Dacă duminică ar avea loc alegeri parlamentare, comuniştii şi partidele democratice ar acumula punctaj aproape egal. Experţii spun că neaflarea adevărului despre evenimentele din aprilie 2009 şi neaplicarea de către noua guvernare a unor reforme sociale palpabile au provocat dezamăgire. Pe fonul acestei dezamăgiri, s-a conturat electoratul-nucleu de 30% al Partidului Comuniştilor.
Ultimul sondaj de opinie, făcut public ieri de Institutul pentru
Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul”, conturează tabloul
electoral al momentului în Republica Moldova. Din sondaj se vede clar că
pierderea pârghiilor administrative, diminuarea influenţei mediatice şi
părăsirea Partidului Comuniştilor de către unii activişti, au
influenţat aproape nesemnificativ popularitatea acestuia. Potrivit
sondajului, dacă duminică ar avea loc alegeri parlamentare în Republica
Moldova, 30% din electorat ar vota pentru comunişti, iar 34% pentru
partidele democratice.
Analistul politic Petru Bogatu consideră totuşi că acest sondaj
evidenţiază o situaţie extrem de proastă pentru Partidul Comuniştilor:
„Dacă e să comparăm cu sondajele anterioare, Alianţa de
guvernare nici nu cade, dar nici nu face progrese. În ceea ce priveşte
PCRM – este, probabil, unul dintre cele mai proaste sondaje pentru acest
partid, deşi nu putem vorbi de o cădere catastrofală. PCRM se menţine
în nişte parametri previzibili, dar acest partid se află într-o situaţie
proastă, pentru că este singur împotriva tuturor. Este încolţit din
toate părţile, inclusiv din stânga”.
Deputatul comunist, Eduard Muşuc, este mai optimist:
„Da, neluând în calcul mobilitatea alegătorilor – suntem cam
la egalitate, dar dacă luăm în calcul mobilitatea alegătorilor, dar
anume aşa trebuie analizat un sondaj, reiese că PCRM v-a acumula
majoritatea mandatelor în viitorul Parlament".
Sondajul indică o creştere alarmantă a numărului indecişilor – 34 la
sută. Politicienii din alianţa de guvernare recunosc că aceştia sunt
oamenii dezamăgiţi de unele măsuri sociale „dureroase" pe care Guvernul a
fost nevoit să le ia pentru a stopa declinut economic după debarcarea
comuniştilor. Deputatul PLDM Valeriu Streleţ consideră că până alegeri,
guvernarea va redobândi încrederea majorităţii indecişilor prin
realizări importante în plan extern.
„Noi înţelegem că avem de făcut încă multe teme. La nivelul
alianţei, însă, putem constata că există o dinamică, chiar dacă
nesemnificativă. De fapt, privită în ansamblu, această creştere foarte
lentă poate fi tratată cu optimism. Să nu uităm că acest sondaj vine
după o iarnă grea, după ce am activat în condiţiile unui buget auster,
acest sondaj vine după o majorare de tarife”.
Deşi ca partid, comuniştii se menţin încă pe prima poziţie în topul
preferinţelor electoratului, fiind urmat de PLDM cu 14%, PD – cu 10,8%
şi PL – cu 7,4%, comuniştii cedează poziţia de lider în clasament.În
ceea ce priveşte popularitatea lui Vladimir Voronin, acesta a căzut de
pe prima poziţie, locul său fiind ocupat acum de liderul PD,
ex-comunistul Marian Lupu. El şi-a fortificat încrederea în rândul
populaţiei de pe poziţia candidatului unic al coaliţiei de guvernare la
funcţia de şef al statului. După eşuarea celor două tentative de alegere
a preşedintelui, rămas doar cu funcţia de deputat simplu, Marian Lupu a
încetat să mai producă evenimente vizibile.
Pe de altă parte, premierul Vlad Filat îşi întăreşte poziţia de
lider. Săptămâna aceasta, Filat a lansat un semnal clar care scoate în
vileag rivalitatea dintre el şi liderul PD, Marian Lupu. Premierul a
spus că dacă şeful statului ar fi ales prin vot direct, el ar vota
pentru Vlad Filat.
În legătură cu rivalitatea dintre cei doi lideri democraţi, analistul
politic Petru Bogatu a mai desprins o nuanţă din sondajul prezentat de
IDIS „Viitorul”:
„Vlad Filat trage după sine partidul. Iată că Marian Lupu,
deşi îl depăşeşte ca popularitate pe Filat, nu reuşeşte acest lucru. PD
se plafonează pe centru-stânga, deoarece numai acolo are rezerve
serioase pentru a se extinde. PD nu prea are şanse să crească pe
centru-dreapta".
Autor: Vitalie Călugăreanu
Redactor: Rodica Binder
Sursa : DW
Mă întreb cine din Moldova a vrut alegeri anticipate (sugerate de către UE).
RăspundețiȘtergereAlternativa era modificarea Constituţiei la Parlament, cu modificarea alegerii preşedintelui, fără condiţia de minim 60% voturi.