Referendumul, un război pierdut?

La nicio săptămână de la lansare, puţin ce a mai rămas real din proiectul politic al Alianţei de guvernare, prin care liderii AIE îşi anunţau, univoc, opţiunea pentru un referendum constituţional, în locul unor noi anticipate. Deşi argumentele au fost tari, poziţiile, până la urmă, au cedat.

Rulajul şi caracterul deciziilor politice din ultimele trei-patru zile fac clare cel puţin două lucruri. Unu: că socotelile noastre suverane (interesele pe interior) şi cele suzerane (deciziile din exterior) sunt, totuşi, diferite şi că primele contează mai puţin. Şi doi: că AIE este gata, cel puţin la nivelul liderilor (cu excepţia preşedintelui Ghimpu) să plătească tributul cerut din afară, fără a-i pune la îndoială preţul. Altfel-zis, cedăm. Comisiei de la Veneţia? OSCE-ului? SUA? Partidului comuniştilor? Sau tuturora, la un loc?

Ucrainei i se poate, Moldovei?

La Chişinău se discută în culuare că deciziile din exterior au fost tranzacţionate de comunişti. Posibil. De altfel, noi am mai trecut, în ajunul alegerilor din martie-2009, prin acest gen de experienţă, când diplomaţi occidentali au fost «onoraţi», în pripă, de comunişti cu înalte distincţii de stat. De data asta, nu-i exclus, costurile să fi fost altele, dacă după schimbarea unui regim politic, ca cel comunist (condamnat şi după cădere în rapoartele Departamentului american de Stat) o democraţie în tranziţie nu este lăsată să iasă din groapă, să-şi ralieze legile la norme şi realităţi. Curios lucru, de ce Occidentul nu a intervenit la fel şi în cazul Ucrainei, unde demiterea Guvernului Timoşenko nu putea avea loc fără dizolvarea Radei? Caz proaspăt. Rada nu a fost dizolvată. Demiterea şi alegerea unui nou guvern s-a făcut (?!) prin crearea unei noi majorităţi parlamentare. Şi atât. Presa ucraineană scrie că opinia publică internaţională a scutit Ucraina de probleme în «interesul stabilităţii politice». Ce zice Comisia în cazul Moldovei? «Dizolvarea Parlamentului este în detrimentul stabilităţii…» şi cu toate acestea «trebuie dizolvat». Aşa dar, există excepţii. Ce alege AIE? Curajul lui Ianukovici sau soarta lui Timoşenko?

Voronin şi Ţurcan, acelaşi lucru

Referendum sau anticipate? Părerile în AIE s-au împărţit. Liderii Alianţei nu au avut şi nu au nici azi o opinie consolidată în problema referendumului şi anticipatelor, ceea ce-i face confuzi şi vulnerabili atît pe plan intern cât şi internaţional. Nu pot? Nu vor? Aşa sau altfel, AIE revine încet la mal, fără să fi ajuns în larg. S-a lovit de primul val şi a cedat. Să fie prea mulţi patru «căpitani» pe aceeaşi punte? Vor altceva, pretind mai mult? Cel puţin doi dintre «cei 4», sunt mai mult predispuşi  anticipatelor decât referendumului. Au calculele, obsesiile lor, se cred tari în «sondaje». Au crezut-o şi comuniştii şi acum, cu 40 la sută din mandate, stau pe mal. Sau poate miza «celor 2» e lepădarea de Ghimpu? Posibil că-şi doresc un Parlament cu o altfel de majoritate? Numai că situaţia în teritoriu nu mai este nici cea din 4 aprilie şi nici din 29 iulie, 2009. Nici pentru Lupu, nici pentru Filat. Şi pentru nici unul. Partidele din Alianţă vor fi sabotate masiv în teritoriu. Şi principalii sabotori vor fi «transfugii» de la comunişti, care au diminuat imaginea partidelor în care au mers şi nici nu vor vota pentru ele. Puterea de manevră a comuniştilor în teren nu se compară cu a nici unui alt partid. Şi nu e vorba de comunişti, la propriu, pentrucă nici nu sunt. E vorba de slujitorii vechiului regim, trecuţi prin şcolile kgb-ului sovietic, pentru care culoarea sau denumira partidului contează mai puţin sau deloc. Iată de ce declaraţia premierului Filat că «revenirea comuniştilor la guvernare este un mit», este puţin exagerată, pentrucă nu e numaidecât ca cei ce vor veni să se cheme Voronin sau Mişin, e de ajuns să se cheme Ţurcan, Stepaniuc, Tarlev, Klimenko, Lucinschi, Krîlov etc. Este acelaşi lucru, chiar dacă altfel ambalat. Vreţi şi alte opinii? Citez de pe sitte-ul ZDG: «Am fost unul din patrioţii din străinătate, care am contribuit direct la alegerile din 4 aprilie şi 29 iulie. Astăzi regret acel sacrificiu, care l-am facut. Nimic nu s-a schimbat, acelaşi imperiu comunist, cu aceeaşi ţară privatizata de o gloata de milionari cu trecut obscur». Este singurul care regretă? Nu-i exclus ca în cazul unor noi anticipate, mai mulţi din cei care au votat pe 29 iulie cu partidele din Alianţă să-şi regrete votul. Nu-i exclus. Deşi mai este timp. Dar nu pentru anticipate, ci pentru evitarea lor. Cazul Ucrainei ar fi o soluţie şi pentru noi.

Petru Grozavu, Zdg.md