidarea proprietăţii private şi
pierderea sentimentului de iniţiativă economică la sate, desţărănirea şi
dezmoştenirea clasei ţăranilor. Odată cu încheierea colectivizării, a
fost instituit un mecanism special al relaţiilor de producere şi
repartiţie, mecanism care permitea statului sovietic să controleze în
totalitate producţia agricolă, ţăranii primind de la stat doar minimul
necesar pentru a supravieţui şi a munci din greu pe terenurile
colhoznice.
Concluziile Comisiei atestă că foametea cumplită din anii 1946-1947 nu a
fost o consecinţă nemijlocită a secetei, ci a politicii economice şi
sociale a regimului totalitar comunist faţă de populaţia din RSS
Moldovenească, a sistemului sovietic de acces la produsele alimentare.
Conform datelor statistice acumulate de Comisie, în urma foametei au
decedat circa 200 de mii de oameni. Vina pentru decesele în masă din
cauza foametei revine atât lui I.Stalin şi conducerii sovietice de la
Kremlin, cât şi Biroului CC al PC(b) din toată Uniunea pentru pentru RSS
Moldovenească, preşedinte – V. Ivanov, Comitetului Central al PC(b) din
Moldova în frunte cu prim-secretarul N. Salogor, Consiliului de
Miniştri al RSSM, în frunte cu preşedintele acestuia, N. Coval,
împuternicitului Consiliului de Miniştri al URSS pentru colectările de
cereale în RSSM, A. Sîci, altor responsabili din structurile de partid
şi administrative, care au decis destinul oamenilor simpli. Anume
vârfurile Partidului Comunist se fac vinovate de rechiziţionarea inumană
a ultimelor produse agricole, rămase prin podurile caselor, lăsând
familiile înfometate fără o fărâmă de pâine pe masă, ceea ce a
constituit cauza principală a îmbolnăvirii şi deceselor în masă. Prin
politica promovată în anii 1946-1947, ca şi în anii următori,
autorităţile sovietice ignorau cu desăvârşire viaţa şi dreptul la viaţă
al omului, normele morale fundamentale, obligatorii pentru instituţiile
unui stat. Foametea din RSSM a fost un fenomen provocat prin politica
regimului comunist, a fost o crimă monstruoasă de care acesta se face
direct vinovat. Pentru această crimă, comisă premeditat împotriva
populaţiei paşnice, a copiilor şi bătrânilor, a oamenilor în plină
vârstă, de toate etniile şi confesiile, regimul totalitar comunist
trebuie condamnat moral, politic şi juridic.
Activitatea desfăşurată de Comisia pentru studierea şi aprecierea
regimului comunist totalitar este (şi) un prilej pentru omagierea
personalităţilor care au reprezentat onoarea şi demnitatea noastră în
acele vremuri de teroare. Primele manifestări de rezistenţă
antisovietică s-au înregistrat îndată după ocuparea Basarabiei la 28
Iunie 1940. O mărturie în acest sens sunt acţiunile de rezistenţă ale
membrilor organizaţiei clandestine a unor tineri din Orhei, care au
militat împotriva ocupantului sovietic, în apărarea libertăţii, limbii
române şi valorilor noastre naţionale. Pe parcursul anilor 1945-1953, pe
teritoriul raioanelor Bravicea, Călăraşi, Corneşti, Chişcăreni,
Chiperceni, Orhei, Răspopeni, Rezina, Susleni, Sângerei, Teleneşti a
fost înregistrat un număr considerabil de acţiuni armate împotriva
instituţiilor de stat şi activiştilor locali, întreprinse de către
membrii grupului în frunte cu faimosul Filimon Bodiu, de către
organizaţiie clandestine „Armata Neagră” şi „Partidul Democrat Agrar”.
Una dintre cele mai mari şi mai bine organizate formaţiuni de rezistenţă
antisovietică în zonele rurale, „Partidul Democrat Agrar”, a activat
(în anii 1950-1953) sub conducerea lui Simion Zlatan, originar din satul
Popenchi, Rîbniţa, şi Vasile Odobescu, originar din satul Cuizăuca,
Chiperceni. La Soroca s-a înfiripat organizaţia „Arcaşii lui Ştefan”, în
raioanele Chişinău, Hânceşti şi Cărpineni a activat o altă organizaţie
conspirativă anticomunustă – „Partidul Libertăţii”, iar la Bălţi –
„Uniunea Democratică a Libertăţii”. Combatanţii căzuţi pradă organelor
de represiune au fost condamnaţi la moarte sau la privaţiune îndelungată
de libertate, iar propaganda comunistă a urmărit să-i compromită şi să
le şteargă numele din memoria noastră colectivă. Astăzi a sosit momentul
să ne plecăm fruntea în memoria acestor oameni simpli, al căror efort
şi sacrificiu manifestate în încleştarea inegală, de moarte, cu regimul
comunist pentru libertatea şi demnitatea umană este impresionant.
Nu trebuie să-i uităm nici pe cei care, în bătălia cu obscurantismul şi
cenzura sovietică, i-au readus în manualele şcolare pe Mihai Eminescu,
Vasile Alecsandri, Ion Creangă, au afirmat latinitatea limbii, culturii
şi fiinţei noastre naţionale într-o epocă în care orice gest în acest
sens era pasibil de excomunicarea din sânul societăţii sau de pedeapsa
cu ani grei de privaţiune de libertate. Un Panteon al istoriei şi
culturii noastre ar trebui să-i includă pe: Vasile Coroban, George
Meniuc, Grigore Vieru, Vlad Ioviţă, Vasile Vasilache, Ion Vasilenco,
Gheorghe Vodă, Mihai Grecu, Emil Loteanu, Lidia Istrati, Ion Vatamanu şi
mulţi alţii. Un exemplu de verticalitate intelectuală, de rezistenţă
prin cultură şi de apărare a limbii noastre române îl reprezintă operele
scriitorilor: Ion Druţă, Dumitru Matcovschi, Mihai Cimpoi, Serafim
Saca, Petru Cărare, Nicolae Dabija, Ion Hadârcă, Valentin Mândâcanu,
Vladimir Beşleagă şi alţii. Fapta temerară a muncitorului Gheorghe
Muruziuc, care în noaptea de 28 iunie 1966, a arborat Tricolorul
de-asupra Fabricii de Zahăr din Alexăndreni, raionul Sângerei (rămas
acolo timp de 5 ore), protestul Liliei Neagu şi Asei Andruh din 1970
împotriva rusificării şi deznaţionalizării, activitatea Frontului
Naţional Patriotic de eliberare de sub ocupaţia sovietică, din care
făceau parte Alexandru Usatiuc –Bulgăr şi colaboratorii săi apropiaţi
Gheorghe Ghimpu şi Valeriu Graur, alte manifestări cu caracter civic şi
naţional, precum şi mişcarea de emancipare naţională din anii `80
punctează o linie de rezistenţă, atât cât a fost, care trece ca un fir
roşu prin toată perioada sovietică. Meritul acestor personalităţi este
imens: ele ne-au ţinut trează conştiinţa noastră de sine, ne-au învăţat
că dincolo de nevoia omului de adaptare la mediu şi la condiţiile
înconjurătoare, după cum au procedat mulţi dintre noi, există valori şi
idealuri perene.
În vremurile grele ale inchiziţiei comuniste ne-am potolit setea de
adevăr, ţinându-ne urechea strâns lipită de aparatele de radio pentru a
prinde undele Europei Libere, BBC-ului, ale Radio Vatican şi Radio
Libertatea. Nimeni şi nimic nu a putut să ne forţeze să renunţăm la
nevoia de a ne rupe din universul carceral spiritual, nici regimul cu
toată armata sa de opresiune, nici un asemenea „campion al
deznaţionalizării”, ca Ivan Bodul, prim-secretar al CC al PCM în anii
1961-1980.
În centrul investigaţiilor Comisiei s-au aflat şi aspectele sociale şi
economice ale evoluţiilor din RSS Moldovenească. Comisia nu a trecut cu
vederea procesele de industrializare şi urbanizare sau cadrul de
asistenţă socială oferit din partea statului sovietic cetăţeanului
simplu. Ceea ce relevă, concluziile Comisiei este că industria RSSM
devine total dependentă de centrele industriale ale URSS, din care, în
schimbul produselor agricole şi producţiei industriei alimentare, se
importau petrol şi cărbune, fontă şi oţel, mase plastice şi metale
neferoase, tractoare, camioane şi automobile, excavatoare şi maşini
agricole, maşini-unelte şi utilaje industriale, obiecte de consum
popular. În situaţia în care producţia republicii nu se dezvolta pe o
bază proprie, ci pe materia primă importată, dreptul RSS Moldoveneşti la
o existenţă independentă era o ficţiune. Mai mult decât atât,
majoritatea întreprinderilor industriale şi, totodată, cele mai
rentabile, au fost amplasate pe teritoriul fostei RASSM, ceea ce
constituia, de asemenea, rezultatul unei politici cu bătaie lungă.
Deţinând pârghiile de conducere, ministerele panunionale şi
unional-republicane au promovat politica afluenţei masive pe teritoriul
RSSM a populaţiei din exteriorul republicii, adusă pentru construcţia
unor noi întreprinderi industriale în condiţiile unui surplus local de
forţe de muncă. Această politică a condus la reducerea substanţială a
cotei populaţiei autohtone în sfera industrială, la devalorizarea
statutului limbii, culturii şi tradiţiilor noastre în diverse ramuri ale
economiei, la instruirea, în instituţiile de învăţământ superior şi
mediu, preponderent, sau chiar exclusiv, în limba rusă.
În urma „industrializării rapide”, s-a ajuns, pe de o parte, la
înglobarea rigidă a RSSM în complexul militar-industrial panunional, la
aservirea industriei locale resurselor de materii prime ale URSS şi
finanţarea ei centralizată, iar pe de altă parte, la grave dezechilibre
etnodemografice.
Consecinţele ecologice ale politicii social-economice promovate de
regimul comunist pe parcursul deceniilor postbelice au fost, de
asemenea, dezastruoase.
Ar putea urma replica oponenţilor noştri: oamenii aveau un serviciu, o
pensie asigurată, servicii medicale de stat, învăţământul era gratuit.
Aşa este. Statul socialist şi-a asumat rolul de filantrop paternal,
dar acest paternalism era al unui stat producător al iresponsabilităţii
şi dependenţei indivizilor atât în domeniul vieţii publice, cât şi în
cel al vieţii private.
Or, într-un stat totalitar, egalitatea poate fi maximizată doar pe
seama libertăţii, astfel încât egalitatea şi fraternitatea autentică
sunt distruse. Iată de ce, trecutul totalitar nu ne poate oferi soluţii
pentru prezentul şi viitorul nostru şi al copiilor noştri.
Principalul pilon al regimului totalitar comunist a fost Partidul
Comunist Unic care a confiscat autoritatea publică. Conducerea de partid
a comandat şi a comis crime în masă, represiuni şi deportări calificate
drept crime împotriva umanităţii, a instrumentat o ideologie represivă,
a exercitat un control cvazitotal asupra societăţii şi indivizilor
aparte. Partidul Comunist şi organele sale de represiune sunt
principalii responsabili de toate ororile produse în epoca sovietică.
Obedient ordinelor conducerii PCUS, CC al PCM s-a opus până în
ultimul moment procesului de suveranizare şi dobândire a independenţei
de stat a Republicii Moldova, fiind declarat, după puciul din august
1991 de la Moscova, în afara legii.
Comisia a stabilit că Republica Moldova de astăzi este rodul şi
rezultatul mişcării de emancipare democratică şi naţională de la
sfârşitul anilor `80 ai secolului trecut, este expresia actului de
voinţă politică de secesiune de fosta URSS şi de integrare plenară în
lumea liberă şi democratică.
Comisia a efectuat o inventariere a crimelor, ororilor, atrocităţilor
abuzurilor şi nedreptăţilor comise de regimul totalitar comunist între
anii `20 – `90 ai secolului XX, care include:
1) extinderea dictaturii Partidului Comunist Unic în zonele incluse în
RASS Moldovenească şi misiunea de subminare şi subversiune a acestei
entităţi în raport cu România şi populaţia din Basarabia, de cap de pod
al revoluţiei mondiale bolşevice;
2) instituirea unui mecanism diabolic de represiune (CeKa, GPU, OGPU,
NKVD, NKGB, MGB, KGB, Justiţie şi Procuratură) şi aplicarea terorii în
masă;
3) decretarea şi aplicarea unei legislaţii discriminatorii antiumane;
4) impunerea unei ideologii a urii de clasă, a urii faţă de fiinţa şi
demnitatea umană, exacerbarea propagandei anticreştine şi a xenofobiei;
5) mutilarea spirituală a moldovenilor prin impunerea unei limbi
artificiale, străine de limba română, şi a unei identităţi contrafăcute
ideologic;
6) interzicerea cugetului liber, a dreptului de asociere, a liberei
iniţiative, exterminarea şi marginalizarea intelectualităţii;
7) lichidarea ţărănimii ca clasă prin colectivizarea forţată şi
deportările de la începutul anilor `30 ai secolului XX;
8 foametea cumplită din anii 1932-1933;
9) declanşarea represiunilor împotriva aşa-numitelor „elemente
antisovietice” şi „naţionaliste” de la mijlocul anilor `30 ai secolului
trecut, deportarea şi exterminarea în masă a oamenilor prin deciziile
unor instituţii extrajudiciare, ale aşa-numitelor „troika”;
10) ocuparea, prin dictat, la 28 Iunie 1940 a Basarabiei, Nordului
Bucovinei şi Ținutului Herţa în urma tranzacţiei sovieto-germane din 23
august 1939 şi a înţelegerilor secrete ulterioare dintre URSS şi
Germania nazistă;
11) realizarea unui transplant de sistem sovietic în teritoriile
româneşti ocupate şi impunerea cu forţa a regimului totalitar comunist;
12) aplicarea terorii împotriva fruntaşilor vieţii publice,
intelectualilor, slujitorilor cultelor şi oamenilor simpli rămaşi în
teritoriile ocupate, comiterea unor asasinate din motive de ură de
clasă;
13) exodul forţat al zecilor de mii de oameni, intelectuali, în primul
rând, din teritoriile ocupate de URSS;
14) formarea abuzivă a RSS Moldoveneşti şi sfârtecarea teritorială a
Basarabiei;
15) interzicerea alfabetului românesc şi a limbii române şi impunerea
alfabetului rusesc, prin Hotărârea Consiliului Comisarilor Poporului al
URSS din 11 noiembrie 1940;
16) anularea abuzivă a dreptului la cetăţenia română prin Decretul
Prezidiului Sovietului Suprem al URSS cu privire la restabilirea
cetăţeniei sovietice de către locuitorii Basarabiei şi la dobândirea ei
de către locuitorii Bucovinei de Nord din 8 martie 1941;
17) deportarea în regiunile îndepărtate ale URSS a zecilor de mii de
oameni nevinovaţi la 13 iunie 1941;
18) mobilizările forţate antebelice şi postbelice a zecilor de mii de
tineri pe şantierele de muncă (FZO) din URSS şi înrolarea lor în Armata
Sovietică;
19) arestările şi epurările operate de organele sovietice de represiune
în primii ani postbelici;
20) foametea organizată din 1946-1947;
21) deportarea în regiunile îndepărtate ale URSS a zecilor de mii de
oameni nevinovaţi la 6 iulie 1949;
22) lichidarea proprietăţii private, confiscarea bunurilor materiale ale
ţăranilor şi colectivizarea satului;
23) prigoana împotriva Bisericii şi a slujitorilor cultelor, închiderea,
profanarea şi demolarea locaşurilor de cult;
24) deportarea pentru credinţă în regiunile îndepărtate ale URSS la 1
aprilie 1951 a credincioşilor confesiunii „Martorii lui Iehova”;
25) ofensiva ideologică şi propagandistică împotriva scriitorilor şi
valorilor noastre naţionale;
26) sovietizarea, rusificarea şi deznaţionalizarea populaţiei prin
sistemul de educaţie şi cultură, aparatul administrativ, mass-media şi
propogandă;
27) manipularea şi deformarea conştiinţei identitare prin falsificarea
istoriei, impunerea unor ritualuri, monumente şi simboluri străine firii
noastre;
28) negarea identităţii româneşti a populaţiei majoritare şi inocularea
românofobiei;
29) instrumentarea unui regim al „terorii memoriei”, al controlului, al
constrângerilor şi al persecuţiilor individualităţii umane pentru cea
mai mică încercare de gândire liberă în raport cu regimul totalitar
comunist;
30) promovarea unei industrializări şi urbanizări de tip colonial, cu
grave consecinţe pe plan etnodemografic;
31) înregistrarea unor mari dezechilibre ecologice şi a unor urmări
nefaste pentru sănătatea populaţiei în urma experimentelor în sfera
agriculturii bazate pe chimizarea şi concentrarea excesivă a producţiei
agricole;
32) formarea unei caste privilegiate a aparatului de partid, a
nomenclaturii care a consfiscat şi a concentrat puterea absolută,a
profitat de aceasta şi a parazitat pe spatele cetăţenilor simpli,
servind interese străine.
Plecînd de la cele expuse, Comisia susţine ferm şi univoc că regimul
totalitar comunist a fost de la început şi până în ultimul moment al
existenţei sale un regim criminal şi represiv, abuziv şi inuman, lipsit
de orice urmă de legitimitate. Transplantat din RASSM în Basarabia în
urma unui act de dictat, acesta a fost totodată un regim de ocupaţie
străină sovietică, din acea clipă şi până la înlăturarea şi prăbuşirea
sa în anii 1990-1991.
Comisia propune condamnarea oficială a regimului totalitar comunist din
RASS Moldovenească şi RSS Moldovenească drept unul care a comis acte de
genocid şi crime împotriva umanităţii, prin teroare în masă, represiune
politică, foamete organizată, deportări, violarea demnităţii umane şi
drepturilor fundamentale ale omului.
Comisia propune onorarea şi comemorarea tuturor victimelor regimului
totalitar comunist, tuturor victimelor Holocaustului, tuturor celor
care, în anii crunţi de teroare, represiune şi opresiune, au avut de
pătimit, precum şi tuturor celor care în aceşti ani, prin fapta,
verticalitatea şi cuvântul lor au opus rezistenţă regimului totalitar
comunist, punându-şi viaţa şi libertatea în pericol.
Având în vedere necesitatea debarasării de moştenirea grea a regimului
totalitar comunist, a distanţării ireversibile de acest regim, în
spiritul recomandărilor în materie ale Consiliului Europei, OSCE şi
Uniunii Europene, Comisia formulează următoarele propuneri:
1) condamnarea regimului totalitar comunist din RASSM şi RSSM drept unul
care a comis crime împotriva umanităţii, precum şi condamnarea morală a
acţiunilor tuturor acelor persoane car au participat la comiterea
crimelor regimului totalitar comunist;
2) interzicerea utilizării noţiunii de „comunist” şi a derivatelor
acesteia în titulaturile formaţiunilor politice, în denumirile unor
instituţii şi întreprinderi publice şi private, precum şi interzicerea
utilizării şi propagării în scopuri politice în spaţiul public a
simbolurilor totalitare, deopotrivă, comuniste şi naziste, în
conformitate cu Rezoluţia OSCE din 2009 cu privire la reunirea Europei
divizate prin promovarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Civile în
sec. XXI;
3) elaborarea şi adoptarea neamânată a Legii Lustraţiei;
4) repunerea victimelor regimului totalitar comunist şi a urmaşilor lor
în drepturile lor juridice, morale şi materiale depline prin amendarea
cadrului juridic în vigoare sau adoptarea unei Legi noi;
5) eternizarea memoriei victimelor regimului totalitar comunist şi a
participanţilor la mişcarea de rezistenţă prin ridicarea în oraşul
Chişinău a unui complex memorial, deschiderea unor muzee locale,
instalarea unor plăci comemorative în locurile comiterii crimelor şi
ororilor comuniste;
6) declararea zilei de 23 august ca Zi Europeană a Comemorării
Victimelor Regimurilor Totalitare şi Autoritare, care să fie marcată cu
demnitate şi imparţialitate, în consens cu Rezoluţia din 2009 a
Parlamentului European cu privire la conştiinţa europeană şi
totalitarismul;
7) declararea zilelor de 13 iunie (1941), 6 iulie (1949) şi 1 aprilie
(1951), în care au avut loc deportări masive, drept zile naţionale de
comemorare a victimelor regimului totalitar comunist;
8 formarea unei comisii de experţi care să evalueze daunele materiale
pricinuite de regimul totalitar comunist;
9) aprobarea unui program de stat pe termen lung privind investigarea în
profunzime a regimului totalitar comunist;
10) reorganizarea Arhivei Organizaţiilor Social-Politice din Republica
Moldova în Arhiva Regimului Totalitar Comunist din Republica Moldova, cu
transmiterea tuturor fondurilor de arhivă din depozitele speciale ale
Ministerului de Interne, Serviciului de Informaţie şi Securitate,
Ministerului Afacerilor Externe şi al Integrării Europene, a fondurilor
Procuraturii Generale, precum şi a altor fonduri ce reflectă esenţa
regimului totalitar comunist în fondurile arhivei respective şi
asigurarea accesului neîngrădit la toate aceste fonduri;
11) crearea unui Institut de Studiere a Totalitarismului;
12) elaborarea unui manual de istorie a regimului totalitar comunist şi
introducerea în sistemul de instruire şi educaţie preuniversitară a unui
curs de istorie a totalitarismului;
13) încurajarea desfăşurării în mass-media a dezbaterilor publice
privind esenţa inumană a regimurilor totalitare, comuniste şi naziste.
14) abrogarea Legii nr. 546-XV din 19 decembrie 2003 privind adoptarea
Concepţiei politicii naţionale a Republicii Moldova, concepţia fiind una
tributară trecutului şi ideologiei totalitare, incompatibilă cu
parcursul european al societăţii noastre.
Avansând acest set de propuneri, Comisia subliniază că unele din ele pot
fi realizate fără întârziere, altele într-un termen mediu sau
îndelungat, importantă fiind continuarea sub diferite forme, în cadrul
unor diverse instituţii – preuniversitare, universitare, de cercetare,
mass-media etc. – a activităţilor iniţiate prin instituirea sa. Numai
astfel vor putea fi obţinute rezultate reale în asanarea climatului
social, politic şi moral din societate.
Comisia are convingerea că numai prin asumarea adevărului istoric ne vom
putea simţi într-adevăr oameni liberi, vom fi mai puternici, mai
deschişi către noi înşine şi către lumea externă, mai uniţi, vom avea
mai multă încredere în forţele noastre şi în ziua de mâine, în viitorul
nostru european.
Comisia face un apel la bunul nostru simţ şi la memoria noastră
colectivă.
Nu avem dreptul să uităm, nu avem dreptul să fim indiferenţi. Prin
asumarea şi însuşirea adevărului istoric, nu vom permite niciodată
nimănui să pună la îndoială dreptul nostru la o viaţă demnă şi liberă
într-o societate liberă, prosperă şi democratică. O reconciliere civică
este necesară, dar o reconciliere civică este posibilă numai prin
asumarea adevărului istoric, oricât de greu şi de amar ar fi acesta.
Foto : Stalin , Ribentropp si Molotov zambesc multumiti dupa semnarea
Pactului . Ce a urmat,stim cu totii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu