Se afișează postările cu eticheta Walburga Habsburg Douglas. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Walburga Habsburg Douglas. Afișați toate postările

joi, 21 ianuarie 2010

OSCE tatonează terenul la Chişinău şi Tiraspol


Delegaţie OSCE tatonează terenul la Chişinău şi Tiraspol. Concomitent, ministrul adjunct de externe rus Karasin poartă convorbiri cu liderul separatist Smirnov.

Igor Smirnov susţine ideea reînceperii negocierilor între Chişinău şi Tiraspol în formatul “5+2”, a declarat astăzi şefa delegaţiei pentru Republica Moldova din partea Adunării Parlamentare a OSCE, Walburga Habsburg Douglas, după întrevederea cu Smirnov. Tot astăzi cu liderul de la Tiraspol s-a întâlnit şi Grigorii Karasin, viceministrul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse.

Walburga Habsburg Douglas
Grupul pentru Moldova al Adunării Parlamentare a OSCE va încuraja dialogul între Chişinău şi Tiraspol, a declarat Walburga Habsburg Douglas dupa întâlnirea de astăzi cu Igor Smirnov şi cu Victor Osipov, viceprim-ministrul pentru reintegrare in cabinetul Filat.

Parlamentara suedeza si-a exprimat increderea ca atât Chişinăul cât şi Tiraspolul sunt interesate să reia negocierile în formatul “5+2”: "“Părţile implicate în negocieri îşi doresc ca relaţiile să fie readuse pe făgaşul normalităţii. Normalitate este cuvântul pe care l-am auzit pe ambele maluri ale Nistrului. Cu toţii speră că situaţia se va ameliora în 2010. În dimineaţa acestei zile Igor Smirnov ne tot repeta că este foarte interesat în continuarea negocierilor în formatul “5+2”.

Tot astăzi Grigorii Karasin ministrul adjunct de externe al Federaţiei Ruse s-a întâlnit la Tiraspol cu Igor Smirnov. Politologul de la Bender Andrei Safonov opineaza că diplomatul rus a venit la Chisinau tocmai in faza răcirii relaţiilor între Chişinău şi Moscova.

Andrei Safonov
Andrei Safonov: “În faţa Moscovei stă o problemă foarte serioasă: să dea un nou impuls procesului de negocieri, fie chiar şi neoficial, în afara formatului “5+2”. Pe de altă parte este clar că în acest moment, nici Moscova, dar nici Tiraspolul nu vor accepta cedări serioase. Ţinând cont de faptul că la Chişinău puterea a fost preluată de forţele democratice, momentul este cât se poate de potrivit pentru mediile de propagandă transnistrene specializate în vehicularea pericolului unirii cu România”

În opinia lui Andrei Safonov negocierile dintre Chişinău şi Tiraspol nu au cum sa progreseze atât timp cât Moldova traverseaza o criză politică profunda cauzata de imposibilitatea de a alege un preşedinte. Politologul Andrei Safonov este de parere ca nu e de loc intimplator faptul ca vizita lui Grigorii Karasin şi cea a delegaţiei Adunarii Parlamentare a OSCE se produc in acelasi timp.  “Federaţia Rusă şi-a dorit mereu sa obtina a coordonare a acţiunilor sale cu OSCE. Din câte ştiu şi OSCE îşi dorea acelasi lucru cind venea vorba de Rusia, în calitate de stat mediator şi garant în cadrul negocierilor, desfasurate în formatul “5+2””, a declarat pentru Radio Europa Libera, politologul Andrei Safonov.

marți, 19 ianuarie 2010

Ghimpu insistă ca Rusia să-şi retragă armamentului din Moldova

Acest om merita sa fie președintele basarabenilor...


Preşedintele interimar Mihai Ghimpu s-a pronunţat cu fermitate pentru reluarea negocierilor în formatul 5+2, dar şi pentru realizarea angajamentelor Summit-ului OSCE de la Istanbul din 1999 privind retragerea completă şi necondiţionată a forţelor militare şi armamentelor ruseşti de pe teritoriul Republicii Moldova.

Această declaraţie a fost făcută, astăzi, în cadrul unui întrevederi cu reprezentanţii Grupului pentru Republica Moldova a Adunării Parlamentare a OSCE, se află la Chişinău într-o vizită de documentare privind situaţia politică, economică şi socială în ţara noastră.

„Democratizarea şi demilitarizarea regiunii transnistrene constituie premisele necesare şi indispensabile în vederea soluţionării definitive a conflictului şi dorim o implicare mai activă a partenerilor noştri externi pentru atingerea acestui scop”, a spus Ghimpu.

Mihai Ghimpu i-a informat pe reprezentanţii Grupului pentru Moldova a Adunării Parlamentare a OSCE despre necesitatea implementării reformei constituţionale în Republica Moldova în vederea depăşirii crizei alegerii preşedintelui, în contextul realizării parcursului de integrare europeană a Moldovei.

„OSCE susţine noile măsuri pozitive ale conducerii Republicii Moldova în vederea soluţionării pe cale paşnică a conflictului transnistrean. Sprijinim aceste acţiuni, desfăşurate în interesul cetăţenilor, atât în mod public, cât şi prin intermediul rapoartelor OSCE”, au menţionat membrii delegaţiei.

Grupul AP OSCE pentru Moldova a fost creat în anul 2000. Mandatul acestuia prevede promovarea păcii, stabilităţii şi supremaţiei legii în Republica Moldova în vederea păstrării integrităţii teritoriale a statului nostru prin încurajarea dialogului între ambele maluri ale Nistrului.

Soluţionarea problemei transnistrene reprezintă o prioritate în activitatea acestuia. Walburga Habsburg Douglas a fost aleasă în calitate de preşedinte al Grupului AP OSCE pentru Moldova în septembrie 2009. Din componenţa grupului mai fac parte parlamentarii Pierluigi Mantini din Italia, Canan Kalsin din Turcia şi Jerrz Grafstein din Canada.

La întrevedere au mai participat Victor Osipov, viceprim-ministru, responsabil de reintegrarea republicii, Mihai Bălan, consilier prezidenţial în probleme de politică externă şi integrare europeană.
Blog din Moldova Display Pagerank toateBlogurile.ro