(http://eternamoldova.wordpress.com)
“Desteapta-te pamant roman si biruieste-ti durerea. E vremea sa iesi din amortire, semintie a domnitorilor lumii. Astepti oare, spre a invia, ca stramosii sa se scoale din morminte? Ei s-au sculat, dar tu nu i-ai vazut, ei au grait, dar tu nu i-ai auzit. Cauta si asculta: cu cat mai mult pleci capul, cu atata cei nelegiuiti isi bat joc de tine si sug sangele tau. Dar ziua dreptatii se apropie.”
Aleco Russo / Cantarea Romaniei
***
Rusinoasa prabusire a Uniunii Sovietice a facut ca fostele republici-„surori” sa purceada in graba la declararea independentei – dovada peremptorie a subrezeniei mult-trambitatei „prietenii” a popoarelor, adunate violent sub steag rosu. De altfel, un proces obisnuit la distramarea oricarei creaturi totalitare si valid -absolutamente- tarilor care au fost, pana la caderea in captivitate, subiecte ale dreptului international. Nu si pentru rapturi din patrimoniul unui stat, care dupa eliberare, in mod normal, revin la starea initiala, adica se reintegreaza cu Patria. Tot asa, cum la eliminarea manifestarii prejudiciabile, copilul rapit de raufacatori, inevitabil, se intoarce acasa. Cei cu 7 ani de acasa pot observa reiterarea axiomei in intreaga lume animala.
Dex-ul interpreteaza notiunea de independenta, dupa cum urmeaza: ”1. Situatie a unui stat sau a unui popor care se bucura de suveranitate nationala; stare de neatarnare si drept de a rezolva liber (cu respectarea drepturilor altor state si a principiilor dreptului international) problemele sale interne si externe, fara amestec din afara; autonomie. (…)“[1] Pe cat de aplicabila e definitia la specimenul Chisinaului?
Subliniem personajele definitiei – statul / poporul – si, pe cale de exercitiu, le suprapunem stralucitelor palate ale Presedentiei, Parlamentului si Guvernului din centrul urbei. Contureaza ele imaginea unui stat? Daca da, atunci cand si-a pierdut independenta? Sau reprezinta un popor? Daca da, care o fi acesta?
Optiunile denota angajarea unui opus de nivelul grupei mari, gradinita de copii. Pretinsa lui statalitate – vai, de sorginte artificiala - intruchipeaza „protocolar”: a) o portiune – dar foarte diminuata; b) dintr-un spatiu – Basarabia; c) rapit de la un stat aflat la mare stramtoare – Principatul Moldovei. Istoriceste e documentat ca voievodatul si-a faurit Independenta pe calea armelor, in indepartatul an 1359. Dependenta, impusa mai tarziu de Imperiul Otoman, a fost depasita. Care-ar fi, prin urmare, necesitatea infiriparii unei parodii ticaloase in secolul XXI?
Contrar vaditei impertinente, Chisinaul exprima o minuscula singularitate din cea parte bunicica a habitatului moldovenesc – practic, o jumatate de Tara – rupta / furata / anexata in a.1812. Realmente, domnia sa nu-i nici tara, nici popor. Adica, el nici nu putea pierde ceea ce nu avea. Criteriul e raportat oportun si la notiunea „popor”, caci ce daca nu o sectiune din nenorocitul popor moldovenesc – hacuit fara mila de cotropitor – reflecta mahalaua Buiucanilor. Ba „imensul regat” din vecinatatea comunei Bacioi se mai da el insusi cu milostivenia, nascand fel de fel de monstruozitati, cum ar fi „minunatele” Unitati Teritoriale Autonome. Iar miraculoasele visuri, amplificate la maximum de intrus, ii alina deja ambitia cu nemaipomenitul vreodata “federation maldavanschii” – bucuria desavarsita a nebunilor.
Pagubos din calea-afara pentru teoria sovietica a „moldovenismului” – antrenata angro de bravii „statalisti” contemporani – apare faptul ca, desi decimat, Principatul ramane subiect al relatiei de vasalitate cu Sublima Poarta pana la binecuvantata unire din ianuarie 1859. Aici si acum Principatele Unite isi redobandesc suveranitatea, rotungind forta neamului. O confirmare precoce a principiului vitalitatii umane – natiunea trebuie sa traiasca intr-un stat national.
Pana la ginduita Independenta mai ramaneau 19 ani. Dar si dupa aceasta, prezenta perpetua - de jure si de facto - a statului Moldova pe arena mondiala nicicum nu poate fi ignorata, deoarece el consacra unul din componentele statului modern, Romania.
„Suntem independenti, suntem natiune de sine statatoare!” - aclama Mihail Kogalniceanu evenimentul de acum 135 de ani, cand „La 10 maiu (1877-n.a.), Camerele proclamasera independenta Romaniei, pe care nu intelegeam a o primi in dar, ca altii, de la Puternica Rusie.”[2]. Era rodul unor indelungate si abile manevre pentru a castiga in sfarsit Neatarnarea de Turcia si a incerca norocul Independentei. Atunci razbate dreptul national al romanilor, care cu mult sacrificiu au reusit sa se ridice in picioare.
Circumstantele invocate categoric nu ingaduie promulgarea “independentei” unei portiuni din teritoriul Tarii. In alt mod, ne ciocnim de o fatala aberatie – dezicerea de origini – pacatul satanic ce ne-am asumat. Fenomenul divulga o culpa grava si “iluminatii” n-au sorti de izbanda in ademenitoarea aventura de a se infatisa calif pe o ora. Mai mult, se observa lejer ca intr-o fireasca inversare a ipostazelor, tampita ecuatie Chisinau vs Bucuresti si-a gasit extrapolare pe masura in tragica dilema Chisinau vs Tiraspol. Astfel, propria elaborare devine arma adversarului, difera doar scara intinderii operative.
Ce concluzie putem trage din judecatile expuse? Secretul e simplu: daca pe vremea gulagului bolsevic, Chisinaul purta pecetea prizonieratului, respectiv, dupa a.1991 incoace protozaurii autohtoni pun la indoiala interpetarea biblica despre fiul risipitor. Prea legate de trecutul aservit comunismului se arata notiunile “enciclopedice” (unele, chiar “constitutionale“), definite prin vot arbitrar. De altfel, calea sinusoidala a vesnicului scandal intr-o societate instabila. Cert este ca proaspatul „subjectum” de drept international - “Statul Republica Moldova” – nu poseda o infima macar capacitate de-a etala mandra Moldova de odinioara, mai si afisand la mezat o deplorabila realitate.
In context, independenta lui poate si trebuie privita sub o singura fateta: independenta fata de ultimul suzeran. Cat priveste corespondenta cu Principatul Moldovei, salvatoarea revenire la vatra nu admite vreo alternativa. Ori, exemplul Actului din 24 ianuarie 1918 e dat, fatalmente, uitarii. Basarabia de asemenea isi declarase independenta, doar ca logica acesteia rezuma din esenta inevitabilei reintregiri de la 27 martie 1918. Demnitatea noastra, acum, unde-a disparut?
Citeste mai mult aici: http://eternamoldova.wordpress.com/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu