"Ultima ieşire a Moscovei contra Chişinăului e mai primejdioasă decât fulgerul"

Moscova loveşte de două ori în acealaşi loc

Se spune că trăsnetul nu loveşte de două ori în acelaşi loc. Dacă-i aşa, ultima ieşire a Moscovei contra  Chişinăului e  mai primejdioasă decât fulgerul.

În doar două zile, Rusia lansează două atacuri frontale şi concentrate împotriva Republicii Moldova. Credeţi că-i o coincidenţă sau o glumă la mijloc şi ne putem relaxa de parcă nimic nu s-a întâmplat? Cine procedează astfel, riscă să dovedească o seninătate impardonabilă.

Este limpede că Moscova a pus tunurile diplomatice şi cele propagandistice pe Chişinău, deschizând demonstrativ împotriva lui un foc metodic şi organizat. După ce a aruncat cu grenade fumigene în Mihai Ghimpu, acum trage în Vlad Filat. Îl execută pentru reacţia guvernului de la Chişinău la declaraţia Medvedev-Ianukovici când, în replică la documentul semnat de cei doi preşedinţi, premierul moldovean a cerut evacuarea muniţiilor şi trupelor străine din regiunea rebelă. Unde mai pui că Filat a stăruit ulterior asupra acestui subiect în cadrul întrevederii sale cu Vladimir Putin de la Sanct-Petersburg. Moscova a răspuns Chişinăului în două feluri.

Mai întâi, premierul rus, precum se ştie, a insinuat că situaţia din Republica Moldova e apropiată de cea din Kârgâzstan, ceea ce, oricum ai întoarce-o, sună a intoxicare. E ca şi cum i-ai spune, nitam-nisam, cuiva că familia sa, deşi deocamdată trainică şi închegată, se va destrăma, soţii vor divorţa, iar copii vor rămâne pe drumuri.

Mai apoi, s-a arătat nemulţumit ministerul de externe de la Moscova. Într-un comunicat difuzat luni, diplomaţia rusă critică autorităţile moldovene pentru faptul că ”s-au programat din timp pentru o interpretare sceptică a semnalului de la Kiev, manifestându-şi deschis îndoielile faţă de impactul politic şi juridic asupra soluţionării conflictului”. Miroase a ameninţare şi dictat.

Ceva se coace. Moscova se vede că are un plan în ceea ce priveşte Republica Moldova, în general, şi regiunea separatistă din răsăritul ei, în special. Profitând de venirea lui Ianukovici la putere, ruşii şi-ar dori să-şi legitimeze marioneta de la Tiraspol şi prezenţa militară în Transnistria prin constituirea, în locul Republicii Moldova, a unui alt stat, diferit de cel actual. Cu alte cuvinte, Kremlinul ar vrea să rezolve problema transnistreană în baza înţelegerii de la Barviha din martie 2009 între Medvedev şi Voronin.

Amintim că acum un an şi ceva fostul preşedinte al Republicii Moldova a făcut nişte concesii incalificabile. A acceptat ca trupele ruse să rămână pe malul Nistrului atâta timp cât nu s-a aplanat diferendul. Totodată, el a subscris, de fapt, la ideea federalizării. Astfel, s-a revenit la memorandumul Kozak. Anume acest lucru se întrezăreşte astăzi în declaraţia Ianukovici-Medvedev.

Sprijinită de Kiev, Moscova promovează, în fond, ideea desfiinţării actualului stat unitar moldovenesc pentru a netezi drumul spre formarea unei noi federaţii moldo-transnistrene. Aceasta ar urma să fie constituită pe picior de egalitate de două entităţi, reprezentate de regimul constituţional de la Chişinăi şi de cel secesionist de la Tiraspol. Tocmai de aceea, în treacăt fie spus, Medvedev şi Ianukovici, cu o încăpăţânare demnă de o cauză mai bună, insistă asupra sintagmelor ”Republica Moldova” şi ”Transnistria”.

O reglementare transnistreană pe calapodul planului Kozak ar conveni ambelor state slave. În primul rând, ar paraliza occidentalizarea şi integrarea Chişinăului în structurile nord-atlantice. În al doilea rând, ar descuraja apropierea Republicii Moldova de România. Şi în fine, ar legaliza prezenţa militară a Rusiei în regiune prin transformarea trupelor sale într-o misiune sub mandat OSCE, dar în acelaşi timp, ar creşte rolul Ucrainei care, în calitatea sa de garant extern al drepturilor Transnitriei, ar obţine pârghii de control politic asupra regiunii.

Astfel, noul stat moldo-transnistrean ar deveni ostaticul Moscovei şi Kievului. Nu e de mirare că planul rusesc, scos de naftalină şi niţel cosmetizat, pare să trezească reticenţa Occidentului. În orice caz, la 17 mai, Uniunea Europeană, consternată, pesemne, de declaraţia Medvedev-Ianukovici, a reacţionat prompt prin Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate, Catherine Ashton, care s-a solidarizat ostentativ cu poziţia Chişinăului în problema transnistreană.

În aceste împrejurări, este de aşteptat ca oficialităţile moldovene să fie hărţuite tot mai mult dinspre Est, fiind şantajate chiar cu o posibilă recunoaştere a autoproclamatei republici nistrene. Comunicatul iritat de dăunăzi al ministerului rus de Externe vine să confirme acest lucru.

Va urma, deci, o dispută politică încinsă. Ca să aibă sorţi de izbândă, Chişinăul trebuie să dezavueze fără întârziere înţelegerile de la Barviha. Şi în plus, să-şi cristalizeze de urgenţă opţiunile de politică externă pentru a se pune cât mai curând posibil la adăpostul sistemului occidental de securitate.

Petru BOGATU