vineri, 11 iunie 2010

Filat, despre Transnistria, colaborarea cu PCRM și relațiile cu Putin

Premierul Vlad Filat exclude categoric orice colaborare cu Partidul Comuniștilor, neagă riscul destrămării Alianței pentru Integrare Europeană și este în relații bune cu premierul rus, Vladimir Putin. Premierul moldovean a făcut aceste, dar și alte declarații, în cadrul unui interviu pentru Hotnews.ro.

„Nu avem nimic în comun cu PCRM, care, la rândul său, nu are nimic în comun cu interesul cetățeanului din Republica Moldova. Acțiunile noastre sunt îndreptate către obținerea unei guvernări liberal democrate a țării și nu către posibilitățile de combinare cu acest partid”, susține Filat. „În orice situație, exclud colaborarea cu Partidul Comuniștilor”, a precizat premierul.

Rugat să comenteze disensiunile din AIE, premierul Vlad Filat a negat zvonurile privind destrămarea Alianței. „Atunci cand apar divergențe, asta nu înseamnă obligatoriu distrugerea unei Alianțe. Vom asista și în continuare la puncte diferite asupra unor probleme importante care țin de interesul larg al societății”, spune premierul.

Referindu-se la relațiile și concurența dintre liderii de la guvernare, Vlad Filat a ținut să menționeze că nu face diferență între partidele din AIE și că este mulțumit de modul în care acestea guvernează în parteneriat.

Premierul mai spune că are o relație bună cu premierul rus, Vladimir Putin. „Acest lucru este absolut necesar pentru a rezolva un șir de probleme pe care le are Republica Moldova cu această țară și problemele din interiorul Republicii Moldova, care ar putea fi rezolvate mai rapid prin implicarea Rusiei”, explică Filat.

În context, premierul a menționat că printre problemele pe care urmărește să le soluționeze în cadrul discuțiilor cu premierul rus, Putin, se numără înregistrarea cetățenilor Republicii Moldova în Federația Rusă și scoaterea barierelor din calea companiilor moldovenești care doresc să ajungă pe piața rusească.

Soluționarea conflictului transnistrean este, potrivit lui Filat, o problemă prioritară în dialogul moldo-rus. „Insistăm foarte mult la toate întâlnirile, sub orice nivel, asupra acestei situații. Vedem că sunt și reacții în acest sens. Relevantă este declaratia comună a președintelui Federației Ruse, Medvedev, și a președintelui Ucrainei, Ianukovici, ulterior memorandumul semnat de cancelarul german, Angela Merkel, și președintele rus, Medvedev, poziția UE în acest sens, arată implicarea tot mai activă a tuturor actorilor importanți”, a conchis premierul Vlad Filat. sursa: jurnal.md

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Blog din Moldova Display Pagerank toateBlogurile.ro