Între limba română şi cea moldovenească nu există nicio diferenţă. Afirmaţia a fost făcută de către deputatul comunist, Mark Tkaciuk, într-un interviu pentru postul rusesc de radio, Echo Moskvy.
Totodată, Mark Tkaciuk susţine că schimbarea denumirii limbii din moldovenească în română ar duce la unirea Republicii Moldova cu România. „La acest moment, în Republica Moldova la putere se află adepţii unirii cu România şi în condiţiile în care limba moldovenească şi română sunt aproape identice, atunci de ce să nu o redenumeşti în pofida părerii majorităţii populaţiei?”, a menţionat deputatul comunist.
Afirmaţia lui Mark Tkaciuk intervine după o altă afirmaţie, cea a preşedintelui interimar, Mihai Ghimpu, care a declarat recent că optează pentru schimbarea denumirii limbii de stat din moldovenească în română, odată cu modificarea Constituţiei Republicii Moldova.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu