Moscova loveşte de două ori în acealaşi loc
Se spune că trăsnetul nu loveşte de
două ori în acelaşi loc. Dacă-i aşa, ultima ieşire a Moscovei contra
Chişinăului e mai primejdioasă decât fulgerul.
În doar două zile, Rusia lansează
două atacuri frontale şi concentrate împotriva Republicii Moldova.
Credeţi că-i o coincidenţă sau o glumă la mijloc şi ne putem relaxa de
parcă nimic nu s-a întâmplat? Cine procedează astfel, riscă să
dovedească o seninătate impardonabilă.
Este limpede că Moscova a pus
tunurile diplomatice şi cele propagandistice pe Chişinău, deschizând
demonstrativ împotriva lui un foc metodic şi organizat. După ce a
aruncat cu grenade fumigene în Mihai Ghimpu, acum trage în Vlad Filat.
Îl execută pentru reacţia guvernului de la Chişinău la declaraţia
Medvedev-Ianukovici când, în replică la documentul semnat de cei doi
preşedinţi, premierul moldovean a cerut evacuarea muniţiilor şi
trupelor străine din regiunea rebelă. Unde mai pui că Filat a stăruit
ulterior asupra acestui subiect în cadrul întrevederii sale cu Vladimir
Putin de la Sanct-Petersburg. Moscova a răspuns Chişinăului în două
feluri.
Mai întâi, premierul rus, precum se
ştie, a insinuat că situaţia din Republica Moldova e apropiată de cea
din Kârgâzstan, ceea ce, oricum ai întoarce-o, sună a intoxicare. E ca
şi cum i-ai spune, nitam-nisam, cuiva că familia sa, deşi deocamdată
trainică şi închegată, se va destrăma, soţii vor divorţa, iar copii vor
rămâne pe drumuri.
Mai apoi, s-a arătat nemulţumit
ministerul de externe de la Moscova. Într-un comunicat difuzat luni,
diplomaţia rusă critică autorităţile moldovene pentru faptul că ”s-au
programat din timp pentru o interpretare sceptică a semnalului de la
Kiev, manifestându-şi deschis îndoielile faţă de impactul politic şi
juridic asupra soluţionării conflictului”. Miroase a ameninţare şi
dictat.
Ceva se coace. Moscova se vede că are
un plan în ceea ce priveşte Republica Moldova, în general, şi regiunea
separatistă din răsăritul ei, în special. Profitând de venirea lui
Ianukovici la putere, ruşii şi-ar dori să-şi legitimeze marioneta de la
Tiraspol şi prezenţa militară în Transnistria prin constituirea, în
locul Republicii Moldova, a unui alt stat, diferit de cel actual. Cu
alte cuvinte, Kremlinul ar vrea să rezolve problema transnistreană în
baza înţelegerii de la Barviha din martie 2009 între Medvedev şi
Voronin.
Amintim că acum un an şi ceva fostul
preşedinte al Republicii Moldova a făcut nişte concesii incalificabile. A
acceptat ca trupele ruse să rămână pe malul Nistrului atâta timp cât
nu s-a aplanat diferendul. Totodată, el a subscris, de fapt, la ideea
federalizării. Astfel, s-a revenit la memorandumul Kozak. Anume acest
lucru se întrezăreşte astăzi în declaraţia Ianukovici-Medvedev.
Sprijinită de Kiev, Moscova
promovează, în fond, ideea desfiinţării actualului stat unitar
moldovenesc pentru a netezi drumul spre formarea unei noi federaţii
moldo-transnistrene. Aceasta ar urma să fie constituită pe picior de
egalitate de două entităţi, reprezentate de regimul constituţional de
la Chişinăi şi de cel secesionist de la Tiraspol. Tocmai de aceea, în
treacăt fie spus, Medvedev şi Ianukovici, cu o încăpăţânare demnă de o
cauză mai bună, insistă asupra sintagmelor ”Republica Moldova” şi
”Transnistria”.
O reglementare transnistreană pe
calapodul planului Kozak ar conveni ambelor state slave. În primul rând,
ar paraliza occidentalizarea şi integrarea Chişinăului în structurile
nord-atlantice. În al doilea rând, ar descuraja apropierea Republicii
Moldova de România. Şi în fine, ar legaliza prezenţa militară a Rusiei
în regiune prin transformarea trupelor sale într-o misiune sub mandat
OSCE, dar în acelaşi timp, ar creşte rolul Ucrainei care, în calitatea
sa de garant extern al drepturilor Transnitriei, ar obţine pârghii de
control politic asupra regiunii.
Astfel, noul stat moldo-transnistrean
ar deveni ostaticul Moscovei şi Kievului. Nu e de mirare că planul
rusesc, scos de naftalină şi niţel cosmetizat, pare să trezească
reticenţa Occidentului. În orice caz, la 17 mai, Uniunea Europeană,
consternată, pesemne, de declaraţia Medvedev-Ianukovici, a reacţionat
prompt prin Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi
politica de securitate, Catherine Ashton, care s-a solidarizat
ostentativ cu poziţia Chişinăului în problema transnistreană.
În aceste împrejurări, este de
aşteptat ca oficialităţile moldovene să fie hărţuite tot mai mult
dinspre Est, fiind şantajate chiar cu o posibilă recunoaştere a
autoproclamatei republici nistrene. Comunicatul iritat de dăunăzi al
ministerului rus de Externe vine să confirme acest lucru.
Va urma, deci, o dispută politică
încinsă. Ca să aibă sorţi de izbândă, Chişinăul trebuie să dezavueze
fără întârziere înţelegerile de la Barviha. Şi în plus, să-şi
cristalizeze de urgenţă opţiunile de politică externă pentru a se pune
cât mai curând posibil la adăpostul sistemului occidental de
securitate.
Romania Mare - Unica salvare !
RăspundețiȘtergerede-ar fi atit de simplu...(((
RăspundețiȘtergereNu este simplu, avem nevoie de unitate și să înlocuim "asta-i viata" cu "Da, putem"
RăspundețiȘtergeremajoritatea basarabenilor sunt "imbibati" complet de-o indiferenta fata de tara,popor.la moment cit de cit constiinta nationala o posedam noi,tinerii,carora li s-a predat la lectiile de istorie "adevarul" in ceea ce priveste istoria.Pentru o "Romanie Mare" trebuie sa avem putina rabdare.
RăspundețiȘtergere