Se afișează postările cu eticheta Evaziune Fiscala. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Evaziune Fiscala. Afișați toate postările

miercuri, 26 mai 2010

Firma lui Oleg Voronin a prejudiciat primăria mun. Chișinău cu peste 40 de milioane de lei. Să returneze terenul obținut ilegal, susține Chirtoacă

Aproape trei ore a durat audierea la Centrul de Combatere a Crimelor Economice și Corupției (CCCEC) a primarului Dorin Chirtoacă. Edilul a fost citat în calitate de martor în cazul procurării de către o firmă a lui Oleg Voronin a 2 ha de teren din zona rezidenţială din str. Ciocârliei la un preţ mai mic decât preţul de piaţă.

Dorin Chirtoacă a declarat că a prezentat la CCCEC toată informaţia, materialele de care dispunea - „procesul verbal de la şedinţa de atunci a Consiliului Municipal Chişinău, dosarul funciar, casete cu înregistrări de la şedinţă, proiectele de decizie și toate hotărârile luate”.

„Consider că în urma acestei atribuiri ilegale au fost aduse prejudicii de peste 40 milioane de lei Primăriei. Toate persoanele implicate în acest dosar trebuie să fie trase la răspundere. Acest teren, fie un alt teren din proprietatea familiei Voronin, trebuie să fie returnat în proprietatea Primăriei”, a afirmat Chirtoacă.

Întrebat de jurnalişti dacă este vorba de o răfuială politică, primarul a menţionat că „Voronin s-a răfuit cu poporul după ce l-a jefuit. Faptul că este tras la răspundere este un act de drept”.

Amintim că, anterior, primarul Dorin Chirtoacă a anunţat opinia publică cu privire la acest caz de atribuire ilegală a unui lot de teren din capitală. Pe terenul din str. Ciocârliei urma să fie construit un cartier locativ, „însă lotul a fost atribuit ilegal Societăţii „Moldconstruct Market” SRL”, susţine Dorin Chirtoacă. Tot el a sesizat şi CCCEC cu privire la acest dosar.
Tribuna Basarabiei cu referire la : UNIMEDIA

marți, 25 mai 2010

Foști demnitari ai guvernării comuniste, în urmărire penală

Factorii de decizie ai fostului Minister al Industriei și Infrastructurii sunt cercetați penal pentru depășirea atribuțiilor de serviciu la majorarea capitalului social al Societăţii pe Acţiuni „ARTMET”. Urmărirea penală a fost pornită recent, de către procurorii responsabili de investigaţii financiar-economice şi protecţia drepturilor omului, din cadrul Procuraturii Generale.

Astfel, procurorii au stabilit că, printr-un ordin din 26 ianuarie 2008, semnat de Vladimir Antosii, care deținea funcția de ministru al Industriei şi Infrastructurii în acea perioadă, s-a dispus majorarea cotei-părţi a statului în capitalul social al SA „ARTMET”, din contul transmiterii patrimoniului Întreprinderii de Stat „Sectorul autogestionar de reclamă şi montaj”, care a fost evaluată la suma de 578 622 lei.

Încălcând prevederile Legii privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice, la 18.04.2008 ex-viceministrul Industriei şi Infrastructurii, fără acordul scris al Agenţiei Proprietăţii Publice, a împuternicit reprezentantul statului în SA „ARTMET” să propună şi să asigure adoptarea cu întreg pachet de acţiuni ale statului a chestiunii privind majorarea cotei-părţi a statului în capitalul social al întreprinderii.

Ulterior, la 18 aprilie 2008, la Adunarea Generală extraordinară a acţionarilor SA „ARTMET”, unul dintre acţionarii minoritari a propus majorarea capitalului social cu 4,7 miloane de lei, dintre care circa 580 de mii de lei - contribuţia statului, iar peste 4 milioane - contribuţia celorlalţi acţionari.

„Contrar prevederilor legale, depăşind împuternicirile acordate prin indicaţia ex-viceministrului Industriei şi Infrastructurii, reprezentantul statului în SA „ARTMET”, fără a supune pe rând votului propunerile înaintate de către contabilul-şef al întreprinderii, votează cu întreg pachetul de acţiuni ale statului „pentru” majorarea capitalului social cu 4 700 mii lei”, au constatat procurorii.

În rezultatul acstor acţiuni ilegale, cota-parte a statului la SA „ARTMET” s-a diminuat de la 91,77% până la 45%, fapt ce a cauzat un prejudiciu în proporţii considerabile întreprinderii.

În prezent, urmărirea penală pe cauza dată este efectuată de Procuratura Anticorupţie.
sursa: jurnal.md
foto: procuratura.md
Blog din Moldova Display Pagerank toateBlogurile.ro