7 Aprilie: uitaţii revoluţiei

S-a discutat şi se mai discută, în contradictoriu, despre un pretins şi, deocamdată nedefinit, monument al evenimentelor din 7 Aprilie. Părerile s-au împărţit: unii zic că monumentul trebuie consacrat «gavroşilor» revoluţiei moldoveneşti, alţii — evenimentului propriu-zis. Se fac auzite, însă, şi păreri care exclud orice idee de monument.

Mă surprind de mai multe ori la gândul că lumea noastră politică se agită şi se ia, uneori, la întrecere cu propria-i imaginaţie şi, din prea mult exces de zel de a-şi etala «eu»-l, se grăbeşte, parcă intenţionat, să greşească. Cam aşa stau lucrurile şi cu monumentul 7 Aprilie. Fără îndoială, ceea ce s-a întâmplat pe 6—7 Aprilie 2009, dincolo de comoditatea şi incomoditatea unora sau altora, este şi va rămâne un eveniment sortit istoriei. Dar parcă tot ce este istorie trebuie numaidecât zidit în monumente? Iar dacă «da», atunci cum ar trebui să procedăm, ca să nu trăim nişte regrete post-factum?

Aşteptaţi să moară

Problema monumentului nu e singura în subiectul 7 Aprilie şi nici nu ştiu dacă cea mai importantă. Trei, cel puţin trei lucruri, ar trebui să ne preocupe deopotrivă în acest subiect. Unu: să condamnăm ce avem de condamnat. Doi: să ştim exact de soarta tinerilor (circa 500) «filtraţi» prin «coridoarele morţii». Şi trei: să ne clarificăm cu eroii şi paraziţii revoluţiei.

În ceea ce ţine de anchetă, s-ar putea întâmpla ca, până la urmă, Comisia care evaluează crimele regimului sovietic în Moldova să prezinte mult mai repede probele pentru condamnarea comunismului, decât ar face-o Procuratura în dosarul «7 Aprilie». De ce? Pentru că ăsta-i sistemul. Căderea lui Voronin nu a însemnat şi căderea sistemului din care provin «voronin»-ii. Iar criminalii acestui sistem sunt, de obicei, aşteptaţi să moară ca să fie condamnaţi.

Reabilitaţi şi uitaţi

Soarta «celor 500» e una din două: condamnaţi (stil nkvd) şi nereabilitaţi sau reabilitaţi şi uitaţi. Asta-i situaţia «per ansamble». «Se aude că la Chişinău va fi ridicat monument pentru ce s-a întâmplat pe 7 Aprilie, dar cei caliciţi de poliţie, ce va fi cu ei?», întrebarea venea, telefonic, din partea unei mame de la Teleneşti. Aflu că băiatul ei a fost bătut de poliţie aşa încât a trebuit să lase un rinichi pe masa de operaţie şi că femeia a pus la vânzare tot ce a putut vinde ca să-şi salveze copilul. «Toate costă. Niciun sprijin de nicăieri. Şi-a pierdut sănătatea, lui monument îi trebuie?» — se căina femeia. În timp ce o ascultam, mă gândeam la Fondul 7 Aprilie, despre care nu se ştie prea multe. E bine că Valeriu Boboc a intrat în atenţia autorităţilor. Dar parcă ceilalţi doi, dacă nu trei, omorâţi ca şi el, sau cei torturaţi de poliţie nu sunt şi ei ai aceleiaşi revoluţii?

364 de zile de uitare pe an

Regimul Voronin are, cel puţin, trei mari păcate pentru care nu poate scăpa necondamnat: desconsiderarea deportaţilor, dezonorarea luptătorilor de la Nistru şi iobăgirea ţăranului. Sunt 56 de ani de la moartea lui Stalin şi alţi 20 de independenţă. Ce s-a schimabt în viaţa deportaţilor? Reabilitaţi? Da. Dar nu şi dreptăţiţi? Rămân de la un an la altul tot mai puţini, liberi şi neîmpăcaţi, ca şi cei plecaţi. Dar parcă luptătorii de la Nistru sunt mai onoraţi? Nu mă refer la «sugativele» care au lustruit de-a lungul anilor imaginile unor «Bismarci» moldoveni şi şi-au făcut confort, carieră, afaceri. Mă gândesc la cei mulţi şi adevăraţi. Decoraţi cu cele mai înalte distincţii de luptă şi rămaşi cerşetori. Cine se interesează de nevoile lor şi cine, în afară de 2 Martie, îşi aminteşte de ei în celelalte 364 de zile ale anului şi în miile de zile ale vieţii lor? «Copiii revoluţiei», de ce ar trebui să repete şi ei aceeaşi soartă?

Luni, Oleg Voronin, suspectat de spălare de bani, a fost audiat la CCCEC. Fiul ex-preşedintelui a cheltuit într-un an, cât alţii nu adună într-o viaţă. Şi familia Voronin nu e singura «mare cheltuitoare» de bani pe cont public. Toată şobolănimea care a stat bine pe lângă Voronin a dus-o la fel. Ce facem cu ei? Iertaţi sau judecaţi şi desproprietăriţi de tot ce au agonisit ilegal? Bugetul public trebuie reconfortat. Moldova are mâncăi, dar şi eroi.

Petru Grozavu
Ziarul de Garda (zdg.md)

Tortura la Chişinău, fapte ce nu pot fi date uitării.

Sute de moldoveni au ieşit în aprilie 2009 din beciurile secţiilor poliţieneşti cu coastele rupte, capul spart, mâinile şi picioarele zdrobite. Unii au murit acolo. Într-o investigaţie realizată de Ziarul de Gardă intitulată "Judecătorul din iad (V): 7 aprilie - fete torturate" câteva femei povestesc ce li s-a întâmplat după gratiile comuniste.

Peste 30.000 de moldoveni au protestat violent în aprilie 2009 faţă de realegerea liderului comunist Vladimir Voronin în fruntea ţării. Poliţia controlată de comunişti a răspuns prin arestări abuzive, fără respectarea drepturilor omului, potrivit anchetelor UE şi ONU.

"Atunci când ne-au reţinut, practic nu am înţeles ce se întâmplă. M-au trântit la pământ, apoi am fost buluciţi într-o maşină poliţienească - mulţi, foarte mulţi, unul peste altul, vreo 20 de persoane probabil. Acolo, la poliţie, m-au dus într-un birou unde erau 3 bărbaţi. Unul era în uniformă şi se făcea că scrie ceva la masă. Ceilalţi doi erau fără uniformă - mi-au zis să mă dezbrac. Am lăsat scurta, dar ei s-au răstit la mine, m-au înjurat şi au zis să dezbrac toate hainele, inclusiv chiloţii. Am spus că nu voi face asta", a povestit Olga.

Pentru că a refuzat să se dezbrace, ea a primit mai mulţi pumni şi după ce le-a spus că nu se va dezbrăca pentru că este în perioada menstruală, în special în faţa unor bărbaţi,  "m-au înjurat cu aşa cuvinte pe care nu le-am auzit niciodată în viaţă, ţipând: «La miting ai putut să te duci cu ciclu, dar aici nu poţi să te dezbraci?!»". Olga a fost dusă, tot cu lovituri şi înjurături, într-o celulă fără utilităţi, unde a fost lăsată fără acces la baie, apă şi săpun timp de două zile.

În tot acest răstimp, tatăl Olgăi o căuta. "M-am dus la Comisariatul Central, am cerut să vorbesc cu un şef. M-au data afară ca pe un câine. Erau foarte mulţi părinţi afară, plângeau, strigau. M-am gândit atunci că nu ne dau copiii pentru că i-au bătut", îşi aminteşte bărbatul.

După eliberare, Olga a încercat să îşi caute dreptatea dar medicul legist a zis că semnele de violenţă nu se mai văd.

Marina este o altă tânără care a trecut prin acest calvar: "Nu ştiu cu ce cuvinte să descriu ceea ce mi s-a întâmplat. Când ne-au luat la poliţie, am fost bătută peste faţă, peste picioare. Am ajuns la comisariat cu vânătăi deja. Dar ce cuvinte mi-au fost spuse, ce înjurături. Ce să mai zic de vânătăile mele, dacă vecinului meu i-a fost spart capul în ochii mei?".

Adevarul.ro