N-aș vrea să cred că liderul PLDM
loveşte în Alianţa de guvernare * Dacă
PLDM nu se consultă cu colegii din AIE, poate se consultă cu alţi
aliaţi? Așa a răspuns liderul PDM, Marian Lupu, în cadrul emisiunii
Fabrika de la Publika
TV, la poziția expusă de către președintele PLDM,
Vlad Filat, de a organiza alegeri parlamentare și prezidențiale în
aceeași zi.
Potrivit lui, partea a doua a declarației PLDM îl duc în derută. "Aceste subiecte nici nu au fost discutate între cei 4 lideri ai AIE. Propunerea PLDM vine în contradicție cu ce au propus europenii - 2 runde de alegere a președintelui cu 61 de voturi, iar a treia încercare - prin vot direct a cetățenilor. Ceea ce am auzit eu ieri este o contrapunere a poziției UE sau nu?! Eu asta nu am înțeles (...) Acest lucru mă jenează. Dacă PLDM nu se consultă cu colegii din AIE, poate se consultă cu alţi aliaţi?".
Lupu s-a arătat deranjat că PLDM nu și-a coordonat acțiunile și cu ceilalți membri ai AIE. Totodată, acesta s-a declarat deranjat de tonul precis și imperativ al declarației, "lucru pe care noi nu l-am făcut în declarația noastră de săptămâna trecută".
„Poziţia Partidului Democrat este că nu are niciun sens să se organizeze Referendum după alegeri. Întrebarea este în ce condiţii? Cu articolul 78 modificat sau nemodificat?”, a mai adăugat Lupu.
Întrebat de moderatoarea emisiunii, Natalia Morari, dacă va candidat la funcţia de preşedinte al Rpeublicii Moldova, liderul PD a răspuns zâmbind: „Veţi afla la timpul potrivit”.
Amintim că Filat a expus ieri, 27 martie, poziția PLDM referitor la modificarea art. 78 din Constituție prin referendum și, până la finele anului 2010, să fie organizate în aceeași zi alegeri parlamentare anticipate și alegeri prezidențiale.
Alegerile parlamentare și prezidențiale ar urma să aibă loc la sfârșitul lunii octombrie, începutul lunii noiembrie, a mai precizat Filat. "PLDM va avea o candidatură la funcția de președinte al țării, pe care o va decide partidul", a mai menționat liderul liberal democrat.
Referitor la participarea în alegerile parlamentare, Filat a mai declarat că PLDM va merge singur în anticipate, ca un partid puternic.
Amintim că, anterior, și Partidul Democrat și-a expus propria poziție, care susține ca alegerile parlamentare anticipate să aibă loc în toamna 2010.
Sursa: UNIMEDIA, cu referință la PUBLIKA.MD
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu