Capitala Republicii Moldova comemorează astăzi evenimentele din 7
aprilie 2009. În urma cu exact un an, la Chişinău au avut loc
manifestaţii violente la sediul Parlamentului şi Preşedinţiei Republicii
Moldova, când susţinătorii opoziţiei anti-comuniste au acuzat puterea
comunistă de fraudarea alegerilor din 5 aprilie.
La comemorarea tinerilor care au murit în urmă cu un an în timpul
protestelor anti-comuniste din Republica Moldova, actualul premier,
Vladimir Filat, a spus că "acele evenimente au pus baza unui nou
început, iar noi trebuie să oferim perspective modovenilor", anunţă
jurnal.md.
"Avem un viitor frumos, un viitor european", a încheiat premierul moldovean.
"Acum, se spune că fiul meu a fost criminal"
"Lideri politici, tineri maltrataţi, dar şi simpli cetăţeni, au ţinut
astăzi un minut de reculegere pentru victimele evenimentelor din 7
aprilie", scriu jurnaliştii de la Jurnal.md
Tinerii care au „revenit” astăzi în Piaţa Marii Adunări Naţionale,
spun că 7 aprilie 2009 este pentru ei o zi de răscruce.
„Am venit să ne amintim de persoanele care au avut de suferit în
acele zile”, povesteşte o tânără de 17 ani din Chişinău.
„Am venit să plângem alături de mamele care îngenuncheau în faţa
Comisariatelor de poliţie”, mai spune o elevă.
În timpul comemorării, a luat cuvântul şi un bărbat care spune că a fost maltrat la 7 aprilie 2009. "Judecătorii erau mână în mână cu torţionarii", a spus el. Cel mai aplaudat a fost Victor Boboc, tatăl lui Valeriu, unul dintre tinerii morţi în aprilie trecut.
"Acum se spune că fiul meu a fost criminal. Poate a greşit el, dar criminali sunt cei care l-au ucis", a spus bărbatul.

Oficial, trei persoane şi-au pierdut viaţa în urma luptelor dintre
manifestanţi şi miliţie. Alte 78 de persoane dintre cele 50.000 care au
ieşit în stradă în acele zile au fost rănite. Cazurile celor trei tineri
care au murit - Valeriu Boboc (23 de ani), Eugen Ţapu şi Ion Ţabuleac
(22 de ani) - au fost prezentate pe larg de presa românească şi
internaţională la acea vreme.
7 aprilie 2010 - Zi fără Voronin
Liderul comunist Vladimir Voronin nu este în Republica Moldova în această zi. El se află în vacanţă, în Republica Cehă, însoţit de şoţie şi garda de corp, după cum informează Mediafax.
Preşedintele Parlamentului, Mihai Ghimpu, susţine că acesta nu a depus însă cerere de concediu. Potrivit unor surse din cadrul Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin se va întoarce în ţară în două săptămâni.

Acțiuni de comemorare în 32 de orașe
Grupul Noii Golani, care desfăşoară diferite acţiuni ce au la bază
patriotismul şi implicarea civică, va organiza diseară, de la ora 20.00,
acțiuni de comemorare a evenimentelor de anul trecut de la Chișinău în
30 de oraşe din România şi în două din Republica Moldova.
Participanţii vor aprinde lumânări şi vor păstra momente de
reculegere în amintirea victimelor de la Chişinău. Astfel, de la ora
18.00, oamenii vor aprinde lumânări la Bălţi şi în capitala Republicii
Moldova, iar de la ora 20.00, comemorarea va continua în Bistriţa,
Braşov, Botoşani, Bucureşti, Buzău, Caransebeş, Cluj, Constanţa, Cugir,
Dej, Deva, Floreşti, Galaţi, Hunedoara, Iaşi, Nisporeni, Petroşani,
Piteşti, Ploieşti, Sibiu, Oradea, Suceava, Slobozia, Ştefan Vodă,
Târgovişte, Timişoara, Tulcea şi Vaslui.
„Pe 7 aprilie aprindem o lumânare pentru victimele protestelor
anticomuniste de la Chişinău. Acum un an, tinerii din Republica Moldova
au ieşit pe străzile Chişinăului pentru a protesta împotriva
rezultatelor alegerilor din 5 aprilie. Sute de persoane au fost
arestate, unele dintre ele suferind torturi groaznice. Au fost
înregistrate patru decese în condiţii foarte suspecte: Valeriu Boboc,
Eugen Tapu, Ion Tibuleac şi Maxim Canisev”, au declarat organizatorii. (A contribuit Georgeta Petrovici)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu