Un articol deosebit de interesant: Cu Ghimpu — nu. Cu Academia — da?

Petru Grozavu: Cu Ghimpu — nu. Cu Academia — da?

Alianţa de guvernare (3 plus 1 sau 1 plus 3?) s-a răzgândit, nu mai vrea să condamne comunismul (unii, de fapt, nici nu au avut de gând s-o facă). Şi nu din cauza simpatiilor pentru Voronin sau adoraţiilor pentru «seceră și ciocan», ci pentru a nu-i «supăra pe ruși». Teama de ruși a băgat frica în ei, i-a făcut evazivi, suspicioși, exagerat de precauți și incredibil de mici (chiar dacă au funcții mari, staturi impresionante și pasul larg).

Pe 6 iulie, Parlamentul urma să audieze Raportul Comisiei Cojocaru, care a fost amânat de mai multe ori, inclusiv în ajunul zilei de 28 iunie. «Cineva» (din AIE şi nu numai) sperase că astfel va putea salva comunismul şi crimele comunismului de la condamnare. Calcul greşit. Anticipând evoluţiile, pe 24 iunie, preşedintele Ghimpu decretează ziua de  28 iunie 1940 drept Zi a ocupaţiei sovietice. Alianţa explodează. Ghimpu este acuzat de tot ce vrei, inclusiv că ar fi calculat prost «momentul potrivit». Moscova sloboade şi ea foc pe nări. Duma de Stat condamnă, oficial, Decretul, iar sateliţii Kremlinului şi misionarii lui la Chişinău lansează declaraţii injurioase la adresa lui Ghimpu şi încearcă să tensioneze spiritele în Moldova. Tentativa eşuează. Nici isteriile Moscovei şi nici acuzaţiile şi supărările lui Lupu, Filat şi Urechean nu prind «jos». Dizgraţiile pentru Decretul Ghimpu se opresc la nivelul oficilităţilor ruse, liderilor AIE şi câtorva şefi ONG.

Refuzul repetat al Parlamentului de a da curs raportului Comisiei Cojocaru pe 6 iulie, de ziua celui mai mare val de deportări de după sovietizarea Basarabiei, are, de fapt, aceeaşi explicaţie a «momentului nepotrivit», deşi oficial s-a spus altceva. Declaraţia preşedintelui de Onoare al PDM, D. Diacov, că «comunismul nu va fi condamnat până la sfârşitul actualei sesiuni» ţine, în definitiv, de acelaşi motiv din care a fost dezaprobat şi Decretul Ghimpu –  «ruşii». Vin alegerile şi lumea politică, dependentă de «sacul cu voturi» al Moscovei, o fac pe şmecherii. S-o facă. Dar să nu joace teatru. Deci, pe 5 iulie «3» din «cei 4» refuză condamnarea comunismului, iar a doua zi, de dimineaţă, aleargă în Scuarul Gării Feroviare şi «plâng» de mila celor deportaţi şi desconsideraţi până azi de comuniştii pe care ei nu vor să-i condamne. 

Ce-i asta? Că seamănă a lichelism, nu? 

Dacă vi-i jale de victime – condamnaţi comunismul oficial (nu la mitinguri), iar dacă nu vreţi sau nu vă lasă «taţii» (Duma, Putin, Medvedev, Lujkov etc.), staţi acasă de 13 iunie şi 6 iulie şi nu faceţi «băi de mulţime», iar pe 28 iunie, pentru împăcarea aceloraşi «taţi», serbaţi, alături de comunişti, «eliberarea».

Academia de Ştiinţe a spus ieri ceea ce spune şi Decretul Ghimpu cu referire la 28 iunie 1940: ocupaţie. Voi acuma ce-o să faceţi, o să cereţi Academiei, ca şi lui Ghimpu, să-şi anuleze decizia? 

Sau aşteptaţi să vedeţi ce zice Duma?

Petru Grozavu, Zdg.md

Petru Bogatu: De ce nu trebuie să ne temem de Rusia

Cuvântul „ocupant” sună ca dracul. La începutul mileniului al treilea toţi sunt preocupaţi de propria lor imagine. Iată de ce nimănui nu-i place să i se spună pe nume.

Ghimpu, premergătorul lui Clinton

Corupţii pretind că sunt în serviciul poporului. Gangsterii vor să fie consideraţi oameni de afaceri. Pedofilii şi-ar dori să treacă în ochii lumii drept oameni de cultură. Imperialiştii şi ocupanţii de toate felurile nu sunt nici ei o excepţie. Aceştia susţin că ar fi în realitate nu cotropitori, ci eliberatori.

Astfel stând lucrurile, nu e de mirare că decretul lui Mihai Ghimpu, prin care 28 iunie a fost declarată zi a ocupaţiei sovietice, i-a tulburat tare pe ruşi. Ei au ripostat nervos. Aşa ar reacţiona, de altfel, orice jigodie de birocrat corupt în cazul în care i s-ar spune verde în faţă că ia mită sau că sustrage fonduri publice. Sau orice oligarh rus dacă i s-ar imputa că este un bandit ordinar.

Totuşi, când acum zece zile i-a numit pe ruşi ocupanţi, Mihai Ghimpu le părea multora un relict al războiului rece. Acum însă el nu-i decât premergătorul lui Hillary Clinton. Recent, secretarul de stat american, cu ocazia vizitei sale la Tbilisi, în stilul şi maniera lui Ghimpu, a condamnat fără menajamente prezenţa trupelor străine pe teritoriul Georgiei şi i-a taxat pe ruşi drept ocupanţi.

Curios este faptul că Moscova a înghiţit pilula. Nu s-a burzuluit la Hillary Clinton, aşa cum a procedat în cazul preşedintelui interimar al Republicii Moldova. A tăcut mâlc. De ce evită să sară la gâtul americanilor, chit că vorbele secretarului de stat nu i-au picat deloc bine la stomac?

Imperialismul rus, o victimă a crizei mondiale

Acum un an, aveai impresia că Moscova caută pricină şi nu scapă nicio ocazie de a terfeli americanii. Astăzi însă aceasta rabdă chiar şi atunci când regimul Putin este catalogat de Washington ca fiind autoritar şi anacronic. Kremlinul a rămas fără replică, bunăoară, când Hillary Clinton, în cadrul întrevederii cu Mihail Saakaşvili, a declarat că SUA nu recunosc sferele de influenţă şi de aceea nu se vor împăca în niciun caz cu pretenţia Rusiei de a considera întreg spaţiul ex-sovietic drept o zonă a intereselor sale privilegiate.

Moscova o lasă mai moale şi pleacă capul în faţa celor mai puternici decât ea pentru că e neputincioasă. Până la declanşarea crizei mondiale, ruşii se iluzionau că preţurile la ţiţei şi gaze naturale vor creşte continuu, asigurându-le prosperitatea fără ca ei să-şi pună capul la contribuţie. Exact ca în poveştile cu „Ivanuşka-Duraciok” care, deşi e leneş şi prost, are noroc să i se întâmple o minune şi să se îmbogăţească peste noapte din senin şi fără niciun merit.

Însă recesiunea financiară a dat peste cap planurile lui Putin de a reda ţării sale măreţia de altădată. Problemele economice au temperat tentaţiile sale revanşarde. Imperialismul rus a devenit, aşa cum scria deunăzi publicaţia estoniană „Postimess”, o victimă a crizei mondiale.

Degringolada din Kârgâzstan şi refuzul Moscovei de a trimite trupe în această ţară pentru a opri violenţele au dat în vileag mai mult ca oricând impotenţa economică şi militară a Rusiei. Astăzi, aceasta nu-şi mai poate permite ceea ce a făcut acum doi ani în Georgia. Mai cu seamă, împotriva unor state, precum Kârgâzstan sau Republica Moldova, cu care nu are un hotar comun.

În plus, ruşii au nevoie ca de aer de investiţiile şi tehnologiile occidentale fără de care ar putea să rămână o Nigerie înzăpezită. Sau o Burkina Faso cu rachete balistice.

Tactica germană a premierului Filat

În aceste împrejurări, o linie rezonabilă adoptă premierul Vlad Filat atunci când pledează pentru relaţii pragmatice cu Moscova. Rusia este un colos cu picioarele de lut, nu un demon. În faţa ei este contraproductiv şi chiar periculos să te închini. Totodată, Moscova, dacă se poate, nici nu trebuie provocată. În schimb, Kremlinul are slăbiciuni care îl obligă să cedeze în cazul în care i se oferă un preţ bun. Acest lucru l-au înţeles Germania, Polonia şi, mai nou, România, care încearcă să îmbine plăcutul cu utilul în dialogul cu fosta metropolă sovietică.

Pe de o parte, SUA şi UE pledează pentru schimburi economice reciproc avantajoase. Se acceptă antrenarea Rusiei într-un eventual nou sistem de securitate internaţională şi i se promite asistenţă în procesul de modernizare a ţării. România, urmând exemplul partenerilor occidentali, invită businessul rus să investească în sectoarele sale strategice.

Pe de altă parte, însă, Kremlinului i se impune respectarea unor reguli de joc. Germania şi Polonia, bunăoară, cer evacuarea trupelor ruse din Transnistria. În paralel, România adoptă o strategie oficială clară faţă de spaţiul dintre Prut şi Nistru şi declară în Strategia Naţională de Apărare că „prin aderarea Republicii Moldova la spaţiul comun european vor putea fi eliminate ultimele bariere care au separat o naţiune". Totodată, avertizează că staţionarea trupelor ruse în autoproclamata republică nistreană este „o ameninţare" la adresa ţării”.

Noua tactică germană este o şansă pentru noi. Influenţa Rusiei în statele limitrofe se reduce, fapt recunoscut până şi de Duma de Stat. Capacitatea ei de intervenţie militară este practic inexistentă. Se diminuează şi semnificaţia acesteia ca partener economic al Republicii Moldova.

Într-o atare situaţie, Chişinăul nu are niciun motiv să tremure de frică în faţa Moscovei. Dacă îşi ia măsuri de precauţie politică şi economică, Republica Moldova, având în spate România, ca să nu mai zic de UE şi NATO, se poate pune la adăpost de orice primejdie răsăriteană pentru a-şi urma în voie cursul european. 

sursa: ziar.jurnal.md

O jurnalistă ucraineană: "De ce mă mândresc cu Moldova, care a desemnat ziua de 28 iunie Zi a ocuaţiei sovietice"

"A recunoaşte ziua de 28 iunie - Zi a ocupaţiei sovietice ar fi echivalent cu recunoaşterea Holodomorului drept genocid. Înseamnă să demonstrezi că autorităţile nu uită de lacrimile moldovencelor, ale căror soţi au fost duşi şi pe care nu i-au mai văzut niciodată. Înseamnă să demonstrezi că îţi respecţi istoria şi îi comemorezi pe cei, care au decedat.. Este omenesc..", scrie o jurnalistă a agenţiei informaţionale ucrainene Unian.net

Masha Mishenko este de părerea că "Moldova este o ţară mică, dar mândră",care a demonstrat că "poate scuipa pe regimul sovietic, ce persistă pe acest teritoriu şi continuă să alimenteze regimul separatist din regiunea transnistreană". Ea îşi aminteşte cum bunica sa povestea despre deportările în Siberia şi Kazahstan, după aşa-numita "eliberare a Basarabiei de sub jugul României".

"Fiecare familie din Basarabia îşi are istoria sa - pe găgăuzi şi bulgari sovieticii îi lăsau, iar pe bărbaţii moldoveni îi luau, în timp ce soţiile acestora plângeau. Probabil, acasta a fost o răzbunare pentru faptul că Basarabia a vrut unire cu România în 1918", mai spune jurnalista.

"Totuşi, în pofida multor divergenţe, buni vecini avem noi, nu?, întreabă jurnalista în finalulul articolului.

Sursa:UNIMEDIA cu referire la unian.net

Opinii: Cine falsifica istoria?

În jurul decretului emis de preşedintelui interimar Mihai Ghimpu, conform căruia ziua de 28 iunie va fi Ziua ocupaţiei Basarabiei de către armata sovietică, se duc până în prezent lupte aprinse. S-a ajuns până acolo că una din cele mai influente ţări din lume, Rusia, la tribuna cea mai înaltă a ţării, a condamnat acest decret, menţionând că Ghimpu falsifică istoria. De fapt, imediat după decret, mă aşteptam la o reacţie dură din partea Moscovei, care nu a întârziat să apară. Coincidenţă sau nu, dar imediat s-au scumpit gazele naturale, vinul moldovenesc din nou este oprit la vamele ruseşti, iar primarul Moscovei i-a îndemnat pe ruşi să nu mai cumpere produse de provenienţă moldovenească.

Toate aceste acţiuni încă o dată ne arată că ruşilor nu le convine adevărul, şi nu doresc nici în ruptul capului să accepte istoria aşa cum a fost ea. Dacă nu am fost ocupaţi de armata sovietică, de ce atunci a mai fost nevoie de declararea de independenţă? De ce atunci a mai trebuit să ieşim din componenţa Uniunii Sovietice? Oficialii ruşi nu s-au aşteptat că un preşedinte interimar al unei ţări care timp de 8 ani a făcut tot ce a spus Rusia, să ia o astfel de decizie. Acţiunile ruşilor încă o dată ne demonstrează “bunătatea lor”. Haideţi să ne amintim cum au procedat cu georgienii, ucrainenii sau chiar cu Ţările Baltice când acestea au întreprins acţiuni similare cu cele ale lui Mihai Ghimpu.

Din istorie cunoaştem foarte bine, că sovieticii au fost primii la manipularea opiniei publice şi la falsificarea istoriei. De altfel cum au putut ei să-i aducă la rang de eroi pe astfel de criminali ca Grigorie Kotovski, Iosif Stalin, sau Lenin. De numele lor se leagă genocide adevărate, de care acum ruşilor nu le place să vorbească.

Acţiunile Rusiei încă o dată ne demonstrează setea lor expansionistă şi nedorinţa lor de a accepta istoria aşa cum a fost. Adevărul istoric este unul, armatele sovietice au ocupat Basarbia, şi au anexat acest teritoriu la Imperiu Sovietic. Din păcate unii oameni de la noi nu doresc să recunoască acest adevăr de frica ruşilor, argumentând cu represiuni economice din partea Moscovei. Însă când materialismul este prioritar adevărului atunci ceva nu e bine. Dumnezeu binecuvintează oamenii şi ţările care stau tare pentru adevăr. Fie ca să avem parte de oameni pentru care adevărul şi dreptatea să fie un crez politic. Chiar dacă vom avea de suferit.

Sursa: blendarencu.wordpress.com

Opinii: Pana cand trebuia sa mai asteptam?

Poate cândva, omenirea va progresa sau cine știe – regresa în plan de conștientizare etnica și poate va fi bine sau rău sa fim pur și simplu oameni ai planetei Pământ, fără rădăcini, fără identitate. Nu știu sa dau acum o apreciere, dacă se va întâmpla cândva acest lucru, dacă va fi bine, dacă va fi rau… dar știu sigur, ca acum, în acest moment, în epoca în care trăim, a-ți nega sau ignora identitatea, înseamnă degradare cel puțin….

In acest context, decretul semnat de președintele interimar Mihai Ghimpu despre ocupația sovietica și comemorarea victimelor regimului comunist este venit nu prea devreme, ci chiar cu întârziere, fiindcă pana acum niciun președinte al Moldovei nu a avut curajul sa-o facă. Dar mai bine mai târziu decât niciodată. Ori, despre faptul ca a fost o ocupație (altfel ce ar cauta trupele armatei 14 pana în ziua de azi pe teritoriul Republicii Moldova???) se menționează și în Declarația de independenta a Republicii Moldova, pe care comuniștii atât sau stăruit sa o facă dispărută… O parte din republicile, foste sovietice, demult au dat o apreciere acestei situații, punând punctul pe "i" . Doar Moldova, pana acum, n-a spus lucrurilor pe nume,  asa la nivel oficial. Ca sa nu mai zic de acea mare parte dintre concetățenii noștrii și urmașii lor care au fost duși în Siberia… ei cât trebuie sa mai astepte? când or sa fie recunoscute nedreptățile și faradelegile ce li s-au făcut?
  șiasa vine cu o mare întârziere acest decret… as fi vrut sa-l fi apucat și bunelul meu ridicat în Siberia de “eliberatorii sovietici”, și moșul meu “pierdut” în regiunea Arhanghelsc…

Păcat ca n-a fost susținut de ceilalți membri ai Aliantei, ma nedumereste si ma ingrijoreaza acest fapt...

Oare noi toti vom intelege vreodată, ca demnitatea este calitatea necesara unui popor pentru a ramane vertical?…

Oare vor inceta vreodată tradarile din partea celor ce-i alegem si-n care ne punem speranta?..

Autor: "Altcersenin"

Poziția oficială a Academiei de Ştiinţe: 28 iunie 1940 a fost zi de ocupaţie sovietică

„Documentele de arhivă şi cercetările istorice ale experţilor internaţionali demonstrează că anexarea Bucovinei de Nord şi a Basarabiei a fost concepută şi realizată de comandamentul sovietic stalinist ca o operaţiune militară de ocupaţie a acestor teritorii. Iar decretul preşedintelui interimar Mihai Ghimpu reflectă,  în principiu, adevărul istoric”. Aceasta este aprecierea dată zilei de 28 iunie 1940 de către membrii Academiei de Ştiinţe făcută publică astăzi, 7 iulie, ca urmare a avizului realizat în urma audierii materialelor Comisiei de experţi în istorie.

 „Ca urmare a disensiunilor apărute recent în societate vis- a-vis de semnificaţia zilei de 28 iunie 1940, Academia de Ştiinţe, ca cel mai înalt for ştiinţific din Republica Moldova, consideră că trebuie să ia atitudine şi să aducă la cunoştinţa opiniei publice aprecierile date de comunitatea academică”, a declarat Andrei Eşanu, preşedintele Comisiei de experţi în istorie.

Eşanu a menţionat că adevărul istoric nu poate şi nici nu trebuie folosit pentru a dezbina şi a confrunta societatea, precum şi drept pretext pentru a tensiona relaţiile Republicii Moldova cu Federaţia Rusă.

Amintim că președintele interimar Mihai Ghimpu a emis un decret prin care ziua de 28 iunie 1940 a fost decretată ca fiind zi a ocupației sovietice. Acest decret a generat discuții contradictorii în societate, iar Duma de Stat a Federației Ruse a exprimat un punct de vedere, prin care a condamnat decretul lui Mihai Ghimpu.

Sursa: UNIMEDIA

(Galerie foto) 13 iunie 1941, 28 iunie 1940 şi 6 iulie 1949: Adevărul ne va elibera!

Astăzi, 6 iulie 2010, se împlinesc  61 de ani de la al treilea val de deportări staliniste. Pentru această cauză, oficialii au depus dimineaţă flori şi au ţinut discursuri de comemorare în faţa Gării Feroviare din Chişinău,  lângă piatra comemorativă a victimelor deportărilor.

La eveniment au fost prezenţi membrii Alianţei pentru Integrare Europeană, în formulă completă. De asemenea, nu au lipsit de la acţiune primarul municipiului Chişinău, feţele bisericeşti, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova Mihai Cimpoi, precum şi funcţionarii ministerelor.  La eveniment au fost invitaţi şi artişti, printre care surorile Osoianu şi ansamblul colectiv etnofolcloric condus de Nicolae Gribincea.

Primarul Dorin Chirtoacă a declarat că anul acesta pentru prima dată sunt prezente oficialităţile înalte ale Republicii Moldova, menţionând prezenţa premierului şi a preşedintelui interimar.  De asemenea, şi-a exprimat convingerea că din an în an numărul de participanţi la acţiunea de comemorare din 6 iulie va fi din ce în de mai mare. Chirtoacă a ţinut să asigure că piatra comemorativă va deveni în  cel mai scurt timp un monument şi „adevărul va fi beton”.

Preşedintele interimar Mihai Ghimpu a menţionat că în primul rând au fost deportaţi şi împuşcaţi ruşii şi ucrainenii din stânga Nistrului. „Îmi pare rău că astăzi unii vorbitori de limbă rusă ţin cu comuniştii şi nu vor să înţeleagă că, comuniştii au fost şi rămân să fie departe de sufletul omului indiferent de naţionalitate”, a declarat Ghimpu.  „Gândiţi-vă atunci când vă duceţi şi votaţi moartea”, a spus preşedintele interimar, referindu-se la numărul de victime care au avut de suferit în urma deportărilor, „toate sub ştampila secera şi ciocanul”.

„Începând cu 29 iulie 2009 nu doar am adus condamnări, dar am avut şi un impact. Astfel, acolo  unde PCRM a vrut să facă acţiuni electorale noi am comemorat  o zi neagră”,  a declarat premierul Vlad Filat.  Prim-ministrul a asigurat că în cel mai scurt timp clădirea în care s-a decis să fie înfiinţat muzeul victimelor şi represiunilor politice va fi restaurată.  Filat a menţionat că statul e cel responsabil să despăgubească victimele deportărilor şi regimului comunist. „Mulţumesc celor care au reuşit să înţeleagă neputinţa statului până în prezent”, a mai adăugat premierul.

Amintim că în februarie 1949 a avut loc congresul al II-lea al Partidului Comunist din Moldova, care a luat decizia de a colectiviza agricultura (operaţiune denumită conspirativ „IUG”/Sud). Puţin mai târziu, reprezentantul PC în Moldova a emis hotărârea specială nr. 509 „Cu privire la deportarea din RSSM a familiilor de chiaburi, foşti moşieri şi de mari comercianţi”. Decizia prevedea „deportarea în Kazahstan, Asia Centrală şi Siberia a 11.280 de familii cu 40.850 de oameni” şi era însoţită de un act adiţional în care se specifica decizia Guvernului Sovietic ca „deportarea categoriilor menţionate să se facă pe vecie”, operaţiunea să înceapă pe 6 iulie 1949, ora 2:00, şi să se încheie pe 7 iulie 1949, ora 20:00.











Sursa: UNIMEDIA
www.tribuna-basarabiei.ro

La 6 iulie, când a pornit al treilea val de deportări staliniste, Parlamentul se pregătește să condamne oficial comunismul. VEZI AICI RAPORTUL COMISIEI COJOCARU

Raportul privind condamnarea comunismului va fi examinat la şedinţa Parlamentului din 6 iulie. O decizie în acest sens a fost adoptată de către Alianța pentru Integrare Europeană, la insistenţa preşedintelui Parlamentului Mihai Ghimpu, anunță Publika TV.
Ghimpu vrea ca Parlamentul să se convoace într-o şedinţă specială pe 6 iulie, când a pornit al treilea val de deportări staliniste.
Amintim că Raportul Comisiei pentru studierea regimului comunist urma să fie examinat în şedinţa de Parlament de pe 28 iunie, care a fost însă amânată. Atunci, premierul Vlad Filat a declarat că e necesară "condamnarea comunismului într-o ambianță în care să nu mai revenim niciodată la acest subiect".
În cadrul evenimentului de comemorare a victimelor ocupaţiei sovietice şi regimului totalitar comunist, din 28 iunie curent, Ghimpu a menţionat că el nu interzice Partidul Comuniştilor, ci doar simbolistica acestora. „Nu poţi umbla cu cruce la gât şi cu satana în buzunar”, a declarat preşedintele interimar în acel context.
Principalele recomandări ale Comisiei Cojocaru sunt:
1) condamnarea regimului totalitar comunist din RASSM şi RSSM drept unul care a comis crime împotriva umanităţii, precum şi condamnarea morală a acţiunilor tuturor acelor persoane car au participat la comiterea crimelor regimului totalitar comunist;
2) interzicerea utilizării noţiunii de „comunist” şi a derivatelor acesteia în titulaturile formaţiunilor politice, în denumirile unor instituţii şi întreprinderi publice şi private, precum şi interzicerea utilizării şi propagării în scopuri politice în spaţiul public a simbolurilor totalitare, deopotrivă, comuniste şi naziste, în conformitate cu Rezoluţia OSCE din 2009 cu privire la reunirea Europei divizate prin promovarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Civile în sec. XXI;
3) elaborarea şi adoptarea neamânată a Legii Lustraţiei;
4) formarea unei comisii de experţi care să evalueze daunele materiale pricinuite de regimul totalitar comunist.
VEZI AICI RAPORTUL INTEGRAL, publicat anterior de Timpul de dimineață.
Amintim că în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, adică acum 61 de ani, comuniştii au pornit al treilea val de deportări. În februarie 1949, avusese loc congresul al II-lea al Partidului Comunist din Moldova, care a luat decizia de a colectiviza agricultura. Puţin mai târziu, reprezentantul PC în Moldova a emis hotărârea specială nr. 509 “Cu privire la deportarea din RSSM a familiilor de chiaburi, foşti moşieri şi de mari comercianţi”. În listă au fost incluse 11.212 familii.
Dacă la 1 februarie 1949 erau colectivizate numai 22% din gospodăriile ţărăneşti, în luna decembrie 1949 – 82,3%. De frica deportărilor, ţăranii au fost nevoiţi să intre în colhozuri, în numai cinci-şase luni fiind formate 1.743 colhozuri, care întruneau 306.400 gospodării ţărăneşti.
Potrivit istoricilor, au fost deportaţi cei mai buni gospodari, în sate rămânând oamenii săraci, mai puţin harnici, dar devotaţi până în măduva oaselor regimului comunist. Valul deportării din 1949 a fost, fără îndoială, o crimă comisă de regimul leninisto-stalinist faţă de umanitate. Dacă “troica” te declara chiabur, atunci nu mai aveai căi de scăpare. Erai categorisit duşman al poporului şi trimis la munci grele în Siberia sau Kazahstanul de nord.
Sursa: UNIMEDIA

Foto: Sergiu Turcanu, turcanu.net

DW: PD-ul lui Marian Lupu ezită să condamne comunismul

Temerile exprimate de unii analişti politici despre imposibilitatea condamnării comunismului de actualul Legislativ de la Chişinău se adeveresc. Partidul Democrat care face parte din alianţa de guvernare a anunţat că este împotriva unor decizii legislative imediate în sensul condamnării comunismului. Democraţii invocă un argument electoral. 

Comisia pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar i-a prezentat săptămâna aceasta preşedintelui interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, un raport de aproximativ o mie de pagini care conţine dovezi despre crimele comunismului în perioada sovietică. La final, Comisia recomandă Parlamentului interzicerea simbolicii şi a titulaturii comuniste şi naziste în Republica Moldova.

După cum era şi de aşteptat, comuniştii au reacţionat imediat prin anunţarea protestelor. Dar nu numai Partidul Comuniştilor se opune condamnării comunismului. Serviciul de presă al Partidului Democrat (component al actualei alianţe de guvernare) a difuzat un comunicat de presă în care se declară împotriva unor decizii legislative imediate pe marginea concluziilor Comisiei pentru aprecierea regimului comunist totalitar. Potrivit preşedintelui de onoare al PD, Dumitru Diacov, interzicerea simbolicii şi a Partidului Comuniştilor în ajunul alegerilor ar putea transforma acest partid în „victimă” şi, în consecinţă, l-ar putea readuce la putere:

„Eu nu am nimic cu aceste concluzii ale Comisiei. Eu mă raportez numai la situaţia politică şi la faptul că unii reprezentanţi ai mediului politic toarnă apă la moara comuniştilor. Eu cred că unii tehnologi politici din PCRM s-ar bucura să folosească acest moment, pentru a face acest rebranding al Partidului Comuniştilor, pentru că ei, în condiţii paşnice, nu pot face asta. Acuma, sub această presiune, cu votul nostru comun, noi putem să contribuim la crearea unui partid care n-o să se numească comunist... să mai rămână încă vreo 40 de ani, mai ales sub această umbrelă de jertfă, de partid persecutat... Iată pe noi ce ne deranjează! Să nu dăm prilejul de a avea 80% comunişti în viitorul Parlament!".

„Argumentele invocate de PD sunt puerile", susţine analistul Petru Bogatu care consideră că PCRM rămâne „o stafie dezgolită” dacă este „dezbrăcat de pânza steagului comunist”.

Istoricii subliniază importanţa condamnării comunismului

Istoricii membri ai Comisiei care au lucrat în ultimele luni în arhivele securităţii susţin că acum, când a ieşit la suprafaţă adevărul despre crimele comunismului – „mult mai sângeroase chiar şi decât cele naziste – ar fi imoral să nu fie condamnat regimul totalitar comunist. Istoricul Anatol Petrencu:

„Nici fasciştii, nici naziştii regimului lui Hitler nu au distrus în aşa hal ţărănimea aşa cum a făcut-o Stalin. A fost, de fapt, un război civil permanent! Pe retina oamenilor care au fost împuşcaţi de soldaţii sovietici a rămas imprimată secerea şi ciocanul. Simbolul acesta este plin de sânge, este un simbol compromis”.

A nu se uita că Partidul Democrat din Republica Moldova este condus de ex-comunistul Marian Lupu, iar Dumitru Diacov – numărul doi în ierarhia partidului, a avut o carieră de succes în perioada comunismului sovietic, chiar dacă părinţii săi au fost printre cei deportaţi în Siberia:

„Părinţii mei au fost deportaţi în Siberia, eu m-am născut în Siberia. Eu până la sfârşitul anilor 1990 trebuia să dau explicaţii unde au fost înmormântaţi bunelul şi bunica”.

Deşi în perioada comunistă a deţinut mai multe funcţii importante de partid cum ar fi: cea de instructor pentru ideologie la Comitetul Central al Organizaţei de Komsomol din Moldova, apoi cea de şef de department al Comitetului Central al Komsomolului, iar din 1988 până în 1989 a fost consultant la Departamentul de Relaţii Externe al Comitetului Central al PCUS, Dumitru Diacov susţine că nu a colaborat niciodată cu Securitatea:

„- Aţi colaborat cu Securitatea?

DUMITRU DIACOV: - Nu! Nu am primit nici invitaţie, aşa că eu dorm liniştit. Nu am avut nici o atribuţie”.

Analistul politic Anatol Ţăranu susţine că poziţia rezervată a Partidului Democrat faţă de posibilitatea condamnării comunismului este rezultatul unor presiuni exercitate de comunişti, dar nu numai de ei:

„Partidul Democrat, acuma, având în vedere poziţia mai specială pe care o ocupă, este supus unor presiuni enorme din partea comuniştilor şi nu numai... Se face tot posibilul ca să influenţeze decizia de vot a PD în actualul Parlament atunci când documentul final va fi pus pe masă”.

„Partidul Democrat nu este presat de nimeni", susţine Dumitru Diacov. Explicaţia e mult mai simplă şi are la bază doar interese electorale. Din nou Dumitru Diacov:

„Noi încercăm să luăm voturi de la Partidul Comuniştilor ca să fie pentru un partid social-democrat situat pe centrul spectrului politic”.

Sursa: Deutsche Welle 

Dragi cititori, de ce oare nu vrea d-l Lupu sa condamne comunismul, oare pentru ca încă mai este unul dintre ei ?? 
www.tribuna-basarabiei.ro

Arhivele împotriva comunismului: COPIII BASARABIEI LA CHEREMUL BOLŞEVICILOR

Arhivele împotriva comunismului

COPIII BASARABIEI LA CHEREMUL BOLŞEVICILOR 

Alexandru Moraru, istoric-arhivist şi publicist
Tribuna Basarabiei

     Dacă e vreme de pace sau de război, dacă ninge sau plouă, dacă locuim într-o ţară bogată sau în Moldova; în toate timpurile viaţa continuă, oamenii trăiesc, se îndrăgostesc, se căsătoresc, nasc copii, îi cresc, îi învaţă  şi-i ocrotesc de toate relele ...

     Prezentul studiu este o contribuţie modestă asupra situaţiei copiilor din Basarabia după ce a fost ocupată de  armata sovietică în 1944. Dacă până atunci copiii mergea cu părinţii la Biserică, erau educaţi să poarte respect părinţilor şi în general celor vârstnici, după 1944 copiii Basarabiei au  avut de suferit un impact moral esenţial.

Copiii, care s-au născut în ajunul şi în mersul ultimului  război mondial, au avut de înfruntat mai multe greutăţi, decât  predecesorii lor. În primăvara şi vara anului 1944 armatele sovietice au ocupat  Basarabia şi prin autorităţile  lor au impus românilor din părţile locului un mod nou de viaţă, străin, în majoritate bazat pe  minciună şi violenţă. Limba română începe să fie numită moldovenească, sistemul capitalist este înlocuit cu cel  socialist. Religia este scoasă din şcoli şi  instituţiile publice, paralizând în  acest fel  viaţa spirituală a societăţii. De peste Nistru vin o sumedenie de „specialişti” cu studii primare sau  şi fără de acestea în majoritate ruşi, ucraineni şi evrei, care nu cunoşteau nici limba romănă nici obiceiurile  oamenilor din părţile locului.

          În afară  de faptul că în 1940 teritoriul Basarabiei a fost  mutilat la maxim şi dăruit Ucrainei, sunt schimbate sau schimonosite denumirile localităţilor şi numele oamenilor. Astfel, Ion este înscris în documente Ivan, Tudor devine Fedea, Maria-Maşa, Marusia sau Musea; satul Mihai Viteazul începe să fie numit Mihailovca. Acestea sunt doar câteva exemple din unele schimbări bolşevice. În scopul de a izola pe băştinaşi de ceilalţi  şi a stârni ura minoritarilor faţă de localnici, autorităţile sovietice  au întocmit un mecanism bine pus la punct. Denumirea localităţilor  româneşti din Basarabia a fost schimbate în  denumiri ruseşti, iar denumirile germane ale unor sate de colonişti schimbate în denumiri  româneşti. Toţi românii Basarabiei în actele stării civile sunt înregistraţi ca moldoveni. Celor  la care nu le conveneau schimbările socialiste, erau daţi  dispăruţi sau deportaţi.

       Cel mai sălbatic dintre toţi dictatorii ruşi era, printr-o ironie a soartei, un străin, nu un rus, Iosif Visarionovici Djugaşvili, mai cunoscut în lume sub numele de Stalin. Nu era un om învăţat – nu era un mare orator, ca Troţki, nici un talent militar, ca Blucher. Stalin ştia doar, mai bine decât oricine altcineva, care este valoarea teroarei. El a ridicat-o la rangul de dogmă de stat. Ea a devenit raţiunea de a fi a statului sovietic şi sursa progresului său. El a cumpărat filosofi de partid pentru a-i învăţa pe copii cât de dulce era să moară pentru el şi cât de generos era ca un om să-şi sacrifice viaţa pentru generaţiile care urmau să vină. Copiilor ei le spuneau că trebuie să înveţe să urască – şi ei au început să creadă aceasta. Au fost învăţaţi să-şi denunţe părinţii ( punând ca exemplu  „isprăvile eroice” ale lui Pavlic Morozov – Al.M. )  - şi acesta a devenit crezul lor. Au fost învăţaţi că minciuna este o virtute când serveşte interesele partidului – şi ei au acceptat orbeşte aceasta ca pe un articol de credinţă.

          Această nouă religie a fost inoculată în sângele tinerilor generaţii din momentul când copiii începeau să se orienteze în viaţă. Şi o vreme s-a părut că lucrurile mergeau astfel. Copiii îşi urau  părinţii, femeile îşi urau soţii, şi cei bravi îi denunţau poliţiei (nkvd-ului – Al.M.)  secrete pe „trădătorii” care îndrăzneau să pună la îndoială adevărul care le era spus . [1]

            
Tânăra generaţie era învăţată să vadă în feţele bisericeşti nişte elemente suspecte, oameni periculoşi. Comuniştii încercau să-i înveţe pe elevii mici cele „ zece porunci” comuniste:

1. Dacă vrei să fii un elev bun, fii ateu ca Lenin şi Stalin. 
2. Să nu te laşi nicodată dus la vreo biserică . 
3. Dacă părinţii tăi vor să te facă să crezi în Dumnezeu, reclamă-i GPU-lui . 
4. Denunţă pe toţi inanicii statului pe care-i ştii că practică religiunea. 
5. A fi ateu, înseamnă să fii un discipol fidel a lui Lenin şi a lui Stalin.
6. Orice şcolar ateu poartă insigna liber cugetător . 
7. Dacă vezi vreun preot, arată-l cu degetul ca pe cel mai mare inamic al proletariatului.  
8. Ca bun ateu, trebuie să cunoşti doctrina regimului sovietic. 
9. Nu uita niciodată că preoţii sunt cei mai mari duşmani ai revoluţiei noastre. 
10. Orice ateu trebuie să fie gata să-şi apere ţara cu armele în mâini contra duşmanilor dinăuntru şi dinafară.”[2]

De la tribuna unei şedinţe importante de partid din 1946  au fost rostite următoarele  cuvinte (în limba rusă): 

„La noi în Basarabia (ca să vezi ! –Al.M.) nu pentru presă şi nu pentru cuvântări fie spus, foarte mulţi oameni mor, foarte mulţi copii mor. De ce mor? Cauza principală este sărăcia şi desigur mulţi au fost sleiţi de puteri din cauza ocupaţiei germano-române (ca să vezi, românii ne-au ocupat, iar ei ne-au eliberat-Al.M.). Poporul este secătuit şi terfelit.[3]    

Ce folos de faptul că a fost instaurată puterea sovietică, dacă sovietul sătesc cu nimic nu se deosebeşte de o primărie românească, fiindcă în sovietul sătesc  sunt bătuţi vizitatorii. Iată numai un exemplu din Niciujeni, raionul Răspopeni (probabil că denumirea localităţii este schimonosită-Al.M.). Acolo o adolescentă de 15 ani a furat ceva. Ea a fost  bătută cu bestialitate şi purtată prin tot satul, iar secretarul sovietului cu o sulă pentru ciubotărie ia spart gurguii de la pieptul fetiţei încă ne format a băgat o sârmă prin ei de care a agăţat tăbliţa „eu am furat...”[4]   

Este greu de imaginat o asemenea cruzime, o atitudine antiumană împotriva copiilor de către autorităţile sovietice. Asemenea pedepse erau folosite în perioada  sclavagistă. Probabil că asemenea metode au devenit clasice  bolşevice.

    Regimul totalitar sovietic, în deosebi cel din Basarabia s-a ţinut pe cele 3 balene ale ideologiei staliniste: frică, minciună şi violenţă. În principiu asta şi era puterea sovietică. Cu regret, copiii n-au avut nici o şansă de a scăpa de acest zmeu cu trei capete: nici la grădiniţă, nici la şcoală, nici în anii de studenţie. Bătaia şi violenţa erau în capul mesei în toate instituţiile nominalizate. Pentru o bună parte din oameni din generaţia anilor 50-70 este greu să-şi amintească un învăţător, care să nu fi folosit bâta în procesul de educaţie comunistă. Însă respectiva afirmaţie  nu este o dovadă că nu erau profesori, care au exclus din metodele sale bătaia şi în general violenţa. Cu toate acestea se bătea şi la grădiniţă, şi acasă, şi la şcoală, şi chiar în instituţiile superioare de învăţământ. Erau cazuri când copiii fiind trataţi cu violenţă  de şcoală şi de familie aveau un final tragic. Despre două din aceste cazuri ne mărturisesc documentele ce urmează, pe care le-am selectat şi tradus din limba rusă. 

       Cu toate că au trecut mai bine de 60 de ani de la aceste evenimente, pentru a nu pune degetul pe rana rudelor, autorul acestor rânduri a înlocuit numele copiilor cu câteva  litere, care nu pot arăta o direcţie fixă:

Secretarului CC al ULCT  tov. Mihailov  N.A.    

Scrisoare informativă  despre sinuciderea elevului clasei III  a   şcolii de şapte ani     Pogoreni ,raionul  Cotiujeni , RSS Moldove nească  Ţ . E . N. 

      La 26 mai  1950  elevul clasei III  a şcolii nominalizate Ţ.E.N. s-a sinucis prin spânzurare. Elevul s-a născut în 1940, tatăl său a murit la război; mama a murit şi la rugămintea mătuşii copilului  G.D.T. (sora mamei copilului) el se afla sub tutela ei.

     În urma controlului înfăptuit de lucrătorul CC al ULCT tov. Cemortan s-a stabilit, că mătuşa  lui Ţ.E.N. şi soţul ei se purtau cu băiatul  foarte crud, des îl băteau şi îi impuneau să dădăcească copilul acestora şi să muncească în gospodărie. Din aceste motive Ţ.E.N. foarte rar se juca şi la şcoală era întotdeauna tăcut, timid şi deseori dormea în timpul lecţiilor. Lecţiile le pregătea rar, era permanent deprimat moral . Dirigintele clasei

tov. Rojco în loc să se intereseze despre viaţa copilului, des îl certa pentru

„lene”. Odată Ţ.E.N. a pierdut călimara şi temându-se că mătuşa îl va bate, a furat o călimară de la o elevă. Dirigintele clasei în loc să se intereseze ce motive  l-au impus  pe elev să fure, l-a adus în clasă şi în faţa tuturor a spus că Ţ.E.N. este un hoţ şi că acest lucru este o mare ruşine. Elevul Ţ.E.N. învaţă pe note de „3” şi „4” şi când instructoarea superioară de pioneri a discutat cu el, copilul a fost de acord să devină pioner. Dar la insistenţa dirigintelui clasei, care i-a spus că este lenos şi nu merită să fie pionier, în consecinţă elevul Ţ.E.N. n-a fost primit în rândurile pionerilor. 

           Cu toate că Ţ.E.N. era moral distrus şi disperat, în cursul anului nimeni n-a vorbit cu el omeneşte şi chiar comisia de la secţia raională de învăţământ  care a controlat  situaţia copiilor patronaţi, s-a limitat  numai cu o discuţie cu tutela după care au apreciat copilul după îmbrăcăminte şi în temeiul acestora a fost întocmit un act.

      La 26 mai, când se juca cu copiii Ţ.E.N. a aruncat şapca tovarăşului de joacă într-un şanţ şi a refuzat s-o aducă. Băiatul căruia îi aparţinea şapca s-a plâns mătuşii lui Ţ.E.N. şi când acesta a venit acasă a fost crunt bătut cu băţul.

După acest caz băiatul a plecat de acasă, a dezlegat funia de la o fântână, s-a dus într-un crâng şi s-a spânzurat de un copac. După cum a arătat expertiza, copilul nu mâncase nimic 2-3 zile şi era sleit de puteri.

       La 26 mai a avut loc o adunare zonală a învăţătorilor la care a fost discutată şi problema  îmbunătăţirii lucrului cu copiii orfani. Mătuşa cu soţul său vor fi traşi de către organele judiciare la răspundere penală. 

          Problema privind  lucrul cu copiii orfani a fost discutată şi la CC al

ULCT din Moldova, la şedinţa primilor secretari a comitetelor raionale şi a comitetelor orăşeneşti a comsomolului. În viitorul apropiat CC al ULCT şi Ministerul învăţământului vor controla situaţia copiilor aflaţi sub patronat. [5]

                   Secretarul CC al ULCT din Moldova  V.Cohanschii   

Nu mai  comentez, e clar  de la sine că „vinovat e mortul !” Anume de aceia şi n-a fost pedepsit nimeni nici din rândul profesorilor, nici din rândul  puterii sovietice locale, nici din rândul organizaţiilor politice cum erau cea a comsomolului şi a partidului comunist. 

       Dar să facem cunoştinţă cu alt caz tragic, care are acelaşi  amprentă a sistemului  bolşevic:  
  

Secretarului CC al ULCT tov.Mihailov N.A.           

Scrisoare informativă despre  cazul sinuciderii A.T.S. ,elevă în clasa VIII a şcolii medii din Cotiujeni , raoinul Cotiujeni ,RSS Moldovenească 

   La 16 mai 1950  eleva clasei a 8-a  şcolii medii Cotiujeni A.T.S.-născută în anul 1935 , moldoveană, după origine din ţărani mijlocaşi, şi-a pus capăt zilelor spânzurându-se de scara din şcoală.

    Tov. Cemortan, lucrător responsabil la CC al ULCTM, trimis în deplasare a stabilit următoarele: Eleva  era prietena unui coleg din aceiaşi clasă  B.V.I  şi uneori îşi pregăteau lecţiile împreună la el acasă. Când a aflat de acest lucru directorul şcolii, dirigintele clasei a 8-a şi învăţătorii au început împotriva  acestor doi elevi o persecuţie pe toate căile. În acest fel, încă la sfârşitul lunii martie directorul l-a chemat în cabinet pe B.V.I. şi i-a interzis să  discute şi să se întâlnească cu  A.T.S. ameninţându-l că va fi  alungat din şcoală. Discuţia cu directorul şcolii l-a adus pe elev într-o stare că acesta a aruncat cărţile la picioarele directorului, a scos din buzunar un cuţitaş şi a declarat că se duce să se taie, fugind din şcoală şi două zile n-a mai venit la şcoală. 

        În luna mai A.T.S. a primit nota doi la limba franceză şi profesoara tov. Goligştein a început s-o mustreze că trebuie mai puţin să se ocupe de treburile amoroase şi mai mult de învăţătură. Apoi a alungat-o din clasă. Învăţătorii au stabilit un sistem întreg de urmărire a celor doi elevi. Scrisorile adresate unuia sau altuia nimereau la învăţători. Dirigintele clasei Burmistrova  a pus mâna pe un asemenea bileţel al fetei adresat băiatului şi l-a citit întregii clase după care a spus că ea face de râs şcoala. Ceilalţi profesori s-au alăturat şi ei la acest joc murdar, bătându-şi joc de sentimentele  celor doi elevi .

  După părerea noastră în urma acestor persecuţii morale elevul B.V. I a început să evite întâlnirile cu A.T.S. care ulterior a dus la sinuciderea elevei. 

  După cum a demonstrat expertiza eleva era virgină.

  După sinuciderea elevei, în şcoală a avut şoc o adunare comsomolistă deschisă. Au fost luate măsuri pentru a  îmbunătăţi lucrul organizaţiilor Comsomoliste şi pionereşti din şcoli. 

             Secretarul CC al ULCT din Moldova           V.Cohanschii [6] 

  Ce poate fi mai trist pe lume …? Copii care au scăpat de focul războiului, de foametea organizată de autorităţile sovietice în anii 1946-1947, au scăpat de canibalismul anului 1947, dar n-au putut scăpa de sistemul comunist de teroare fizică şi morală. Ce poate fi mai trist … 

  Spre sfârşitul anului 1954 RSS Moldovenească era împânzită de case de copii. Organele statale au înfăptuit un lucru enorm pentru a strânge copiii vagabonzi şi orfani (de fapt majoritatea din ei au ajuns orfani tot datorită eforturilor aceleiaşi puteri sovietice-Al.M.), ai caza, ai asigura cu hrană, îmbrăcăminte, încălţăminte, manuale, hârtie şi alte rechizite. A fost ridicată o armată întreagă de învăţători şi educatori, pentru salarizarea cărora au fost rezervaţi bani din bugetul RSSM. În faţa lor a fost pusă o problemă fixă: copiii, din aceste lăcaşuri să devină adevăraţi constructori ai socialismului, adevăraţi bolşevici, ateişti, adevăraţi urmaşi ai cauzei lui Lenin şi Stalin. Sigur că copiii fără părinţi sau în lipsa lor pot fi influenţaţi şi manipulaţi mult mai uşor.

    Pentru a îndeplini cu succes acest scop „nobil” trebuia de muştruluit pe aceşti tineri prin lecţii şi prin muncă (după metodica lui Macarenco) până când ideile leninist-staliniste le vor pătrunde-n sânge. Din rândul acestora şi a altor copii care nu prea au avut parte de „cei 7 ani de acasă” s-a conturat şi consolidat nomenclatura comunistă, care prosperă şi astăzi fiind risipită prin toate partidele şi mişcările social-politice.

      După război autorităţile sovietice pornise o campanie de lichidare a neştiinţei de carte, pagină din cadrul revoluţiei culturale sovietice. Din şcolile româneşti au fost adunate şi arse cărţile în limba română în deosebi cele de istorie, limbă şi literatură română şi geografie. Cărţile ”mai de preţ” au fost adunate şi transmise  în fonduri speciale ale câtorva biblioteci şi arhive, la care aveau acces numai  persoane bine verificate şi de încredere. Având acces la aceste cărţi unii nomenclaturişti, copiind multe cărţi româneşti ”interzise” şi modificându-le sub un aspect ideologic bolşevic au ajuns respectabili oameni de ştiinţă, operele cărora nu prezintă nici o valoare. 

Pentru a  demonstra că  în România nu se  învăţa carte şi că numai cu venirea ruşilor a fost adusă ”lampa lui Ilici” şi cartea în listele celor analfabeţi erau înscrişi şi copii şi maturi din Basarabia, care deja aveau 4-5 clase româneşti.

Pentru a fi mai mulţi neştiutori de carte  în aceste liste erau incluşi oameni bătrâni de 70-90 de ani, oameni orbi, oameni cu deficienţe mintale şi chiar oameni decedaţi. Şi ca să nu fiu numai cu vorba  vă propunem un fragment dintr-un certificat oficial semnat de Ministrul-adjunct al învăţământului din RSSM  F.Cibotari de la 23 februarie 1951 adresat CC al PCM: 

 „Din cauza decalajului dintre datele prezentate de Ministerul Învăţământului din RSSM şi cele prezentate de Direcţia Centrală de Statistică a RSSM privind numărul de analfabeţi  în republică a fost înfăptuit un control pentru a stabili veridicitatea  informaţiilor prezentate, în urma cărora s-a stabilit următoarele:

 1. Raionul Bălţi                                                                                           

 Potrivit datelor prezentate de Secţia Raională de Învăţământ şi  Direcţia Centrală de Statistică (actul a fost întocmit şi semnat de şeful secţiei raionale de învăţământ, Împuternicitul Direcţiei de Statistică şi aprobat de Preşedintele Executivului Raional) către 1 octombrie 1949  în raion erau înscrişi 1040 de analfabeţi. În prezent, după doi ani ( după două promoţii de licbez) în raion după datele DCS se numără 1450 de analfabeţi !? 

     Luând  ca exemplu un sat aparte (Grinăuţi), comisia în componenţa căreia a intrat, împuternicitul DCS  tov. Anaţchii, inspectorul secţiei raionale de învăţământ tov. Goihman şi reprezentantul Ministerului Învăţământului  tov. Barbalat  au stabilit următoarele: 

  1. După datele secţiei raionale de învăţământ în Grinăuţi analfabeţi  nu sunt, iar după datele DCS – sunt 37 de persoane.

  2. Controlând amănunţit cărţile de imobil  ale sovietului sătesc (un fel de primărie sovietică-Al.M.) (preşedintele sovietului sătesc tov. Badiuk N.A., secretar, Iacubovici M.F.) am depistat  43 de analfabeţi, în afară de copii, care învaţă la şcoala medie dar greu de explicat de ce sunt înscrişi la cei analfabeţi. 

   3. În numărul celor analfabeţi figurează t. Badiuc P.A. - născut în 1933, care de facto are termitate 5 clase, Perju C.D. - născut în 1922, care are 4 clase şi a terminat cursurile de tractorist, Buciaţchii N.I. –născut în 1914, care are terminată şcoala primară, Jerbalovschii P.I.-1928, cărturar, Ciornaia A.F.  din 1922, cărturară; Perju V.C. – din 1914, care poate scrie şi citi româneşte (aşa-i în document-Al.M.), Frecăuţan M.I. - din 1929 cărturar,care-i învaţă pe alţii carte; Bogaci E.I.-din 1923, Zaharciuc I.I.-din 1911 ; Cazac C.G.-din 1911; Ştefăneţ E.N. – din 1904 - care învaţă în grupele mici de licbez. În afară de aceştea, după cărţile de imobil sunt înscrişi analfabeţi tovarăşii Petraş V.A., care a plecat în oraşul Stalino la lucru; Cruc A.D. - persoană de 58 de ani;Kostiucenco D.Z., persoană fără minte; Pânzari - un orb; trei femei în etate, care sunt ţintuite de pat de o boală incurabilă. Patru oameni s-au dovedit a fi analfabeţi (ei au învăţat în grupele de licbez în anii 1945-1946 şi 1946-1947, din care cauză nu au fost cuprinşi cu învăţătura în anul curent).

         În acest fel, se vede, că datele cu care operează DCS, pe departe nu corespund realităţii.

       S-a stabilit, că inspectorii DCS , contrar instrucţiunilor au supus populaţia unor examene. Mai mult ca atât,  inspectorul de sector al DCS tov. Belan, neştiind  limba moldovenească, judeca despre analfabetism după gradul de cunoaştere al limbii ruse . (Mai clar fie spus, dacă omul nu ştia ruseşte, era scris la analfabeţi – Al.M. )[7]

Considerat neepuizat, vom mai reveni la acest subiect .      

---

[1] Mihail Solomon „ Magadan” Editura Fundaţiei Culturale Române , Bucureşti ,1993 , f. 83-84

[2] Ioan Munteanu „Repatriaţi în inimile noastre...” în revista „Ortodoxia”, nr.11 , 2003 , pag.14

[3] AOSPRM , F.51 ,inv. 4 , d . 458 , f. 193

[4] AOSPRM , F.51 , inv.4 , d. 458 , f.195

[5] AOSPRM , F.278 , inv. 1 , d. 477 , f.91-92

[6] AOSPRM , F . 278 , inv . 1 , d . 477 , f . 93-94

[7] AOSPRM , F . 51 , inv . 10 , d .286 , filă fără număr

Sursa: www.tribuna-basarabiei.ro

Istoria dezvaluita (continuare) : DOSARELE ACUZĂ REGIMUL SOVIETIC

CRIMINALI HALATE ALBE 

( Schiţă din istoria  medicinii moldoveneşti sub ruşi ) 

Alexandru Moraru, istoric-arhivist şi publicist

Sursa: Tribuna Basarabiei

Anii stalinismului în istoria noastră a fost nu numai o perioadă de ocupaţie a Basarabiei de armata sovietice în 1940, nu numai a represiilor şi crimelor sângeroase ale noilor stăpâni contra locuitorilor băştinaşi, ci a fost şi o perioadă când au fost puse bazele lichidării spiritulu, moralului şi al fizicului. 

În scopul de a evita ocupaţia bolşevică în iunie 1940 majoritatea cadrelor medicale din Basarabia  au trecut Prutul retrăgându-se în adâncul ţării. După un an, când Armata Română, condusă de Mareşalul Ion Antonescu a restabilit frontiera strămoşească, o parte din medici şi alţi lucrători din respectiva breaslă au mai muncit în Basarabia până când în primăvara anului 1944 Basarabia românească a fost ocupată de ruşi pentru o perioadă foarte îndelungată. 

După tancurile ocupanţilor sovietici, au dat năvală , care aduşi , care în căutarea bogăţiilor o puzderie de specialişti, inclusiv şi în domeniul medicinei ( unii chiar fără studii de profil, dar convingându-i pe funcţionarii de la cadre, că ei de mici copii au visat să lucreze medici ). Fără îndoială, că printre aceştea erau şi specialişti cumsecade, dar trecuţi prin filtrul ideologic bolşevic, vedeau populaţia băştinaşă ca pe nişte triburi sălbatece. În noua Republică Sovietică Socialistă Moldovenească, înjghebată de marele cârmaci Stalin, pe pământul care mai rămase, după ce i s-au îndeplinit toate poftele teritoriale ale republicii- surori Ucraina era un dezastru la toate capitolele, inclusiv medicină. 

Anul 1944. După bombardamentele sovietice întreaga Basarabie era numai ruine. Comportamentul noilor stăpâni ar putea fi caracterizat printr-un singur cuvânt - fărădelegea. (vezi: Alexandru Moraru” Cadrele bolşevicilor-1-2-3 în „Flux” ediţie de vineri din 20 ianuarie; 3 martie şi 28 aprilie 2006 ) 

Peste tot domina mizeria, bolile şi infecţia, multe aduse de sovietici odată cu păduchii. Lupta autorităţilor sovietice împotriva ţăranului român din Basarabia şi împotriva proprietăţii private au dus la foametea organizată din anii 1946-1947, care a luat mii de vieţi omeneşti (nici până azi nu s-a stabilit cifra  corectă a numărului oamenilor morţi de foame, şi se pare că pentru nimeni această informaţie nu prezintă interes, probabil fiindcă nu este vorba de minorităţi naţionale-Al.M.) şi a dat naştere a câteva sute de cazuri de canibalism (vezi: Al.Moraru „Canibalismul provocat de sovietici”(revista Historia (Bucureşti), nr. 4 din 2009 şi Al.Moraru  „Victimele terorii comuniste din Basarabia” vol.I (culegere de documente secrete sovietice)

Chişinău, 2010 )

Pentru a vă aduce în miezul subiectului, motivat prin faptul, de a percepe atmosfera, care domina în instituţiile medicale, situaţia bolnavilor şi a atitudinii lucrătorilor medicali faţă de bolnavi , vin în faţa Dvs. cu câteva documente inedite, traduse de autorul acestui documentar din limba rusă.

Primul document[i] pe care-l propun, este datat cu anul 1947  şi ziua de 7 ianuarie, adică când foametea  organizată de autorităţile sovietice era în toi. Când un copil lăsat fără supraveghere putea amăgit, luat” cu zahărelul” dus în casă străină, omorât şi mâncat; când morţii în loc să fie înmormântaţi erau mâncaţi, când mama pentru ai menţine pe ceilalţi copii în viaţă, îl omora pe cei mai mic, pentru a asigura hrană celorlalţi...

------------------

ORDINUL  nr. 4

al Direcţiei Generale ale Farmaciilor din RSS Moldovenească

                                                                             or.Chişinău

Controlul farmaciei nr.10 din or. Râbniţa (şeful farmaciei tov. Hesman) de farmacistul tov. Rozenfelid a stabilit următoarele:

1. Starea sanitară a farmaciei este nesatisfăcătoare, în farmacie, cu toate că lucrează  2 servitoare- este murdar, farmaciştii lucrează în halate murdare, iar unii lucrător absolut nu respectă  regulile igienie (de ex. tov.Ţiriulinic  are mâni murdare). 
2. Păstrarea medicamentelor este nesatisfăcătoare: preparatele de administrare lăuntrică se păstrează împreună cu cele pentru administrare externă.Din cauza unei păstrări inadmisibile unele medicamente, cum este ţiuretin,gvaiacol s-au stricat.Etichetele de pe lăzi nu corespund conţinutului: pe etichetă scrie „aspirină cu cofeină”, iar în ladă se află piramidon etc. 
3. Pregătirea medicamentelor  se face nesatisfăcător.Visela nu se spală.Şeful farmaciei tov. Hesman  a preparat cloroform cu ulei de camfor în sticlă în care s-a aflat cerneală,ca urmare conţinutul a căpătat culoarea  albastră; prafurile (probabil, se are în vedere medicamentele-praf) se risipesc. 
4. Evidenţa preparatelor toxice se  duce  greşit, cu devieri de la registru.De exemplu: pantopon este de facto mai mult cu 2,88 , iar morfina- cu 1,05 (în document nu este indicată unitatea de măsură) 
5. În farmacie se practică schimbarea ingredientelor ,adică devierea de la recetă, cu toate că în farmacie sunt prezente  medicamentele scrise în recetă.De exemplu: se înlocuieşte zahărul cu glucoză (receta tov. Ţiriulinic). 
6. Au fost semnalate cazuri , când instituţia  medicală a refuzat eliberarea medicamentelor, deşi în farmacie erau medicamentele solicitate: oxigenat de hidrogen (perechisi vodoroda) şi (ghidrarium ţianatum). 

Cu toate că au fost avertizați de laboratorul analitic de control, care a stabilit calitatea inferioară  a produselor finite, iar tov.Hesman  a primit  mustrare cu preîntâmpinare pentru munca nesatisfăcătoare în farmacie, tov.Hesman nu a tras concluziile cuvenite şi nu numai că n-a îmbunătăţit lucrul, dar a înrăutăţit situaţia şi mai mult.

O R D O N:

1. Motivat prin faptul, că tov.Hesman a adus  farmacia nr.10  într-o stare total deplorabilă, tov.Hesman sa fie eliberat din funcţie şi să i se interzică de a lucra în sistemul Direcţiei farmaceutice a RSSM nu numai  ca şef de farmacie, dar şi la o funcţie mai inferioară. 
2. Şef interimar al farmaciei nr.10 să fie numit tov.Ghenipeli începând cu 15 ianuarie 1947. 
3. Colaboratorului farmaciei nr.10 tov.Ţiriulinic pentru calitatea inferioară de pregătire a recetelor şi situaţia antisanitară  la locul de muncă  se dă mustrare cu preîntâmpinare.

În termen de 10 zile să fie executate propunerile din respectivul act.

Tov. Ghenipeli să primească prin act de la tov. Hesman toată marfa şi materialele preţioase din farmacie.Actul de primire-eliberare să fie întocmit în 2 exemplare: unul să fie anexat la documentele farmaciei , iar altul să fie prezentat  până la 20 ianuarie 1947.Primirea şi eliberarea  bunurilor farmaciei să se facă în prezenţa reprezentantului Direcţiei Generale ale farmaciilor din RSSM, tov. Rozenfelid, şi a tov. Ghenipeli şi   Hesman.

Tov. Hesman după transmiterea farmaciei să se prezinte cu documentele la DGF a RSSM.

Tov. Rozenfelid  să-l ajute pe tov.Ghenipeli să facă orfine generală în farmacia nr.10 , conform propunerilor propuse.

Prezentul Ordin să fie trimis tuturor farmaciilor.

Şeful Direcţiei Generale a Farmaciilor

din RSS Moldovenească   (semnat)  Leibman 

(ştampila)

------------------

S-ar putea crede, ce poate fi mai  rău şi mai trist când în ţară bântuie foametea, canibalismul ?

http://www.tribuna-basarabiei.ro/

Când un om simplu,căruia i s-au luat toate rezervele de hrană de catre funcţionarii bolşevici nu mai are nici o speranţă că va supraveţui . Când autorităţile sovietice după ce au „măturat” toate podurile oamenilor  de grăunţe, încep   să aducă câte ceva înapoi din produsele furate , pentru a le prezenta propagandistic „ajutor trimis de Stalin oamenilor muncii din Moldova”,unii din aceştea,chiar încep să creadă că Stalin s-ar gândi la ţăranul din Moldova...

În anul care a urmat 1948, situaţia în instituţiile medicale din RSS Moldovenească s-a înrăutăţit mai mult. Deoarece limba în care argumentez subiectul este limba documentelor,vă propun un document, care nu este altceva decât  o informaţie prezentetă Biroului CC al PC(b)  de către secretarul CR Leova al PC(b)M[ii] expediată  în ziua de 20 ianuarie 1948, cu numărul de înregistrare 6 :

„ Biroului CC al PC(b) pentru Moldova tov. Ivanov

   or. Chişinău

După alungarea ocupanţilor ( în original e: аккупантов ) germano-români (ca să vezi!-Al.M.) peste

hotarele RSSM, Comitetul Raional alături de restabilirea  organelor puterii de stat sovietice o mare atenţie a atras şi la restabilirea reţelei de instituţii medicale, inclusiv a restabilirii spitalului raional din Leova.

Focarul de epidemie a tifului (сыпной тиф) în prima perioadă după eliberarea raionului de nemţi, lipsa  personalului medical ( un singur medic cu studii medii speciale ) a creat o situaţie alarmantă.

Raicomul nu odată a solicitat de la CC  soluţionarea problemei cadrelor medicale şi auxiliare.

La sfârşitul anului 1944 şi începutul  anului 1945 în raion  au fost trimişi madicii:  Vilk, Faerştein,

Aron, Kogan,Vasserman  şi Gold. Toţi aceştea erau din familii bogate,unii din ei au făcut studii în Franţa, Italia,România la specialitatea terapeuţi.

Cu această  componenţă de medici, comitetul raional n-a putut să se descurce cu problemele ocrotirii sănătăţii.Motivele care au împiedicat  ar fi următoare:

1. Lipsa medicilor  de alte specialităţi ; 
2. Refuzul medicilor nominalizaţi de a se deplasa la lucru în localităţile rurale ; toţi au lucrat şi lucrează în oraşul Leova; 
3. Tendinţele acestora spre îmbogăţire, folosind metoda de primire a bolnavilor la domiciliu contra plată şi a vânzării acestora „celor mai bune medicamente din străinătate” din propriile rezerve; 
4. Practica particulară al fostului medic şef al spitalului şi  al altor medici. Faerştein avea patent oficial cu dreptul de a profesa practica medicală  particulară. 
5. Împotrivirea activă a acestor medici de a primi la lucru în spital şi policlinică a altor medici de altă naţionalitate. Acest moment este destul de convingător în cazul medicului chirurg Pastergelo ( numelui respectiv are corectări esenţiale-Al.M. ) Elisaveta Ivanovna şi a medicului chirurg  Gorbenco  Metislav Mihailovici.

Controlul riguros al al activităţii  spitalului a adus la  următoarele concluzii:

a) prin intermediul organelor MAI şi procuraturii  să se ducă o luptă cu practica particulară de acordarea serviciilor medicale la domiciliu,cu vânzarea „celor mai bune medicamente străine” 
b) este necesar de trimis în raion  medice de diferite specialităţi şi care să fie educaţi în spiritul realităţii   societice.

Dar în perioada de 3 ani , de a schimba-îmbunătăţi  mult în sfera ocrotirii sănătăţii  nu s-a reuşit.

Un şir întreg de probleme, care puteau fi soluţionate, n-au primit  susţinerea Ministerului Ocrotirii Sănătăţii (de ce? - asta ar putea fi o întrebare a unui joc interactiv pentru stimatul nostru cititor-Al.M.).

În primul rând,în anul 1945 în raion a fost repartizată madicul Pastergelo, rusoaică, care a făcut studiile la Institutul din Moscova (probabil se are în vedere Înstitutul de Medicină din Moscova-Al.M.).Din primele zile ea a insistat de a amenaja secţia de chirurgie şi sala de operaţii, pentru a nu permite acesteia să lucreze în spital, fostul medic şef Kogan, a pus la dubii specialitatea medicului nou-venit , apoi a organizat tot felul de comisii, aranjând diferite intrigi, a izbutit s-o concedieze.

Anterior, această concediere a fost recunoscută fără temei şi în cele din urmă Elisaveta Ivanovna a fost restabilită în servici. Pentru lipsa forţată de la servici pentru o perioadă de 8 luni,spitalul a achitat  suma de 12 mii ruble.

În al doilea rând, cel care a fost numit în funcţie de medic- chirurg Gorbenco M.M., de naţionalitate ucrainean, s-a apucat de lucru, a înfiinţat secţia de chirurgie, a desfăşurat o activitate binevenită a secţiei. Secţia de chirurgie a început să fie apreciată de populaţie şi medicul Gorbenco a devenit o autoritate pentru pacienţi.Certificatul privind activitatea secţiei se  anexează.

Cu toate acestea, din iniţiativa fostului medic şef Kogan, în jurul respectivului medic a fost organizat un lanţ întreg de intrigi, urmărind ca scop ştirbirea  autorităţii  chirurgului Gorbenco. În decembrie 1945  a ars clădirea secţiei de chirurgie a spitalului, fapt care a creat condiţii dificile pentru activitate normală a secţiei,dar şi în caeste condiţii secţia a lucrat bine.

În al treilea rând, concluziile noastre s-au redus la faptul, că dacă dorim să îmbunătăţim activitatea spitalului, este necesar de a schmba conducerea.Medicul şef să fie concediat.În această funcţie să fie numit un alt specialist. Prin aceasta se va îmbunătăţi atmosfera din colectiv, se va întări componenţa medicilor şi va fi lichidat familizmul.

Pentru lucrul prost în spital medicul Kogan a fost eliberat din funcţiile de şef al spitalului şi  de medic şef. Însă el nu a a dorit să plece nici în alt raion nici la alt spiral din raion.Kogan şi-a pus scopul de aşi întoarce funcţia din care a fost demis.

În perioada zilelor de 15-17 ianuarie pentru a controla plângerea medicului Kogan în raion a fost delegată în calitate de reprezentant al Ministerului Ocrotirii Sănătăţii Kamina Rahili Davâdovna, care şi-a îndreptat efortul  numai într-o singură direcţie-de al reabilita pe medicul Kogan şi pentru al restabili în funcţia anterioară.Despre acest lucru vorbeşte demersul medicilor,adresat pe numele meu, care se anexează.

Comitetul  Raional al partidului, consideră eliberarea lui Kogan din funcţiile de medic şef şi de şef al spitalului raional o hotărâre corectă, iar Ministerul unional (adică Ministerul Ocrotirii Sănătăţii al URSS-Al.M) nu are temei pentru restabilireaacestuia la lucru.

În calitate de medic el se caracterizează negativ, lucrând în funcţie de medic el nu completa istoria pacienţilor,în afară de careva date generale demografice (potrivit originalului-Al.Moraru) /numele bolnavului, fapt care arată  o indiferenţă faţă de popor. În loc de a lucra în spital el se ocupa de activitate particulară.

În calitate de administrator  s-a arătat impotent de a forma un colectiv apt de muncă. Nu a asigurat construcţia a 2 clădiri ale spitalului. Suma de 100 000 ruble, cheltuită chipurile pentru construcţie, pare a fi dubioasă  şi are nevoie de un control riguros din partea Ministerului Controlului de Stat.

Din punct de vedere politic, se caracterizează ca o persoană, care nu inspiră încredere. În 1945 a fost înlăturat de la lucrul comisiei de încorporare în armată, din motiv că pe oamenii sănătoşi îi scria bolnavi, împiedicînd prin aceasta completarea rândurilor în armata activă. (vezi: certificatul fostului şef al Comisariarului Militar Raional)

În perioada când se sărbătorea aniversarea a 30-a a Marii Revoluţii socialiste din Octombrie, pentru a-şi arăta influenţa şi autoritatea sa în rândurile personalului medical şi auxiliar a întreprins măsuri pentru ca colectivul spitalului să nu participe la demonstraţie. A devenit influent,numai din cauză, că personalul medical mijlociu este compus până ce din oameni cu puţină carte,care au fost instruiţi pe loc(certificatul membrului Biroului CR al PC(b)M, şeful secţiei raional al MSS(Ministerului Securităţii de Stat-A.M.) tov. Iaroşenco şi lista personalului medical al spitalului se anexează).

Comitetul Raional al partidului a considerat şi în prezent consideră că medicul Kogan trebuie de folosit la un lucru în altă parte.Influenţa lui Kogan asupra medicilor, mai este asigurată şi prin faptul că, în oraş lucrează medicul Golid, ginerele  lui Kogan. Sora lui Kogan lucrează la spital la funcţia de şefă al laboratorului.

Această influenţă se mai confirmă şi prin faptul, că în luna decembrie,din cauză că în raion a izbucnit un focar de tif (сыпной тиф) a formată o comisie extraordinară  de luptă cu epidemia,la care a hotărât întărirea medicilor după fiecare sector. Cu regret, această hotărâre n-a fost îndeplinită de medici. Am fost nevoiţi să recurgem la măsuri de presiune suplimentară.

Reeşind din cele expuse mai sus, Comitetul Raional de partid consideră necesar:

a) de a da dispoziţie Ministerului unional de a nu-l restabili pe Kogan la servici;

b) de al rechema din raion pe ginerele lui Kogan-medicul Golid;

c) de a-i rechema din raion pe medicii Aron şi Faerştein;

d) de a trimite în raion în locul acestora  medici educaţi  de şcoala sovietică şi de realitatea sovietică.

Pentru organizarea  lucrului de ocrotire a  sănătăţii în raionul de frontieră aceste condiţii sunt minimale.

Secretarul CR Leova al PC(b)M    / semnat / Kiverin”

Aceeaşi situaţie era in majoritatea raioanelor din RSSM , unde nu te întorceai cu ochiul liber se vedea activitatea astfel de caracatiţe în  structurile medicale.Totul era sub controlul lor, de la cele mai mici farmacii pînă la funcţiile importante  din respectiva ramură. Sistema acestora fiind bine organizată  făcea ravagii prin policlinici şi spitale.Îmbogăţirea de pe sama bolnavilor devenise o prioritate pentru asemenea structuri  criminale.Daca nu vom fi naivi, vom putea înţelege ca asemenea căpuşe activau cu succes peste tot acolo unde se putea primi bani nemunciţi sau funcţii nemeritate.

Vă mai propun un document şocant în opinia mea, care face puţină lumină în situaţia din RSSM în perioada primului trimestru al anului 1953.El a fost depistat din fondul arhivistic al Procuraturii RSSM şi este depozitat la Arhiva Naţională a Republicii Moldova.

Pregătind acest documentar pentru tipar, am hotărît respectivul document să-l prezint stimatului nostru  cititor în limba originalului (adica rusa) [iii]:

« № 9-304/622    2 апреля 1953 г.

Совершенно  секретно

Главному Прокурору СССР

Государственному Советнику Юстиции I класса

Товарищу  Сафонову Г.Н.

С П Е Ц И А Л Ь Н О Е     Д О Н Е С Е Н И Е

                                              Об аресте некоторых врачей , занимавшихся

                                              вредительством и антисоветской агитацией.

В январе –марте месяцах 1953 года органами МГБ МССР с санкцией прокурора МССР и прокурора  Тираспольского округа было арестовано несколько врачей , которые занимались вредительством и проведением среди населения антисоветской агитации.

Расследованием установлено, что врачи г.г. Бендеры и Тирасполя Финкельштейн  Шулим Абрамович , Тульчинский Маркус Ицкович , Касап Ихель Иделевич  и Боровский Павел Петрович происходят из семей крупных торговцев , медицинское образование  получили за границей .

Финкельштейн , Тульчинский и Касап , обучаясь в Падуйском  и Моденском  университетах в Италии , добровольно вступили в фашистскую организацию «ГУФ»(группа университетских фашистов ), целью которой являлась борьба с коммунистическим и рабочим движением ,укрепление фашистской диктатуры в Италии.

Все перечисленные лица имели фашистские членские билеты , регулярно платили членские взносы  и пользовались  различными  привилегиями со стороны фашистских властей(бесплат-ный  проезд по железной дороге, бесплатное  посещение театров , пониженные цены на питание и.т.д. ).  

Оставаясь на буржуазно-националистических позициях, перечисленные выше обвиняемые на протяжение  ряда лет в Молдавии систематически среди окружающих их лиц проводили антисоветскую агитацию  националистического характера.

Установлено , что Финкельштейн , Тульчинский , Касап и Боровский ненавидели Советскую власть и русский народ. В беседах  с приближенными  ими лицами оскорбительно отзывались о русской культуре и науке , клеветали на русских ученых , восхваляя при этом культуру и науку западно-европейских  капиталистических стран и особенно США.

Все арестованные имели радиоприемники , посредством которых  слушали антисоветские радиопередачи «Голос Америки» и «Би-би-си» а затем распространяли среди населени разные  антисоветские измышления. Обвиняемые Финкельштейн, Тульчинский , Касап  и

Боровский клеветали на национальную политику  Советского государства. Открыто заявили,

что якобы Советское правительство всячески притесняет  евреев, не дает им никаких прав  и что пролетарская диктатура аналогична фашистской .

Проводя антисоветскую националистическую агитацию, обвиняемые вместе с тем восхваляли врагов народа Троцкого, Бухарина, Зиновьева и других.

Произведенной специальной медицинской комиссией проверкой  врачебной деятельности обвиняемых  Финкельштейн  и Боровского  установлен ряд  фактов преступной  вредительской  деятельности  с их стороны.

В своем акте от 4 марта 1953 года медицинская комиссия под председательством профессора

Рыжова  отметила, что  медицинская документация в роддоме и городской больнице находится

в хаотичном  состоянии , многие записи и история болезней отсутствуют, отдельные страницы

вырваны и заменены другими , имеется множество дописываний,  которые произведены после

смерти больных. Проверкой историй болезней установлен  ряд случаев , где смерть больных

была связана  с преступным отношением к своим обязанностям  со стороны врачей Боровского

и Финкельштейн.

В своем заключении медицинская  комиссия  по поводу умершего Цуркан записала:»Причина

болезни  выяснена  не была. Вместо лечения  Цуркан  получил большое количество морфия.

Смерть Цуркан  последовала  от отравления  морфием.»В протоколе вскрытия трупа и  в истории  болезни  причина смерти не указана, протокол вскрытия врачем не подписан.

В  заключении  комиссии в отношении больной Екатеринской  записано, что ей было операция

- резекция ребра и вставлены  резиновые дренажи. 3 апреля 1949 года больная,  в тяжелом состоянии, была выписана  врачем  Боровским из больницы , а 24 мая 1949 года  она вновь

поступила  в больницу в тяжелом состоянии, где вторично оперирована  и во время операции

умерла.

В заключении медицинской комиссии в отношении больной Екатеринской  указано, что смерть последовала  в результате  неправильных действий врача Боровского и неправильного ее лечения .

Допрашиваемая 28 февраля 1953 года в качестве свидетеля медицинская сестра больницы Куликова Дарья Петровна по этому вопросу показала следующее:

«…Боровский буквально зарезал больную на столе, что он с ней делал было ужасно, он перевернул все легкие , изрезал ей всю грудь , но трубок так и не изъял , так как Екатеринская умерла на операционном столе…»

12 июля 1950 года в Бендерскую больницу по поводу кишечного кровотечения  поступил больной Золотой Сергей И.., что было подтверждено консультацией врача Боровского, а 14 июля Боровский  произвел больному  Золотому операцию, по поводу которой врач Боровский в истории болезни записал «патолого-анатомических изменений со стороны желудка не отмечается «.

Комиссия отмечает, что, не найдя источника кровотечения , Боровский совершенно безосновательно произвел  резекцию(удаление)2/3 желудка , а на второй день больной умер.

По этому факту медицинская комиссия  записала:

«Больной Золотой С.И.  не нуждался  в произведенной ему операции- удаление 2\3 желудка.

Резекция желудка способствовала  наступлению смерти.»

В целях скрытия этого факта , запись патанатома  в истории болезни о причине смерти Золотого отсутствует , не найден также и протокол  патолого-анатомического вскрытия.

В акте  медицинской комиссии по гинекологическому отделению роддома, где главвраче работал  арестованный Финкельштейн , так-же  установлены  факты  преступного с его стороны отношения к лечению и оперированию больных. 
5 апреля 1952 года в больницу поступила  больная Раца Пелагея Яковлевна по поводу полного выпадения матки, а 6 мая 1952 года она была врачом  Финкельштейн оперирована (подшивание матки к брюшной стенке), 13 мая 1952 года больная умерла.

При вскрытии оказалось, что больная страдала туберкулезом позвоночника , кроме того у нее был горб , но до операции этого установлено не было. В связи с этим  в заключении комиссии по этому вопросу записано следующее:

«Оперирование больной без элементарного обследования, при котором  просмотрен  был явный  туберкулез костей и желез , является совершенно недопустимым в медицинской практике. Смерть последовала от перитонита , развитию которого  способствовало наличие туберкулеза.»

В медицинском заключении комиссии приведены и другие факты преступного отношения к больным  со стороны врача Финкельштейн , в результате чего наступила смерть или инвалидность.

Кроме указанных лиц , в городе Кишиневе также арестована группа врачей и сионистов, которые  на протяжение ряда лет  систематически занимались  антисоветской деятельностью распространяли всевозможные клеветнические измышления по адресу руководителей партии

и Советского правительства.

Расследованием установлено, что группа врачей: Зайдман Яков Иосифович,  Гольдберг Яков Маркович, Писаревский Илья Самойлович,  Табак Яков Шулимович, Френкель Хаим Гершкович, начиная  с 1946 года  еженедельно – по субботам, собирались у себя на квартирах где слушали  антисоветские радиопередачи «Голос Америки» и «Би-би-си» и тут же возводили всевозможную  похабную  антисоветскую  клевету на советскую власть и ее действительность.

Питая злобную ненависть к Советской власти,  эта группа в течение 6 лет  проводила активную антисоветскую  деятельность , восхваляя  при этом  условия жизни и культуру капиталистичес- ких  стран.

Арестованные Каплун Яков Зусевич и Урфирер Нухим Мошкович, являясь  в прошлом 

членами  националистической  партии сионистов и оставаясь  убежденными  националистами, на протяжении ряда лет  проводили среди населения националистическую  антисоветскую агитацию.

Допрошенные в качестве обвиняемых , вышеперечисленные лица виновными себя признали полностью. 
В отношение 6 человек арестованных расследование уже окончено, а в отношение  группы врачей – 4 человека следствие будет  окончено в ближайшие дни.

Следует отметить, что  об участие  в фашистской организации группы врачей-Финкельштейн, Тульчинского, Касап , Боровского и других МГБ  МССР было известно  еще более 3 лет назад, но арестованы  они только в 1953 года.

До сих пор еще продолжают работать врачами  некоторые бывшие члены фашистской организации «ГУФ» - Оснас  Шулим Иосифович (сын крупного торговца), Рейномен Борис Нусимович и другие. Активной разработки их, видимо, не ведется.

2/IV-53 г.

ПРОКУРОР  МОЛДАВСКОЙ  ССР                           ОСИПОВ «

Государственный Советник Юстиции Ш класса   

Nu prea imi place să comentez documentele ,care  le pregătesc pentru publicare. În primul rînd  de aceea  că documentul de la sine aduce o încărcătură informaţională a timpului, iar în al –doilea  rînd ofer posibilitatea stimatului cititor de a-şi  forma singur opinia şi a trage concluziile necesare.

Sigur ca sunt cazuri, cînd e necesar un comentariu al unui specialist  în materie-atunci cînd în document   lipseşte limita cronologică; sau nu e clar cine a semnat documentul; sau cui îi este adresat  în cazul cînd acest document nu este altceva decît o corespondenţă, se indică doar numele mic si numele tatălui (mă refer la documentele ruseşti si sovietice) etc.

Probabil , că dacă medicii nominalizaţi din ultimul document nu se implicau în politică, puteau „trata” încă mulţi pacienţi din RSS Moldovenească.

Am pegatit şi publicat o mulţime de articole documentare  despre regimul totalitar comunist, în cazul dat însă , vina regimului este mai minoră decît crimele în serie făcute de  oamenii în halate albe.

Nu regimul le-a ordonat să ţină în condiţii antisanitare sute de spitale, farmacii şi policlinici.

Nu regimul le-a ordonat  să ascundă medicamentele deficitare sau să le vîndă cu preţur speculative.

Nu regimul le-a ordonat  prin mită să ajungă la funcţii înalte,ca apoi să angajeze numai conaţionali

Nu regimul le-a ordonat să încalce grosolan jurămîntul lui Hipocrate.

Nu regimul le-a ordonat să fure utilajul şi instrumentele medicale din spitale pentru a practica particular.

Nu regimul le-a ordonat să elibereze certificate false contra bani, celor ce se eschivau de serviciul militar

Nu regimul le-a ordonat să se îmbogăţească pe sama nenorocirilor omeneşti.

Cam  astfel stau lucrurile în perioada propusă. Şi vreau să afirm, că prin mari efortuli au trecut mulţi medici moldoveni, pînă au reuşit  să depăşească criza artificială creată de tot felul de căpuşe mafiotice.

Dar iată aici de acum este vina regimului.

[i] Arhiva Naţională a RM, F. 3085, inv.1, d. 129, f. 44

[ii] Arhiva Organizaţiilor Social-Politice a RM, F.252,inv.1,d.134, f.1, f.1v, f.2.

[iii] Arhiva Naţională a RM , F.3085, inv. 1 , d.693, f. 12-16

Sursa: Tribuna Basarabiei / Alexandru Moraru