Mihai Ghimpu, prințul Charles și regele Mihai I

Deşi la summitul CSI de la Moscova a băut şampanie în compania lui Dmitri Medvedev şi a altor preşedinţi din fostele republici sovietice, Mihai Ghimpu a fost, într-un fel, un paria la evenimentul din capitala Federaţiei Ruse. El s-a dovedit a fi singurul conducător de stat, prezent la reuniune, pe care liderul de la Kremlin l-a trecut cu vederea şi nu l-a felicitat cu ocazia Zilei Victoriei asupra nazismului.

UN AFRONT GREU DE SUPORTAT

Privit din acest unghi, preşedintele interimar al Republicii Moldova de fapt le-a ţinut companie mai curând prinţului Charles al Regatului Unit sau vicepreşedintelui SUA Joe Biden, absenţi la Moscova, decât lui Nursultan Nazarbaev sau lui Islam Karimov, prezenţi la solemnităţile din Federaţia Rusă. Pe Ghimpu îl leagă de cei doi lideri occidentali antipatia lui Vladimir Putin.

Premierul rus, precum se ştie, peste capul lui Medvedev, s-a opus participării moştenitorului tronului britanic şi vicepreşedintelui american la festivităţile din Piaţa Roşie. Potrivit cotidianul The Guardian, prinţul Charles a fost tratat cu refuz în urma raporturilor reci dintre Kremlin şi Londra. Joe Biden a devenit indezirabil, întrucât este considerat drept unul dintre susţinătorii preşedintelui georgian Mihail Saakaşvili.

Astfel, adevăratul stăpân al Rusiei, fostul locotenent-colonel KGB aduce un afront fără precedent celor două mari puteri mondiale, otrăvind serios relaţiile ţării sale cu Occidentul. Se pare că refuzul in extremis al preşedintelui francez Nicolas Sarkozy şi premierului italian Sivio Berlusconi de a asista la Parada Victoriei, deşi anterior ambii au promis că vor fi la Moscova de 9 mai, n-a fost altceva decât o reacţie rapidă la impietatea comisă de Putin.

SCUIPAŢI PE OBRAZ

Totuşi, este evident faptul că până la urmă, în numele unor interese globale, şi SUA, şi Marea Britanie, şi aliaţii lor vor înghiţi pilula. Pe fundalul acestei insulte inimaginabile, şi Chişinăul, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, îşi va şterge, ca de multe ori până acum, de altfel, scuipatul rusesc de obraz.

Gestul batjocoritor, de o brutalitate sfidătoare, arată că Vladimir Putin nu dă nici doi bani pe aşa-zisa resetare a relaţiilor Occidentului cu Rusia. Şi nici nu-i de mirare. Anti-americanismul constituire singurul liant care poate mobiliza la ora actuală o Rusie cu ambiţii imperiale. Atâta timp cât Moscova îşi propune să redevină o supra-putere mondială şi refuză să se transforme într-o Germanie sau Japonie modernă, adică într-o ţară fără pretenţii de dominaţie politică a lumii, adversitatea ei subversivă faţă de SUA şi UE este inevitabilă.

În acest context, astăzi se vede mai bine ca oricând că ruşii, în ciuda invitaţiei făcute lui Mihai Ghimpu, de fapt n-au privit cu ochi buni o eventuală prezenţă a preşedintelui moldovean la Parada Victoriei. Nu oricine era aşteptat pe Piaţa Roşie, de vreme ce ce până şi lui Joe Biden şi prinţului Charles li s-a dat cu piciorul.

ORI CU BIDEN, ORI CU PUTIN

Ce rezultă de aici? O primă observaţie ar fi că relaţiile cu Rusia trebuie abordate pragmatic, fără frustrări şi complexe istorice. Pentru că, orice s-ar spune, şi regele Mihai I al României a mers la Moscova pentru a comemora sfârşitul celui de-al doilea război mondial. A fost acolo şi cancelarul german Angela Merkel. Şi câţiva militari moldoveni au trecut cu pas cadenţat pe Piaţa Roţie. Dar asta nicidecum nu înseamnă că trebuie să preluăm ca nişte papagali inconştienţi şi filozofia Moscovei asupra ”Marelui Război pentru Apărarea Patriei”, din care, după cum s-a exprimat preşedintele Medvedev la 9 mai, ”s-a năsut o naţiune rusă puternică”. Pentru noi, ca şi pentru toate teritoriile cotropite de sovietici, sfârşitul războiului a avut alte efecte. În marea lor majoritate, acestea au fost nocive şi aproape letale.

Victoria URSS, o putere expansionist-totalitară, aşa cum scria ieri Vladimir Tismăneanu în ”Evenimentul Zilei” , a dus la ”colonizarea (sovietizarea) Europei de Est şi Centrale, la impunerea în aceste ţări a unor regimuri ilegitime şi criminale”. Din acest punct de vedere, este de-a dreptul cinic conformismul unor comentatori de la Chişinău care induc ideea că Ziua Victoriei ar fi şi pentru noi o sărbătoare, deoarece ar simboliza ”înfrângerea fascismului”. Total fals. Pentru noi această zi înseamnă începutul unei ocupaţii cinice şi perfide în care naţiunea noastră, spre deosebire de cea rusă, nu numai că nu a renăscut, ci dimpotrivă, a fost cât pe-aci să-şi dea duhul sub tăvălugul deznaţionalizării şi dezrădăcinării bolşevice.

A doua observaţie ar fi că trebuie să ne refacem memoria istorică. Nu pentru răzbunare. Nu pentru a ne deplânge soarta şi nici pentru a ne dezmorţi spiritul de revanşă. Avem nevoie de un trecut valorificat pentru a ne clădi pe el viitorul european al Republicii Moldova. Acesta nu poate să atârne în aer. Şi nici să fie desprins de origini. Conştiinţa istorică este singurul fundament pe care se poate edifica o construcţie naţională durabilă, rezistentă la toate seismele politice şi sociale posibile.

În fine, a treia observaţie ar fi că viitorul european se construieşte pe o filozofie a libertăţii, pe valori occidentale. Oricât de pragmatici am fi, nu putem merge în UE cu un concept de democraţie suverană sau cu verticala puterii lui Putin. Ideatic vorbind, ori suntem alături de prinţul Charles şi regele Mihai I, chit că cel din urmă a fost la 9 mai pe Piaţa Roşie, iar celui dintâi Kremlinul i-a arătat cartonaşul roşu, ori rămânem în afara Europei. Terţiul exclus.

sursa: bogatu.voceabasarabiei.net