Se afișează postările cu eticheta Alegeri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Alegeri. Afișați toate postările

vineri, 16 martie 2012

Alegeri cu strigare in R. Moldova: "Voronin la gunoi!" si "Victorie" (Video)

Sute de moldoveni s-au strans, vineri la pranz, in jurul Palatului Republicii din Chisinau, unde a fost ales noul presedinte al tarii, Nicolae Timofti, dupa aproape trei ani de criza. Ei scandau "Voronin la gunoi", "Victorie" si "Timofti", aplaudand vestea ca au un nou sef de stat.
Inauntru, cei 62 de deputati AIE si independenti care l-au ales pe Timofti in cea mai inalta functie in stat l-au aplaudat in picioare pe acesta. Presedintele interimar, Marian Lupu, i-a inmanat un buchet de trandafiri rosii, nu inainte de a-si face cruce, scrie Publika.

"Eu cred ca vom reusi sa realizam lucruri frumoase pentru popor", le-a spus deputatilor proaspatul presedinte, inconjurat rapid de deputati purtand si mai multe buchete de flori.

Primele cuvinte, la o portavoce imprumutata

Dupa felicitari, pupaturi si flori, liderii aliantei de guvernare si noul presedinte au iesit, pe treptele Palatului Republicii, unde sute de moldoveni strigau "Victorie", "Timofti". Pentru ca microfonul li s-a defectat, au imprumutat o portavoce de la manifestanti, majoritatea veterani ai razboiului de la Nistru.

Primul s-a adresat multimii noul presedinte, Nicolae Timofti: "Va multumesc foarte mult pentru sustinere. Sa avem o tara care merge spere Europa. Am reusit si am demonstrat ca atunci cand este unire si unitate se poate trece peste orice bariere. Numai prin unitatea noastra vom reusi".

Premierul Vlad Filat s-a folosit de o formula consacrata de presedintele roman, Traian Basescu, pentru a transmite bucuria sa multimii: "V-ati dorit sa alegem presedintele R. Moldova. Actiuni care sa aduca tara noastra in marea familie europeana. Sa putem trai bine in propria noastra tara. Am ales presedintele!!! Am ales un presedinte bun din Republica Moldova".

In schimb, presedintele interimar, Marian Lupu, a salutat o "mare victorie" si a indemnat moldovenii sa purceada la constructia societatii. "Dragi prieteni! Este o zi importanta in instoria statului nostru. Azi am obtinut o mare victorie. Alegand presedintele am deblocat o situatie de neclaritate pentru Moldova...Astazi nu suntem pe punctul de final, ci la punctul de plecare. La munca toti, ca o societate, ca o natiune! ", a spus acesta.

In fine, al treilea lider al Aliantei, Mihai Ghimpu, si-a amintit: "Acest megafon ne-a adunat pe noi in '88-'89, ne-a adus independenta si libertatea noastra. Cu dumneavoastra am creat statul, cu dumneavoastra l-am aparat. Cu dumneavoastră trebuie sa-l construim pentru copiii copiilor neamului romanesc. Avem un președinte - unul foarte bun!, credeți-mă!".

Comuniștii striga frauda, grupul Dodon ii invita să-și schimbe consilierii

Deputatului PCRM, Sergiu Sarbu, care a venit vineri in Parlamentul moldovean nu pentru a vota, ci pentru a supraveghea procedura, sustine ca, desi aparent pare ca a fost respectata procedura de alegere a presedintelui, a fost totusi incalcat principiul libertatii si secretului votului.

Initial, comunistii semnalasera ca urna de lemn a fost inlocuita cu una de sticla transparenta. Ulterior, au remarcat ca deputatii au indoit buletinul de vot intr-o forma diferita, in functie de apartenenta la un partid sau altul, pentru a face mai usoara identificarea "tradatorilor".

"A fost schimbat amplasamentul meselor, deputatii luand buletinul il pliau, fiecare fractiune in mod diferit, in fata altui deputat, inainte de a intra in cabina de vot. Apoi, acesta trecea ca fulgerul si alt deputat ce urma sa voteze vedea ca nu are posibilitatea sa se retina, adica sa voteze impotriva. Acesta este mecanismul de control promis de Marian Lupu. Este evident ca nu e vorba de vot liber. Ne-am convins inca o data ca Parlamentul a demonstrat o farsa totala ", a reclamat Sarbu.

Fostul deputat comunist Igor Dodon, al carui grup, socialist, a inclinat definitiv balanta in favoarea alegerii lui Timofti, nu s-a putut retine sa nu-i transmita un mesaj fostului sau sef de partid, Vladimir Voronin: "Vladimir Nicolaevici, concediati-va consilierii! Ei v-au adus la aceasta situatie!".

Chisinaul, impanzit de politisti

Comunistii au refuzat sa mai adauge si daca vor contesta alegerile la Curtea Constitutionala, insa au precizat ca vor demara protestul fata de alegerea presedintelui vineri, incepand cu ora 13.30.

Palatul Republicii este bine pazit de politisti, care au impanzit intreaga capitala moldoveana. Politistii au fost dislocati la fiecare intersectie din centru si au fost instituite masuri sporite de securitate.

Oficialii spun ca sunt pregatiti sa intervina in orice situatie, dar spera ca marsul PCRM sa nu se transforme intr-un nou "7 aprilie". Sursa: Ziare.com


luni, 12 martie 2012

Nicolae Timofti, candidatul AIE pentru functia de Presedinte al Republicii Moldova

Nicolae Timofti este candidatul Aliantei pentru Integrare Europeana (AIE) la functia de presedinte al Republicii Moldova, au anuntat, luni, Mihai Ghimpu, Vlad Filat si Marian Lupu.
"Am discutat tot ce trebuie sa discuti cu viitorul presedinte, problemele sociale, economice, programul. Noi consideram ca e un candidat bun, e un om cu experienta.

Timofti este omul legii si speram ca ne va ajuta sa realizam programul AIE: combaterea coruptiei, reformele in organele de drept", a spus Mihai Ghimpu, citat de Unimedia.

Totodata, atat Vlad Filat, cat si Marian Lupu si-au exprimat convingerea ca Republica Moldova va avea, in sfarsit, un presedinte dupa alegerile din 16 martie. Sedinta speciala a Parlamentului este programata pentru vineri, ora 15.00.

Liderul PLDM a declarat ca Timofti urmeaza sa aiba o discutie cu grupul deputatilor socialisti, fara de care candidatul AIE nu poate fi ales, dar si cu deputatul neafiliat, Mihai Godea. La randul sau, democratul Marian Lupu a spus ca AIE nu examineaza scenarii de esec.

Nicolae Timofti a fost si el prezent in sala, subliniind ca functia de presedinte este o responsabilitate foarte mare, pe care si-a asumat-o, promitand ca va raspunde la toate intrebarile jurnalistilor in viitorul apropiat.

In prezent, Timofti are sustinerea a 58 de deputati PL, PLDM si PD. Nicolae Timofti are 62 de ani si activeaza de peste 30 de ani in sistemul judecatoresc.

luni, 14 noiembrie 2011

Comunistii nu inainteaza niciun candidat la presedintia tarii

Partidul Comunistilor din Republica Moldova nu va inainta niciun candidat pentru functia de presedinte al tarii, a anuntat deputatul PCRM, Sergiu Sarbu, dupa o sedinta de partid.
Sergiu Sarbu a declarat ca Partidul Comunistilor este de parere ca inaintarea vreunei candidaturi nu are sens, scrie Publika.md.

Luni se incheie termenul rezervat pentru inregistrarea candidatilor la functia de sef al Republicii Moldova, insa, pana acum, nu a fost depus niciun dosar la Comisia Parlamentara speciala ce pregateste scutinul din 18 noiembrie.

Liderii Aliantei pentru Integrare Europeana (AIE) se intrunesc, luni, in sedinta, pentru a discuta candidatura la presedintie. Dupa intalnirile la nivel de partid, politicienii vor avea discutii la nivel de alianta. Liderii PLDM, PD si PL vor negocia si cu deputatii din "grupul Dodon", pentru a gasi o solutie de compromis.

Unii lideri AIE insista ca din partea coalitiei sa candideze democratul Marian Lupu, asa cum a fost stabilit in acordul de constituire a Aliantei.

Deputatul neafiliat Igor Dodon, recent iesit din Partidul Comunist, a propus-o pe colega sa, Zinaida Greceanii. Aceasta ar fi, de altfel, si optiunea comunistilor. Insusi presedintele PCRM, Vladimir Voronin, a declarat ca Zinaida Greceanii este o candidatura de compromis si cea care merita sa fie presedintele Republicii Moldova.

Alte 14 persoane si-au anuntat intentia de a se inscrie in cursa, insa niciuna nu are sustinere politica - candidatura la presedintie trebuie sa fie inaintata de cel putin 15 parlamentari.

Alegerea presedintelui R. Moldova, discutata la Bruxelles de "grupul de prieteni" din UE

Ministrul roman de Externe, Teodor Baconschi, a prezidat luni, la Bruxelles, in marja Consiliului Afaceri Externe, cea de-a cincea reuniune a Grupului pentru Actiunea Europeana a R. Moldova, asa-zisul "grup de prieteni", o initiativa comuna a Romaniei si Frantei, menita sa sprijine aspiratiile europene ale Chisinaului.

Potrivit MAE, evenimentul s-a bucurat de prezenta reprezentantilor tuturor statelor membre UE, a comisarului european pentru extindere, Stefan Fule, precum si a lui Miroslav Lajcak, managing director pentru Vecinatatea Estica si Balcanii de Vest din cadrul Serviciului European pentru Actiune Externa (SEAE).

Cei prezenti au schimbat opinii pe marginea contextului politic actual din Republica Moldova, marcat de alegerea presedintelui de catre Parlament, la 18 noiembrie 2011.

Ministrul Teodor Baconschi a subliniat importanta mentinerii stabilitatii interne si a intensitatii reformelor in vederea asigurarii parcursului democratic si proeuropean al guvernarii de la Chisinau. El a reiterat sprijinul ferm al Romaniei pentru parcursul european al Republicii Moldova, in special pentru lansarea cat mai curand posibil a negocierilor privind Acordul de Creare a Zonei de Comert Liber Cuprinzator si Aprofundat (DCFTA) si pentru dezvoltarea dialogului in vederea liberalizarii regimului de vize.

Totodata, el a felicitat autoritatile de la Chisinau pentru seriozitatea cu care si-au indeplinit angajamentele asumate in relatia cu UE.

In prezenta viceprim-ministrului, ministru al afacerilor externe si integrarii europene al Republicii Moldova, Iurie Leanca, au fost analizate, astfel, evolutiile recente din relatia UE - Republica Moldova, inclusiv din perspectiva concluziilor celui de-al doilea Summit al Parteneriatului Estic (Varsovia, 29 - 30 septembrie 2011), la care s-au recunoscut oficial progresele inregistrate de Chisinau in procesul apropierii de UE.

Un accent deosebit a fost pus pe stadiul pregatirii R. Moldova pentru lansarea negocierilor privind Acordul de Creare a Zonei de Comert Liber Cuprinzator si Aprofundat (DCFTA) si trecerea la faza a doua a Planului de Actiune privind liberalizarea regimului de vize. Cele doua dosare reprezinta prioritatile autoritatilor de la Chisinau in relatia cu UE pentru perioada imediat urmatoare.

In timpul reuniunii Grupului a fost subliniata necesitatea continuarii intr-un ritm sustinut a reformelor interne, aceasta conditie fiind necesara pentru aprofundarea relatiei cu UE.

Totodata, a fost salutata intentia de organizare a unei reuniuni formale 5+2, la Vilnius, statele membre UE avand speranta unor evolutii pozitive in reglementarea conflictului transnistrean. Sursa: Ziare.com

vineri, 26 noiembrie 2010

Moldovenii pot alege sa fie condusi de partidul care sustine unirea cu Romania

Partidele si candidatii independenti care au intrat in cursa pentru scrutinul legislativ de duminica din Republica Moldova incearca sa obtina voturile alegatorilor moldoveni cu sloganuri in care promit "bunastare", locuri de munca, cresterea pensiilor, aderarea la UE, dar si unirea cu Romania.

Partidul National Liberal, condus de Vitalia Pavlicenco, propune Unirea cu Romania!, in timp ce Partidul Democrat, formatiune condusa de fostul comunist Marian Lupu, mizeaza pe "Bunastare, Respect, Progres!", anunta Realitatea Tv.

Democratii mai promit majorarea pensiilor anual cu cel putin 25 %, dar si scutirea de taxe de stat pentru inregistrarea primei casatorii sau acordarea unui ajutor material unic de 5.000 de lei familiei tinere la casatorie.

Partidul Liberal, condus de presedintele interimar Mihai Ghimpu, ii indeamna, la randul sau, pe moldoveni sa aleaga "schimbarea pana la capat" si le promite sustinatorilor "Dreptate, Libertate, Bunastare!". De asemenea, Ghimpu sustine aderarea la Uniunea Europeana.

La capitolul economie, Partidul Liberal promite, printre altele, o crestere durabila "in marime de 7-10% anual", cresterea veniturilor populatiei si "repatrierea treptata a cetatenilor aflati peste hotarele republicii".

Fostul comunist Vladimir Turcan, intrat in cursa electorala pentru scrutinul de duminica la conducerea partidului Moldova Unita, ii asigura pe alegatori ca formatiunea sa va face ordine in tara.

Partidul "Pentru Neam si Tara" le promite alegatorilor o "Moldova fara mafie!" si da asigurari ca reprezentantii formatiunii au "curaj sa starpeasca mafia.

Partidul Alianta Moldova Noastra, unul dintre cele patru care au format coalitia prooccidentala aflata la guvernare la Chisinau, isi anunta alegatorii ca formatiunea isi face datoria si "merge inainte!".

Partidul condus de actualul vicepresedinte al Parlamentului, Serafim Urechean, le pomite insa moldovenilor "majorarea pensiei lunare medii de la 50% din minimul de existenta in 2009 la 100% in 2014 si de la 20% din salariul mediu pe economie in 2009 la 35% din salariul mediu pe economie in 2014".

Partidul Comunist este convins ca moldoveni ii vor ajuta sa castige

Sub conducerea fostului presedinte Vladimir Voronin, Partidul Comunistilor este, in schimb, convins ca "Moldova alege Victoria!"

Partidul Liberal Democrat, condus de premierul Vlad Filat, le promite sustinatorilor "Moldova fara saracie!".

Candidat independent la alegerile de duminica, omul de afaceri Gabriel Stati, unul dintre cei mai bogati din R. Moldova, ii asigura pe alegatori ca va fi vocea lor in Parlament.
Partidul Popular Republican le transmite moldovenilor un indemn simplu si concis "Alege oameni normali!".

In schimb, Miscarea social-politica a Rromilor din Republica Moldova vrea sa obtina voturile alegatorilor cu urari de bine. "Sa fiti Fericiti - Sa va ocololeasca nevoile!", "De la Popor noi nu luam nimic - Noi faurim doar Fericirea!", "Fericirea se faureste doar prin munca".

Candidatul independent Evgheni Nazarenco a intrat in cursa electorala cu un slogan revolutionar: "Muncii Silnice - o Rezistenta Populara!".

Pentru un fotoliu de parlamentar isi incearca norocul din postura de candidat independent si Maia Laguta, presedintele Asociatiei Salvgardare, care vine in fata alegatorilor cu doua sloganuri: "Jos partidele mafiote, sus deputat al poporului!" si "Slujesc poporului Republicii Moldova!".

Tot candidat independent la alegerile de duminica este si Romeo Cereteu, care le propune alegatorilor un slogan electoral mai putin obisnuit: "Eu votez impotriva la toti!".

La fotoliul de parlamentar tanjeste si cantareata Elena Burghila-Leonte. Interpret de muzica usoara si jazz, pedagog, presedinte la Asociatia Obsteasca EuroMoldovaArt, Burghila le spune moldovenilor "Ajunge sa supravietuim, e timpul sa traim cu adevarat!" si le promite ca "prin cultura si arta vom fi!". sursa: Ziare.com

luni, 30 august 2010

Bogatu: „Rușii s-au jucat cu Filat, dar mizează pe Lupu”

Tentativa premierul Vlad Filat de a intra în grațiile Moscovei a eșuat, în timp ce Kremlinul continuă să mizeze pe Marian Lupu. Cel puțin așa crede analistul politic, Petru Bogatu, care a declarat, într-un interviu pentru Europa Liberă, că Rusia ar fi urmărit, de fapt, să-l convingă pe Vlad Filat să nu candideze la preșidenție.

„Moscova mizează pe Marian Lupu ca şi odinioară. Vlad Filat a încercat să intre în graţiile Moscovei, pentru că încearcă să se plaseze temeinic în centrul segmentului electoral şi să-şi extindă bazinul electoral cât mai mult. Din acest punct de vedere, strategia lui probabil că era rezonabilă. A încercat să nu fie obstrucţionat dinspre Răsărit şi probabil că a sperat că aşa se va întâmpla”, crede analistul politic.

Potrivit lui Petru Bogatu, adevăratul scop al Rusiei a fost să-l convingă pe Filat să nu se înscrie în cursa pentru prezidențiale. „Probabil că ruşii s-au jucat cu Filat, încercând să-l determine să nu ia parte la alegerile prezidenţiale. Și asta pentru ca astfel să-i netezească drumul spre preşedinţie lui Marian Lupu”, spune Bogatu.

În context, Petru Bogatu a evocat „războiul” declarațiilor dure din ultima vreme dintre Lupu și Filat. „Astfel putem interpreta şi reacţia extrem de nervoasă a lui Marian Lupu, când l-a acuzat pe premier că l-ar fi trădat. Probabil că şi democraţii, şi cei care-i sprijină din afară, sperau că Filat nu va lua parte la scrutinul prezidenţial. Iată că acum lucrurile nu stau aşa şi Moscova ostentativ i-a întors spatele lui Vlad Filat. Moscova nu l-a sprijinit niciodată, dar a încercat să se pună bine, poate, pe lângă el, ca să-l convingă să nu participe la alegerile prezidenţiale”, explică analistul Bogatu.

Totuși Petru Bogatu a ținut să menționeze că, fără doar şi poate, miza adevărată şi sinceră a Kremlinului este Partidul Comuniştilor, care este însă constrâns de condiţiile actuale, fiind în scădere după înfrângerea în alegeri și neavând până în acest moment un candidat cu priză pentru alegerile prezidenţiale.

În ultimele săptămâni, relaţiile dintre liderul PLDM, Vlad Filat, şi liderul PD, Marian Lupu, s-au răcit. Și asta după ce premierul a anunţat că va participa la alegerile prezidenţiale, iar Marian Lupu a declarat, la rândul său, că astfel Filat a trădat valorile și principiile Alianței pentru Integrare Europeană.
sursa: jurnal.md
foto: adevarul.ro
Blog din Moldova Display Pagerank toateBlogurile.ro