Declaratie comuna a UE cu Basarabia, in care este sustinuta integrarea europeana
Pentru prima dată în istoria relaţiilor Republicii Moldova cu Uniunea Europeană a fost adoptată o Declaraţie comună, în care sunt susţinute eforturile Moldovei de integrare europeană şi menţionate acţiuni în vederea apropierii ei de UE, transmite Info-Prim Neo.
Declaraţia a fost semnată în cadrul reuniunii XI a Consiliului de Cooperare Republica Moldova - Uniunea Europeană, desfîşurată luni, 21 decembrie, la Bruxelles.
Printre acţiunile convenite în Declaraţie se numără lansarea negocierilor privind Acordul de Asociere şi, în acest context, determinarea părţilor de a face paşi concreţi în vederea creării zonei de liber schimb cuprinzător şi aprofundat. Părţile au declarat intenţia de a lansa în anul 2010 dialogul cu privire la liberalizarea regimului de vize. UE va detaşa la începutul anului viitor o misiune de evaluare a condiţiilor necesare pentru iniţierea dialogului în acest sens.
Delegaţia basarabeana a fost condusă de premierul Vlad Filat, care, după reuniunea Consiliului, a ţinut o conferinţă de presă împreună cu secretarul de stat pentru afaceri externe al Suediei, Frank Belfrage, ţara căruia deţine preşedinţia UE.
„Declaraţia semnată astăzi este un nou punct de pornire în relaţia dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, care va fi una ambiţioasă şi constructivă", a afirmat Frank Belfrage.
Vlad Filat a declarat că, în cadrul Reuniunii, Republica Moldova a obţinut ce şi-a dorit cel mai mult: o nouă relaţie cu Uniunea Europeană. „Republica Moldova şi Uniunea Europeană vor iniţia în 2010 negocierile pe marginea unui nou Acord de asociere şi privind liberalizarea regimului de vize, ceea ce pentru noi este foarte important", a spus premierul.
Vlad Filat s-a arătat convins de faptul că, într-un viitor previzibil, cetăţenii Republicii Moldova vor beneficia de toate drepturile cetăţenilor europeni.
Pe parcursul vizitei la Bruxelles, Filat Vlad a semnat cu Comisarul pentru Comerţ şi Politica Europeană de Vecinătate, Benita Ferrero-Waldner, un Memorandum de înţelegere cu privire la acordarea de către UE a asistenţei consultative Guvernului Republicii Moldova. În acest scop, UE va delega un grup de consilieri de rang înalt în instituţiile-cheie ale Republicii Moldova, care vor ajuta autorităţilor moldoveneşti să elaboreze şi să implementeze politici sectoriale în domeniul integrării europene.
preluata de Romanian Global News.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu